Alghero este un orasel din nord-vestul insulei Sardinia supranumit "mica Barcelona" unde ineditul si spectaculosul se intrepatrund. Nu ai nevoie de cunostinte aprofundate in domeniul istoriei si arheologiei pentru a-i recunoaste si intelege valorile, la fel cum nu trebuie sa fii inititat pentru a-ti da seama ca marea a fost cel mai mare factor de progres pe parcursul istoriei. Surprinzator ar putea fi intr-adevar dialectul catalan vorbit de o minoritate a orasului ce face nota discordanta cu limba vorbita in Peninsula Italica.
Motivul este desigur unul istoric si are legatura cu indepartarea genovezilor din anul 1353 sub opresiunea catalanilor. Arealul orasului de astazi prezinta urme de locuire din timpuri preistorice, desi indentitatea nu este decat un rod tarziu, inceput odata cu intemeierea sa din secolul XII si continuat pana in prezent.
Alghero se remarca prin stradutele sale inguste cu pavaj de piatra, prin arhitectura civila ce prezinta trasaturi locale si mai ales prin monumentele istorice ridicate de autoritati la adevarata lor valoare. Catedrala romano-catolica Santa Maria Immacolata di Alghero a fost inceputa in 1593 si finalizata abia in 1730.
Lacasul de cult imbina discret arhitectura gotica si cea catalana lasand sa se intrevada influente renascentiste si de secol XX. Turnul clopotnita din fata bisericii pastreaza integral arhitectura originala din veacul al XVI-lea. Toate obiectele vechi de cult au fost transferate in Muzeul Diocezan de Arta Sacra aflat in apropiere, instalat intr-o biserica din 1568.
Catedrala Santa Maria nu este nicidecum cea mai veche fiindca Biserica Sf Francis dateaza din 1360. In ciuda modificarilor ce i s-au adus pastreaza inca elemente din acea perioada. Una dintre cele mai mari atractii naturale din Sardinia este Pestera lui Neptun. Formatiunea adaposteste in interior cateva lacuri in miniatura si o padure intreaga de stalagmite.
Tot pe insula Sardinia se gasesc ruinele a circa 100 turnuri enigmatice de piatra numite Nuraghes, despre care se pretinde ca ar fi fost inaltate acum circa 1500 ani de o civilizatie necunoscuta.
I. C.