E rusinos, dar e una dintre cele mai frumoase amintiri de cand eram pusti. Ma asezam in spate, sondam terenul, daca vedeam pe cineva interesant ma duceam mai aproape, daca totul mergea bine puneam o mana pe genunchi. Iar daca mergea chiar bine, de multe ori plecam impreuna acasa.
La cinematograful Alexandru Popov, fost Marconi, pe bulevardul Dacia, azi inchis, filmele rulau in continuare, acolo era cel mai bine fiindca puteai intra oricand. Dintr-una intr-alta mai prindeam si ideea filmului cateodata. As zice ca macar pentru asta merita sa mergi la cinematograf.
De amintit, imi amintesc cand am vazut Winnetou, toata lumea se ducea fiindca era cu americani, un western in felul lui. Imi amintesc si primul film pe cinemascop in 1958, cand s-au inghesuit atata oamenii la coada incat doi au murit striviti, la cinema Scala. Stiu ca se „dadea” filmul Tosca si era realmente o chestiune de viata si de moarte sa intri. La fel, la primul film pe ecran panoramic. Trebuia vazut! Nu puteai sa te duci la scoala si sa spui ca n-ai fost, erai luat de fraier.
O alta amintire e de la Gradina Buzesti, unde am vazut, tin minte, „Fata care vinde flori”, un film coreean si nu intelegeam de ce se auzea in sala un murmur permanent. 80 la suta dintre spectatori proveneau din etnia de baza in acel cartier si, cum nu stiau sa citeasca, venisera cu copiii pe care ii tineau in brate ca sa le citeasca traducerea.
Mersul la cinematograf era o pasiune pe vremea aceea, se putea face o pasiune pentru film atunci. Azi, nu stiu daca se mai poate, fiindca cinematografele au fost demontate, transformate in altceva sau abandonate. Gradina Buzesti, de exemplu e o ruina, cresc boschetii in ea.
