In regiunea Apuglia, aproape de "tocul" Italiei, pe culmile a doua dealuri se intinde oraselul pitoresc Alberobello. Dealul din parte de est gazduieste constuctiile mai recente in timp ce dealul opus ofera cele mai numeroase si interesante obiective turistice. Cel mai usor mod de a ajunge aici este cu trenul, caz in care veti parcurge distanta dintre Bari si Alberobello in circa 1 ora si 30 minute.
Formarea acestei asezari dateaza din a doua parte a secolului al XVI-lea, cand pe pamanturile fertile de aici si-au construit adaposturi cateva familii de agricultori.
Orasul Alberobello a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorita celor 1500 locuinte neobisnuite care il compun, numite de localnici "trulli". Unele dintre ele au fost amenajate ca magazine, restaurante sau locuri de cazare insa cele mai multe si-au pastrat functionalitatea de simple locuinte.
Aceste cladiri nu fac altceva decat sa oglideasca o tehnica de constructie care a supravietuit din timpuri preistorice pana astazi, si pot fi recunoscute dupa acoperisul conic pe care adesea sunt zugravite insemne magice sau pagane. Trulli sunt acoperite cu lespezi de piatra suprapuse care creeaza un efect vizual inedit. Corpul cladirilor este patrat fiind alcatuit din ziduri foarte groase de piatra care ajuta la reglarea temperaturii din interior.
Edificiile de acest tip sunt concentrate in doua regiuni care merita fara indoiala atentia dumneavoastra. Cea dintai este zona Rione Monti, mult mai celebra si mai vizitate decat Aia Piccola, ramasa doar o simpla zona rezidentiala.
Daca doriti sa cunoasteti si sa incercati preparatele culinare traditionale va stau la dispzitie numeroase restaurante de calitate. Cel mai cunoscut se numeste "La Cantina" si este mai tot timpul plin de vizitatori.