De altfel in istoria Beatles stadionul din New York a ramas unul din locurile de referinta, vizitat ulterior cu fascinatie si nostalgie de fanii care nu au apucat sa ii vada live – trupa avea sa renunte in ultimii ani la concerte pentru a se dedica exclusiv studioului de inregistrari – iar unul dintre cele mai importante titluri video The Beatles este documentarul despre concertul din 15 august 1965 de pe Shea Stadium.
Atunci Fab Four atinsesera un nivel de popularitate in Europa, SUA sau Japonia greu de imaginat pana in acel moment, iar turneul din 1965, in ciuda problemelor tehnice (publicul era atat de galagios si vocal incat era greu pentru cei patru sa se auda pe scena), a fost un triumf. Chiar daca The Beatles cantau pentru doar 30 de minute, durata care astazi pare potrivita mai curand pentru o emisiune TV, primul concert al turneului, organizat pe 15 august pe Shea Stadium, a fost din multe puncte de vedere si o premiera. Cu aproximativ 55 000 de spectatori (era un nou record pentru SUA, fiind depasit abia in 1973 de Led Zeppelin) a fost si un succes financiar pentru trupa, dar si momentul in care au stralucit, desi sunetul era insuficient de puternic pentru tumultul din tribuna. Filmat cu nu mai putin de 14 camere, impresionant pentru acea perioada, concertul a stat la baza unuia dintre cele mai indragite si populare documentare despre formatie, The Beatles at Shea Stadium, vazut, revazut, comentat si reeditat in mai multe ocazii.
Insa daca acesta a ramas pentru multi referinta cand vine vorba de Beatles in concert, concertul de pe 23 august 1966 nu a fost din nou sold-out, cum se asteptau membrii trupei, cam 11 000 de bilete ramanand nevandute. In buna masura acest semi-esec fusese provocat de scandalul de presa iscat dupa o declaratie mult exagerata a lui Lennon, care afirmase intr-un interviu ca The Beatles sunt mai populari decat Iisus. Reactia in comunitatile mai conservatoare a fost socanta pentru Lennon si pentru ceilalti Beatles, cu apeluri la boicot, arderea revistelor si discurilor The Beatles si refuzul multor posturi de radio de a le difuza muzica. In cele din urma un Lennon speriat si-a cerut scuze in fata publicului american, iar turneul a inceput, desi tensiunea ramasese. Pacat, pentru ca pe lista pieselor cantate in 1966 se gaseau Day Tripper, Yesterday, I Feel Fine, Nowhere Man sau Paperback Writer, Rubber Soul si Revolver erau doua albume care marcau o evolutie surprinzatoare, si cine stie cum ar fi aratat un eventual turneu in viitor.
Dar show-ul din 23 august 1966 a fost printre ultimele din istoria formatiei, urmat de doua concerte in Seattle pe 25 august, unul in Los Angeles trei zile mai tarziu si finalul turneului pe 29 august in San Francisco. Din multe motive cei patru aveau sa renunte la concertele live in favoarea compozitiilor tot mai complexe, cu numeroase efecte ce ar fi fost greu de reprodus exact pe scena cu tehnologia de atunci (care fusese deja depasita in 1965, de exemplu, cand multimea reusea sa acopere instalatia de sunet), insa pana la separarea lor cu siguranta ca fanii si-au dorit sa ii revada in formula Fab Four. Insa cati dintre fani s-ar fi gandit atunci sa pastreze decenii un afis, un banal afis de concert, intuind ca la un moment dat va ajunge sa stabileasca un record pentru un obiect de gen?