De la caz la caz in India puteti intalni in special doua genuri de firme: companiile traditionale, de regula infiintate si conduse de o familie, unde regulile scrise si mai ales nescrise specifice tarii sunt deosebit de importante, si cele moderne, mai ales in domeniul tehnologic, care s-au adaptat repede unei maniere occidentale.
In orice caz pe piata muncii din India, indiferent de genul si profilul companiei, superiorul direct nu este contrazis si nu i se pun la indoiala deciziile, in vreme ce managerii nu se ocupa niciodata, in nicio imprejurare, de o sarcina ce poate fi facuta de un angajat situat mai jos in ierarhie. Iar deciziile luate de managerii firmei sunt finale si nu pot fi discutate, chiar daca ati considera ca sunt gresite.
Conversatie, business, maniere
Cei care vor sa lucreze in India trebuie sa stie ca inainte de orice sistemul ierarhic al castelor a marcat decisiv identitatea culturala a tarii, si practic a fost adaptat si preluat si in mediul business. Pentru o buna impresie conversatiile cu superiorii si colegii de serviciu trebuie purtate cu o perfecta politete si respectand cateva reguli de baza. Astfel, cei tineri ii saluta intotdeauna primii pe cei mai in varsta si folosesc titlul profesional al persoanei - doctor, profesor, manager - aratandu-si astfel respectul fata de ei si fata de companie. De altfel in India statutul unei persoane, in companie si in afara ei, este dat de varsta, studii, casta de care apartine si profesie, asa ca cel putin la inceput pentru un nou venit s-ar putea sa fie o adaptare mai dificila.
Intr-o tara in care limbile oficiale sunt hindi si engleza, va puteti astepta sa folositi limba engleza in mediul de afaceri, in discutiile despre politica sau chiar in cele personale ca pe ceva firesc. Exista o anumita distanta in societate si este o idee inspirata sa va documentati asupra subiectelor populare in conversatiile non-profesionale, fie ca este vorba de politica, filme, sport sau, de ce nu, istoria tarii. Un expat va fi mai usor acceptat si adoptat intr-o companie indiana daca lasa impresia ca este interesat si chiar pasionat de aceste subiecte. Dar niciodata nu trebuie abordate (chiar cu persoane alaturi de care ati lucrat mai mult timp) subiecte considerate sensibile, precum credintele religioase sau problemele tarii legate de saracie sau educatie. Se pastraza aceasta distanta inclusiv fizic, este o lipsa de politete sa refuzi direct o sarcina sau o idee, sa privesti prea mult o persoana in ochi, sa o atingi, sa iti tii mainile in solduri. Potrivit credintelor vechi este interzis sa atingi capul altei persoane, fie si ca un semn de simpatie, pentru ca acolo este sufletul.
Micile detalii fac diferenta in India
In cadrul relatiilor la serviciu si in afara orelor de program exista si multe alte nuante, detalii, reguli care au devenit deja comune, aproape innascute pentru un indian, insa pentru un strain s-ar putea sa fie mai greu de deprins.
- expatii s-ar putea sa fie mirati cand un superior sau un coleg spune "da", dand insa usor din cap, pentru ca ulterior propunerea sa fie respinsa. Este o maniera traditionala si politicoasa de a spune "nu".
- este apreciata punctualitatea, ceea ce nu inseamna ca partea indiana va veni la ora fixata intotdeauna.
- intr-o tara cu climat cald si umed este acceptata o camasa cu maneca lunga si o cravata in locul costumului clasic, chiar si in marile companii, iar culorile trebuie sa fie neutre. Femeile trebuie sa poarte fie pantaloni, fie fuste lungi pana mai jos de genunchi.
- cei care sunt invitati la o petrecere sau o vizita intr-o familie indiana pot aduce in dar flori sau dulciuri. Spre deosebire de spatiul occidental niciodata aici cadourile nu sunt deschise imediat ce au fost primite - ar fi un semn de grava impolitete - ci sunt puse deoparte si deschise doar dupa ce musafirul a plecat.
India - istorie, curiozitati, date
Limbile oficiale sunt engleza si hindi
Capitala este New Delhi
Populatia este de peste 1.2 miliarde de locuitori
Jocul de sah a aparut in India
India este unul dintre cei mai mari producatori de ceai din lume.
Foto: gotravelaz.com