Aflat într-o vizită de lucru în judeţul Iaşi, ministrul Adomniţei a afirmat că, la începutul anului viitor, ministerul va achiziţiona 1.000 de microbuze şcolare, astfel încât fiecare instituţie de învăţământ preuniversitar să aibă în dotare un asemenea mijloc de transport. Potrivit ministrului, o parte dintre microbuze vor înlocui vechile maşini Aro.
De asemenea, un alt proiect anunţat, vineri, de ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este cel al diminuării numărului de şcoli care nu au primit avize de funcţionare din partea inspectoratelor de sănătate publică. În acest sens, ministrul a anunţat că vor fi alocate fonduri pentru şcolile şi grădiniţele din mediul rural care nu au canalizare, surse de apă şi toalete. Acestea vor fi dotate cu microstaţii de epurare şi puţuri.
Cel de-al treilea proiect la care a făcut referire Cristian Adomniţei vizează dotarea unităţilor şcolare cu laboratoare de informatică şi conectarea acestora la internet. Totodată, susţine Adomniţei, dascălii vor urma cursuri de informatică.
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a vizitat, vineri, şcolile şi grupurile şcolare din comunele Mironeasa, Ipatele, Şcheia, Scânteia, Grajduri, Mogoşeşti şi Ciurea, pentru a verifica modul în care au fost şi sunt cheltuite fondurile alocate de minister, precum şi stadiile în care se află lucrările.
Pentru infrastructura şcolară, în acest an, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a alocat judeţului Iaşi 79.869.000 lei, prin patru hotărâri de guvern.