Silviu Purcarete, Marcel Iures, Maia Morgenstern, alaturi de 15 alti cunoscuti oameni de teatru, acuza politia sibiana si medicii Spitalului de Urgenta din localitate ca au musamalizat un caz. Saptamana trecuta, in noaptea de vineri spre sambata, dupa premiera spectacolului "Pescarusul", actorul Ovidiu Mot, care a jucat in spectacol, a fost gasit lovit la cap, la mijlocul drumului spre casa. El a fost internat la spital in Sibiu, in coma, iar a doua zi a fost transportat la Spitalul Judetean din Targu Mures si supus unei complicate operatii pe creier. Conform anchetei politiei, motivul pentru care actorul a ajuns sa fie internat la doar o ora si jumatate dupa incheierea reprezentatiei in care a jucat este ca actorul sibian, beat fiind, a cazut si s-a lovit la cap.
Colegii sai de la teatru sustin insa ca actorul nu a baut la receptia de dupa incheierea spectacolului si ca el a fost batut pe strada in timp ce se indrepta spre casa. Ei spun ca Mot nu a fost nici macar supus unui test care sa stabileasca alcoolemia si ca "medicii specialisti de la Tg. Mures au stabilit cu certitudine ca o plaga atat de grava la cap nu putea fi cauzata de simpla cadere". (R.B.)
Ziarul Gandul