Festivalul National de Teatru aduce publicul la spectacole, din motive pe jumatate mondene. In ceea ce ma priveste cred ca mondenitatea culturala nu face rau nimanui. Unde e insa traditia de a merge la teatru, care s-a transmis din generatie in generatie, pina prin anii 80, cind a inceput sa se piarda? Frigul din sali, frigul din case a distrus stagiuni la rind. Numai publicul inrait se mai ducea la Bulandra sau la National sa-i vada pe actori cum jucau invinetiti de frig si aburind aerul de pe scena, in timp ce isi spuneau replicile. Disparitia acelei lumi a complicitatii dintre actori si publicul din sala a avut loc o data cu pierderea traditiei de a merge la teatru o data sau de doua ori pe saptamina, uneori pentru a revedea aceeasi piesa. Dupa 1990, festivalurile de teatru s-au inmultit, dar, cum observa si criticii de specialitate, n-a crescut numarul spectacolelor memorabile. Concurenta se duce intre cam aceiasi regizori, fie din cauza selectionerilor, fie din cauza ca in competitie intra numeroase spectacole mediocre, indiferent de generatia din care fac parte autorii lor.
E justificata ideea organizatorilor acestei editii a Festivalului National de Teatru de a propune publicului mai multe spectacole ale unui regizor, deoarece e de presupus ca publicul din Bucuresti nu se duce la Sibiu sau la Brasov pentru a vedea spectacolele semnate acolo de regizorii nostri cei mai titrati. Totusi mi-ar fi placut ca acest turnir care e Festivalul National de Teatru sa includa mai multe nume noi.
Spectacolele tinerilor regizori pot fi vazute prin cluburi sau pe scene mai putin cunoscute, ceea ce nu netezeste drumul spre salile de teatru noii generatii de spectatori. Nu vreau sa spun ca regizorii ultimului val sint tinuti la mantinela de consacrati, totusi cred ca nu se face mare lucru pentru sustinerea si impunerea lor. Viziunea lor, cel mai adesea neconventionala, stirneste frisoane directorilor de teatre, care se tem ca asemenea spectacole ar putea sa alunge publicul pe care conteaza. E o temere justificata numai pina la un punct. Probabil ca amatorul de spectacole clasice nu se entuziasmeaza vazind experimentele tinerilor. Dar ca si pe scena, si in rindurile publicului generatiile se schimba. Or, daca tinerii spectatori se deprind sa vada teatru in cluburi, e cu putinta sa nu-si urmeze mai tirziu congenerii in salile consacrate, unde regulile sint mai stricte si atmosfera cu totul alta. E asadar de preferat asumarea unui risc azi decit pierderea unui eventual pariu cu publicul in formare.
De aceea as fi fost incintat daca la aceasta editie a Festivalului de Teatru selectionerii ar fi acordat mai multa incredere unor spectacole 'crude', in loc sa recurga la reteta sigura a spectacolelor care s-au consolidat in stagiunile trecute.
Cristian Teodorescu
