Dar proprietarul de atunci, relativ instarit pentru a-si fi putut permite sa construiasca repede o locuinta doar pentru sine, nu era si un anonim, chiar daca este unul din acele personaje despre care miturile si legendele sunt mult mai numeroase decat detaliile biografice sigure. Se spune ca s-ar fi nascut prin veacul al XIV-lea si cel putin oficial si-ar fi castigat existenta ca librar si anticar, bun cunoscator al manuscriselor vechi pe care uneori reusea sa le procure din surse poate mai putin legale, dar pentru care colectionarii erau pregatiti sa plateasca si atunci sume deloc de neglijat. Poate ca de fapt negotul sau era atat de profitabil incat ii permitea nu doar sa traiasca bine, dar si sa fie un generos filantrop, insa in scurta vreme zvonurile ii atribuiau o cu totul alta ocupatie, aceea de alchimist. Si nu un neofit al nobilei si misterioasei arte, ci unul dintre maestrii ei, care nu doar ca reusise sa obtina tot soiul de licori si substante, dar si sa prepare Piatra Filozofala, cea despre care se spunea ca transforma orice metal in aur si ca poate prelungi viata. Povesti si barfe de epoca, insa categoric Flamel nu trebuie sa fi fost un anonim tinand cont de valva pe care o starnise inca din timpul vietii, ramanand in memoria colectiva si in mitologia urbana a capitalei franceze ca un erou fabulos, despre care se putea afirma aproape orice cand venea vorba de presupusele cercetari alchimice. Flamel a locuit si (se spune) a avut laboratorul alchimic secret intre zidurile acestei case, si tot aici ar fi facut majoritatea descoperirilor sale. S-ar fi vorbit si despre fabuloase comori, o biblioteca de manuscrise unice in lume si o colectie de pietre, geme si substante, dar daca acestea au existat au disparut la fel de misterios. Sigur este ca dupa moartea lui Nicolas Flamel - si-a pregatit din vremea piatra funerara, decorata cu simboluri alchimice, pastrata azi la Musee de Cluny - casa avea sa fie vanduta si revanduta, pastrand pana astazi doar partea din fata a vechii arhitecturi. Mancate de vreme, ploi si frig, decoratiunile originale par sa fie cu atat mai interesante si misterioase, macinate cum sunt de patina timpului, insa cei care ar trece pragul in cautarea misterelor vor fi dezamagiti. Astazi aici nu este un muzeu dedicat lui Flamel, ci un incantator restaurant, Auberge Nicolas Flamel, plin de sarm si cu numeroase specialitati delicioase, desi puristii si-ar fi dorit cu siguranta sa se fi pastrat incaperile originale. Chiar si asa este un loc ce merita vizitat fie si in pripa pentru a vedea una dintre cele mai vechi case pariziene.
Foto: letempledejeanne.com
