Marti seara s-a stins din viata maestrul Iosif Conta, in virsta de 82 de ani, dirijor si prim-dirijor al Orchestrei Nationale Radio intre anii 1954 si 1988. Primul sau concert a avut loc la Oradea, pe 6 octombrie 1954, iar de atunci repertoriul sau s-a imbogatit, operele dirijate intinzindu-se de la epoca preclasica pina la compozitorii contemporani. A realizat numeroase turnee, atit in tara, cit si peste hotare, fiind considerat dirijorul roman cu cele mai multe ore de muzica inregistrate pe benzi sau pe discuri.
Un loc aparte in programele sale il ocupau creatiile romanesti, aproximativ 200 de lucrari a peste 70 de compozitori autohtoni fiind prezentate sub indrumarea sa in mai mult de 470 de concerte. Iosif Conta a fost un sustinator al tinerilor compozitori, dirijori si solisti si a prezentat in auditie un numar impresionant de lucrari, dintre care peste 90 apartineau unor compozitori autohtoni. Astazi, la ora 13.00, are loc slujba de pomenire la Sala Concert, urmata de inmormintarea la Cimitirul Ghencea Militar.