In perioada 5 mai - 30 septembrie, intre orele 11,00 si 13,00, la fiecare sfarsit de saptamana, iubitorii muzicii de promenada sunt asteptati in Gradina Cismigiu la o noua editie a Stagiunii Muzicale Estivale.
Pe 12 si 13 mai, spectatorii ii vor putea intalni pe cei de la Brass Orchestra (dirijor George Preda) care vor prezenta muzica clasica, muzica de film precum si piese prelucrate din folclor si respectiv Summer Group, ce va sustine un recital de muzica traditionala germana (valsuri, marsuri, polci), spaniola si ruseasca.
Pe 19 mai pe scena va urca formatia Brass Quintet Bucuresti, alaturi de mezzosoprana Claudia Maru-Hanghiuc cu un spectacol de exceptie, bazat pe un repertoriu clasic, preclasic, romantic si contemporan, iar duminica 20 mai formatia de instrumentisti Polyphonic va incanta publicul cu evergreen-uri, muzica pop, rock, si latino.
In ultimul week-end al lunii mai, pe scena din Cismigiu vor urca Clasic Band si respectiv Polyphonic cu repertorii variate, de la muzica clasica pana la folclorul romanesc si international.
Sursa foto: Wikipedia
A.I.
editor artline.ro