In “Firestarter” Charlene “Charlie” McGee este o fetita cu puternice abilitati pirokinetice, care ii dau posibilitatea sa controleze focul, fiind rezultatul direct al experimentelor la care au fost supusi parintii ei, care la randul lor au abilitati supranaturale, chiar daca mult mai slabe si mai greu de controlat. Acum Charlie si tatal ei sunt urmariti de o agentie guvernamentala secreta, care va face totul pentru a o prinde pe Charlie, pentru a-i folosi abilitatile in scopuri care vor ramane ascunse publicului larg. Schimband mereu orase si identitati, Charlie si Andy sunt mereu cu un pas inainte agentilor, dar amandoi stiu ca va veni ziua in care nu vor mai fi atat de norocosi.
Cartea avea toata ingredientele unui thriller science-fiction de succes, si chiar daca nu este pentru faii prolificului autor printre preferate, era un roman solid, care se citea cu placere. Cu atat mai surprinzatoare, cel putin la prima vedere, a fost nereusita ecranizarii. Cand este vorba de filmele si serialele facute dupa romanele si povestirile lui Stephen King (de departe unul dintre cei mai ecranizati autori) esecurile nu sunt, din pacate, exceptii, nu putine dintre productii fiind in cel mai bun caz mediocre, dar exista si o lista de titluri de referinta, foarte bine primite de critici si fani. Misery, The Shining, Christine, Stand By Me, The Mist, recentul IT, Secret Window, The Shawshank Redemption, The Green Mile, Dolores Claiborne sunt cateva exemple de ecranizari impresionante, in care actorii si regizorul au stiut cum sa foloseasca textul pentru a obtine in final o poveste pe masura cartii sau chiar mai buna.
Daca filmul original a avut si o continuare sub forma unui film de televiziune, cititorii lui King asteapta de multi ani un remake, ideal unul care sa respecte cat mai multe povestea din carte, iar cu cinci ani in urma a fost in sfarsit anuntat un nou film “Firestarter”. Fara sa se cunoasca atunci prea multe detalii, a fost o alta productie intarziata din cauza pandemiei, iar primul trailer a fost in sfarsit lansat cu doar cateva zile in urma. Daca primele secvente sunt mai mult decat interesante, si distributia filmului regizat de Keith Thomas este promitatoare: Zac Efron, Ryan Keira Armstrong (Charlie), Kurtwood Smith. Noul “Firestarter” va fi lansat in cinematografe in luna mai a acestui an.