Consecventa cu programul ei initial de a scana tematici de interes stringent pentru actualitatea artistica, ARTA abordeaza acum zona feminismelor din campul vizual romanesc, est-european si partial occidental. Vorbim de feminisme la plural pentru ca, dupa feminismul combativ si angajat politic al anilor 1970, ceea ce a urmat a fost o desfasurare din ce in ce mai diversificata si mai nuantata a unei multitudini de dezbateri sociale, culturale, regionale, post-coloniale si nationale in interiorul problematicii centrale legate de gen si de politici sexuale a feminismului paradigmatic.
In dosarul coordonat de criticul de arta si curatorul Olivia Nitis, un prim set de texte dezbat aspectele teoretice ale evolutiei curentelor feministe in lumea anglo-saxona, de unde feminismul a plecat, si in lumea central-est-europeana in care ne situam noi. Urmeaza o serie de texte care recupereaza istoria foarte recenta si nu foarte consistenta cantitativ dar substantiala ideatic-vizual a atitudinilor feministe din arta romaneasca a ultimilor 20 de ani.
In fine, o sectiune finala a dosarului pune in lumina evolutii foarte recente si alternative la mainstreamul feminist, care au in vedere pozitionarile queer, ecologiste, cotidianiste si de stanga ale tinerei generatii. In restul revistei, sunt deasemenea prezentate citeva plasticiene romance reprezentative sau simptomatice sau starea cimpului vizual de la noi : Wanda Mihuleac, Silvia Radu, Serbana Dragoescu, Florica Prevenda, Laura Covaci, Ioana Ciocan, Marina Albu, Veda Popovici.
Fara sa fie exhaustiv, acest numar din ARTA intentioneaza sa dea pulsul unui fenomen cultural si artistic ce devine din ce in ce mai vizibil in Romania. Dupa un numar pionier al revistei Artelier din 1999/2000 dedicat aceluiasi subiect, dupa expozitiile cu subiect feminist din 2013, numarul 11 din ARTA confirma la 15 ani distanta vitalitatea unui domeniu de reflectie care, fara sa fie central in dezbaterile de idei locale, a contribuit mult la rafinarea umana si estetica a sensibilitatii noastre actuale si la integrarea productiei vizuale romanesti intr-un context international mai larg.
Revista costa 25 de lei si se poate achizitiona de la librariile Carturesti si Humanitas din toata tara si de la sediul UAP din Bucuresti (persoana de contact Lili Mititelu).
Mai 2014