Printr-o nefericita coincidenta - dar ce inseamna in lumea noastra nord-dunareana "coincidenta" sau " asa-a-fost-sa-fie"? - recitalul pianistei Ilinca Dumitrescu, cu foarte tentante piese, unele extrem de rar abordate, puse sub genericul "Sonate romanesti pentru pian", cuprinzand exceptionale lucrari de George Stephanescu, Filip Lazar, Anatol Vieru si Mihail Jora s-a suprapus, nefericit am putea adauga, si ca zi si ca ora, cu cel al clarinetistului Aurelian Octav Popa. Care, coincidenta - sau ce anume? - hop si el cu un program exclusiv de piese romanesti. Ce sa mai intelegem din aceasta oferta concurentiala in chiar ajunul Zilei Europei? Ca tot romanul isi vede de treaba lui si nu-l intereseaza ce face vecinul? Ca a fost sarcina "de sus", toata lumea sa interpreteze piese romanesti, ca vine Mme Nicholson sau ne vede "Mme Carol", cum ii placea melomanului Caragiale Ion Luca sa o tachineze pe Regina Elisabeta? Facem aceste scurte digresiuni pentru ca, realmente, ne pare nespus de rau ca nu am fost in ambele sali de concert. Am optat pana la urma si am ajuns la Palatul Cantacuzino, unde avea loc recitalul A.O Popa, stiind bine ca Ilinca Dumitrescu nu va duce lipsa de audienta si va avea un numeros si entuziast public. Nu am avut ce regreta pentru optiunea noastra. Clarinetistul Aurelian Octav Popa este deja un nume consacrat in viata muzicala romaneasca si internationala. Face parte din elita marilor maestri ai instrumentului. Tocmai de aceea am apreciat in cel mai inalt grad consistenta programului oferit si, nu mai putin, bucuria de a canta a muzicianului. Sigur ca de la un moment dat al carierei nu se mai canta pentru prestigiu, popularitate sau onorarii substantiale. Sigur ca fiecare muzician trebuie sa-si conserve nivelul si stacheta la care a ajuns. Sigur ca nu este chiar simplu sa te mentii la cel mai inalt nivel, mai ales ca este o concurenta teribila pe plan international. Aurelian Octav Popa, pe langa toate calitatile tehnice si stilistice de mare virtuoz, mai poseda si altele doua, mai rare, sa recunoastem: o incredibila pofta-entuziasm/ bucurie de a canta si, lucru deloc neglijabil pentru un "suflator", o conditie fizica de invidiat. Cele doua calitati enumerate de noi au fost elementele cheie ale unei exceptionale seri de muzica, cu totul remarcabile. Putinatatea spectatorilor a fost invers proportionala cu daruirea si implicarea emotionala a artistului de a scoate sunete perfecte.
De la "Marele solo din Simfonia a II-a" decupat de AOP tocmai pentru a da stralucire particulara rafinatei scriituri enesciene, trecand prin stralucirile melodice si armonice ale unor bijuterii de sonate semnate de prestigioase nume precum Constantin Silvestri si Martian Negrea, jucandu-se elegant si expresiv cu piesele lui Octavian Nemescu, Corneliu Cezar, Violetei Dinescu si incheiind cu faimoasa "Maiastra" a lui Tiberiu Olah si propria lucrare "Perpetuum mobile", A.O. Popa a delectat realmente pe acei "gourmet", dispusi sa deguste rafinatele sale produse. Muzicale, e adevarat. Ideea de a folosi pedala si cutia de rezonanta ale pianului pentru a spori farmecul si intensitatea sunetului au fost "gaselnite" bine gasite si plasate. Pianista Verona Maier, dincolo de acompaniamentul corect si precis a trebuit sa faca fata si cerintelor actoricesti ale inventivului si neobositului muzician. O seara minunata de mare muzica, ce ar putea fi exportata in lume mult mai lesne si eficient decat bazaconiile preconizate, pe bani grei, cu "fabulospiritul" mioritic. Clarinetul lui Aurelian Octav Popa poate suna cu folos si satisfactii artistice si pe Wembley si la Pentagon si la zidul Kremlinului, ca sa aplaude si Blair si Bush si Putin. Axele marii politici se folosesc de fel de fel de instrumente.
