Festivalul ASTRA Film va beneficia de transmisii live pe televiziunea ARTE si de corespondente zilnice ale posturilor internationale partenere, TV5 si Duna TV, informeaza organizatorii. In premiera pentru Romania, pe toata perioada evenimentului vor putea fi urmarite, pe site-ul www.astrafilm.ro, o selectie de cinci filme, disponibile in intregime.
Dumitru Budrala, directorul festivalului, a declarat ca printre peliculele care vor rula la Sibiu se numara Cold Waves (Razboi pe calea undelor), filmul lui Alexandru Solomon despre postul de radio Europa Libera, For God's Sake (Cazul Tanacu), documentarul jurnalistei Tatiana Niculescu-Bran, sau cel mai recent documentar al lui Florin Iepan, The Fallen Vampire - Bela Lugosi, care urmareste viata tumultuoasa a actorului originar din Romania care l-a jucat pe Dracula in prima ecranizare a romanului lui Bram Stoker la Hollywood. Budrala s-a declarat, intr-un interviu acordat NewsIn, multumit de ceea ce a reusit sa realizeze in precedentele opt editii ale festivalului, pe care vrea sa-l transforme intr-un eveniment anual, cu sprijinul Ministerului Culturii, care ar trebui sa investeasca intre 200.000 si 250.000 de euro in eveniment.
Anul acesta, ministerul nu s-a implicat deloc. In 2000 a platit afisul festivalului. Anul acesta nici macar. Am primit bani anul acesta de la Asociatia Sibiu 2007, a precizat Budrala. Majoritatea filmelor selectionate la ASTRA vin in premiera in Romania. Sint 84 in total, impreuna cu cele din programul special, si peste 70 de pelicule sint in premiera mondiala in Romania. Pe linga acestea, pe lista punctelor forte ale festivalului figureaza o expozitie absolut fantastica despre Transilvania, reprezentanti ai BBC si Arte la Sibiu si cum vad ei Europa de Est prin filmele documentare, Michael Zork, Bob Connery, transhumanta in lume si in Carpati. My Transilvania, diferite grupuri de muzica foarte interesante, in fiecare zi, subliniaza Budrala.