Astfel, a fost declanşat un proces fără precedent în istoria artei. Procesul s-a ţinut la Curtea Internaţională Comercială a oraşului New York, şi s-a încheiat un an mai târziu, în 1928, cu pronunţarea deciziei în favoarea lui Brâncuşi. În depoziţia sa la Consulatul Statelor Unite ale Americii de la Paris, din 22 noiembrie 1927, Brâncuşi spunea: „Am avut pentru prima dată ideea acestei forme din bronz în 1910, iar de atunci am reflectat pe marginea ei, şi am studiat-o îndelung. Am conceput-o ca o creaţie în bronz, şi am făcut un model în ipsos. L-am dat apoi la turnat, împreună cu formula pentru aliajul de bronz şi alte indicaţii necesare. Când am primit forma turnată, a trebuit să astup găurile de aer şi miezul, să corectez defectele de turnare, şi să şlefuiesc bronzul cu pila şi cu un şmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur, manual; finisajul artistic presupune foarte mult timp şi este similar cu a lua totul de la început. Nu am permis nimănui să facă finisajul, deoarece acest bronz era propria mea creaţie, specială, şi nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine încât să mă mulţumească“. Acest proces a fost unul foarte important, iar schimbările pe care le-a produs în lumea artei au fost pe măsură. În perioada interbelică, piaţa operelor de artă începuse să-şi definească un teren de acţiune şi reguli proprii de funcţionare. Rezultatele procesului lui Constantin Brâncuşi versus Statele Unite ale Americii au marcat momentul creşterii interesului pentru investiţiile în artă, şi, ulterior pentru tranzacţii spectaculoase, ce aveau să facă obiectul activităţii caselor de licitaţie specializate pentru operele de artă de pretutindeni. Talida Stănică
inchide 
Newsletter
Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
