Poate ca este doar o legenda, dar asemanarile frapante dintre lucrarile celor doi artisti sunt usor de demonstrat printr-o simpla alaturare. Este chiar sarcina pe care si-au asumat-o curatorii de la Musee d'Orsay, care au organizat o expozitie Cezanne-Pissarro, in cadrul careia sunt expuse peste 60 de tablouri, imprumutate din diverse colectii particulare sau de la muzee, precum si cateva lucrari de grafica, realizate de cei doi.
Paul Cezanne - 1839-1906 - si Camille Pissarro - 1830-1903 - s-au intalnit pentru prima oara la Paris in atelierul pictorului Suisse in 1862, pentru a incepe o frumoasa si durabila prietenie, care a debutat parca de la sine.
Expozitia de la Musee d'Orsay a fost conceputa de Joachim Pissarro, stranepotul artistului si curator la Muzeul de Arta Moderna din New York, care i-a gasit si un titlu atragator si reprezentativ. "Pionierii picturii moderne : Cezanne si Pissarro". Scopul acestei manifestari este explorarea relatiei dintre lucrarile concepute in cele peste doua decenii de stransa prietenie, intre 1865 si 1885. Manifestarea pune semnul egal intre tablourile celor doi, prezentandu-le in mai multe sectiuni cronologice si tematice, unele dintre tablouri fiind expuse pe perechi, pentru ca vizitatorul sa observe mai usor similitudinile.
Portrete si autoportrete, naturi moarte si peisaje - reprezentand localitati ca Louveciennes apoi Pontoise si Auvers-sur-Oise - sunt juxtapuse pentru a prezenta viziunile artistice la care ajunsesera cei doi in jurul anului1875 si mai ales convergenta manifesta a acestora.
Daca printre impresionisti Monet si Sisley erau atrasi de aceeasi tema - apa - Cezanne si Pissarro au fost atrasi mai ales de mediul rural, pictand sate franceze traditionale, cu strazile si casele lor, drumurile serpuite si padurile din jur.
In 1872, Pissarro a ales Pontoise si Auvers-sur-Oise. I s-a alaturat in scurt timp Cezanne, care avea in comun arta de a oferi peisajului o structura. In contrapondere multe dintre tablourile lui Cezanne sunt influentate de sfaturile lui Pissarro, care l-a indemnat sa adauge mai multa lumina paletei de culori care ii caracteriza creatiile de inceput. Pissarro avea sa fie cel care va introduce in curentul impresionist o dimensiune naturalista prin temele pastorale. Ulterior, Cezanne va reinterpreta unele dintre primele compozitii ale prietenului sau si va adopta unele dintre punctele de vedere ale lui Pissarro.
Alaturarea lucrarilor celor doi si sublinierea apropierilor compozitionale nu pot fi decat un castig pentru public, mai ales prin identificarea si explorarea legaturilor durabile, atat umane cat si artistice dintre cei doi. Aceasta abordare ofera sansa unei interpretari noi a artei celor doi.
Chiar daca Cezanne si Pissarro au format un cuplu artistic de o certa valoare, influentandu-se reciproc, fiecare si-a pastrat aproape cu gelozie caracteristicile proprii. Spre deosebire de peisajele pure, pustii, analitice care ieseau de sub pensula lui Cezanne, Pissarro a preferat sa includa in compozitiile sale si personaje, de preferinta tarani. Ceea ce nu l-a impiedicat ca pana la sfarsitul vietii sa fie unul dintre cei mai inversunati sustinatori ai artei lui Cezanne, plangandu-se adesea ca prietenul sau nu este inteles si apreciat asa cum ar merita. Iar in cazul lui Cezanne nu ezita sa-si numeasca mereu prietenul "modestul si colosalul Pissarro", pe care il considera un adevarat tata, un artist pe care il admira si al carui sfat il accepta si chiar cerea.
Cezanne a mers pana la a scrie despre Pissarro ca era in anumite momente echivalentul lui Dumnezeu, o comparatie poate exagerata, dar semnificativa pentru prietenia care i-a unit pe cei doi mari artisti.
Aprilie 2006