Turnul Eiffel
Champ de Mars
Simbolul arhicunoscut al Parisului, T Castelul Gandolfol a fost construit pentru Targul International din 1889, pentru a marca implinirea centenarului Revolutiei Franceze. Purtand numele celui care a realizat proiectul, Gustave Eiffel, impresionantul turn metalic are o inaltime de 320 de metri, si a fost pana in 1930 cea mai inalta constructie din lume. Initial elita intelectuala si artistica pariziana s-a impotrivit din rasputeri ridicarii Turnului, pe care il considera total nepotrivit atmosferei si stilului orasului, iar in 1909 Turnul Eiffel a fost la un pas de demolare. Cand totul parea pierdut, edilii au realizat ca Turnul era locul perfect pentru instalarea de antene pentru radio si telegraf. Este obiectivul la care ajunge prima data oricine vine in Franta, ca intr-un pelerinaj obligatoriu, si puteti sa urcati cele trei niveluri deschise publicului, cu liftul sau pe scari, iar privelistea este uluitoare. |
In partea de sud-est a Turnului Eiffel puteti vedea locul de unde au plecat primii temerari care s-au incumetat sa calatoreasca in trecut cu balonul.
Catedrala Notre-Dame
Place du Parvis de Notre Dame
Catedrala este unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectura gotica si una dintre cele mai frumoase din lume. Constructia a inceput in 1163 si a fost terminata abia in 1345, iar in interiorul fabulos pot incapea peste 6000 de credinciosi. Din punct de vedere arhitectonic, Catedrala este speciala prin maniera in care regulile stricte ale stilului gotic au fost modificate de mici abateri de la norma, incantatoare pentru cei care reusesc sa le descopere. Printre acestea se numara cele trei intrari principale, fiecare cu alta forma, strajuite de statui care odinioara fusesera vopsite cat mai colorat, pentru a-i impresiona pe credinciosi. Interiorul este dominat de spectaculoasele ferestre de dimensiuni impresionante, cu o forma specifica pentru maniera gotica, dar si de imensa orga, recent restaurata. |
De la baza turnului nordic vizitatorii cu o buna conditie fizica si nu in ultimul rand cu o doza zdravana de curaj pot urca pana in varful partii de vest, pentru a se bucura de panorama impresionanta, aici putand vedea de aproape si legendarele statui monstruoase care pazesc de sus catedrala. Sub piata din fata constructiei sa gasesc si astazi ramasitele constructiilor din perioada romana.
Catedrala Notre-Dame este in permanenta aglomerata de turisti si credinciosi, mai ales duminica.
Arcul de Triumf
Place Charles de Gaulle Etoile
Istoria Arcului de Triumf, un alt monument deosebit de important in istoria Parisului, este strans legata de Napoleon, care a dorit ridicarea acestui edificiu in amintirea victoriei cucerite la Austerlitz, ca o amintire a curajului dovedit de armata franceza. Arcul de Triumf a fost terminat in 1836 de Louis-Phillipe, costand in total zece milioane de franci.
Proiectul i-a apartinut lui Chalgrin, care a construit o macheta impresionanta chiar pe locul unde avea sa se inalte monumentul, un cadou oferit in 1810 lui Napoleon, cu ocazia casatoriei acestuia cu Marie-Louise, fiica ambasadorului austriac. Din pacate pentru Imparat, acesta avea sa treaca pe sub Arcul de Triumf doar postum, la funeraliile sale din 1840, fara a mai apuca sa vada stralucirea monumentului. Tot aici avea sa aiba loc, 35 de ani mai tarziu, ceremonia organizata la moartea lui Victor Hugo. Astazi aici se gaseste atat Mormantul Soldatului Necunoscut, cat si o flacara vesnica, aprinsa in amintirea celor cazuti pe campul de lupta. |
Arcul de Triumf din Paris este in egala masura un martor al istoriei si un simbol al zbuciumatei istorii a tarii, facand legatura dintre trecut si prezent, pentru ca se afla intre Louvre si Grande Arche de la Defense. Un obiectiv pe care nu trebuie sa il ratati in vizita dv la Paris.
Avenue des Champs - Elysees
Cel mai cunoscut bulevard parizian, emblema vietii mondene, a plimbarilor si a aristocratiei, a acelei bucurii de a trai specifica Parisului, Avenue des Champs-Elysees impresioneaza si astazi, in primul rand prin dimensiuni : 2 kilometri lungime si 70 de metri latime. Este locul ideal pentru o plimbare, mai ales seara, iar aici veti gasi si nenumarate restaurante elegante si destul de costisitoare, pentru a descoperi specialitatile franzutesti.
Basilique du Sacre-Coeur
35, rue du Chevalier-de-la-Barre
Aceasta bazilica romano-bizantina strajuieste parca celebrul cartier Montmartre, o zona istorica plina de culoare si povesti. Domul care se ridica deasupra acoperisului este punctul ideal de unde puteti descoperi frumusetile Parisului. In interior veti gasi un mozaic extraordinar. Constructia acestui monument a ainceput in 1875, sub supravegherea arhitectului Paul Abadie, bazilica fiind terminata abia in 1914.
Domul Invalizilor
Esplanade des Invalides
Biserica face parte dintr-un ansamblu amplu, destinat gazduirii veteranilor care ramasesera invalizi in urma luptelor. Desi are un stil preponderent clasic, usor de remarcat mai ales in partea de jos a fatadei, Domul Invalizilor are si numeroase elemente baroce. Un exemplu ar fi senzatia de miscare spre centru pe care o da arhitectura, care adaposteste insa si alte surprize, cum ar fi aranjamentul ferestrelor. |
Sainte Chapelle
4, boulevard du Palais,
Sainte Chapelle a fost consacrata in 1248, fiind construita pentru a adaposti mai multe relicve, intre care si coroana de spini purtata de Cristos, cumparate de Regele Ludovic IX in secolul XIII. Este o adevarata bijuterie arhitecturala si un spatiu in care credinta pare mai puternica decat oriunde altundeva, interiorul fiind luminat de vitralii realizate in secolul XIII, cele mai vechi din Paris, de o calitate uluitoare, foarte bine pastrate. Se gaseste chiar in interiorul asa-numitului Palat al Justitiei, in fapt un ansamblu impresionant, foarte bine pazit, pe care il puteti vizta pas cu pas. Aici aveti sansa de a asista la procese civile sau penale, pentru a vedea cum functioneaza justitia franceza si pentru a va putea imagina cum se desfasurau procesele cu secole in urma. |
Cimitirul Pere Lachaise
16, rue du Repos
Cu siguranta ca acest cimitir deschis in 1805 este unul dintre cele mai faimoase din intreaga lume, fie doar pentru numarul impresionant de personalitati care se odihneasc aici. Dupa ce descoperiti monumentele funerare, unele exceptionale, puteti gasi pas cu pas mormintele unor personalitati precum Chopin, Moliere, Apollinaire, Oscar Wilde, Balzac, Marcel Proust, Gertrude Stein, David, Delacroix, Pissarro, Seurat, Modigliani, Sarah Bernhardt, Simone Signoret, Yves Montand si multi altii.
Cel mai vizitat este insa cel al lui Jim Morrison, care a murit la paris in 1971. Cu un secol inainte locul unde se gaseste astazi Cimitirul Pere Lachaise a fost campul de lupta dintre comunarzi si trupele guvernamentale. In ciuda curajului de care au dat dovada, comunarzii au fost in final invinsi, iar supravietuitorii executati si inmormantati sumar intr-o uriasa groapa comuna.
Biblioteca Nationala a Frantei - Cardinal de Richelieu
58, rue de Richelieu
Este una dintre cele mai mari cladiri din Franta si una dintre cele mai importante biblioteci din Europa, cu o colectie impresionanta. Cea mai mare parte a colectiilor au fost deja mutate in noul sediu - Biblioteca Francois Mitterand sau Tres Grande Bibliotheque (literal, Biblioteca Foarte Mare) - in 1998. In prezent vechiul sediu pastreaza o parte a colectiilor speciale de manuscrise, grafica, fotografie, harti si muzica. In afara acestora aici se gaseste si un muzeu de numismatica, colectii de obiecte din metal si antichitati. Cunoscuta in trecut ca Biblioteca Regala, apoi ca Biblioteca Imperiala, institutia a pornit de la colectiile particulare ale regilor Frantei. In ultimele cinci secole colectiile au fost mutate de cinci ori si numeroase piese deosebit de rare s-au pierdut dupa Razboiul de o Suta de Ani. Cladirile Bibliotecii Nationale a Frantei au fost la origine, in secolul XVII, hoteluri particulare. |
In sectiunea dedicata muzicii se gasesc peste doua milioane de piese, de la manuscrise la carti de istorie si teorie a muzicii sau partituri muzicale, precum originalul compozitiei lui Mozart, "Don Giovanni". Colectia de manuscrise este de-a dreptul fabuloasa, cu peste 530.000 de piese, de la un manuscris egiptean din 2000 IdHr pana la manuscrisele unor autori francezi moderni precum Marcel Proust sau Jean-Paul Sartre.
Les Halles
Paris
Les Halles erau odinioara o piata uriasa, unde parizienii isi faceau cumparaturile de fiecare zi, si unde se gaseau de la specialitati frantuzesti la fructe si legume proaspete. Era un spatiu fascinant prin vitalitatea sa, devenind adesea un subiect in sine pentru prozatorii si artistii epocii, precum Emile Zola. Astazi este o un spatiu subteran impresionant, Forum des Halles, iar la exterior se gasesc numeroase magazine, care atrag o clientela tanara si amestecata. La cateva strazi distanta se gaseste Centrul Georges Pompidou, un centru cultural de prima importanta pentru Franta, proaspat renovat si in ton cu noul mileniu. Tot in zona se gasesc si Rue Quincampoix, Place Igor Stravinsky, Cafeneaua Beaubourg, renumita pentru specialitatile oferite.
Tour Montparnasse
33, avenue du Maine,Paris
Chiar si pentru localnici, Turnul Montparnasse ramane una dintre cele mai interesante atractii turistice ale Parisului, o constructie impresionanta, care intimideaza si atrage in egala masura. Puteti ajunge in varf, pentru a va bucura de o panorama incredibila a Parisului, cu cel mai rapid lift din Europa. Acesta va va duce deasupra orasului in doar 38 de secunde, iar aici va puteti bucura in voie de imaginea unui oras fascinant sau va puteti delecta cu specialitatile oferite de barul/restaurant aflat la etajul 56. In cladirea turnului veti gasi nenumarate birouri si firme, iar langa restaurant un mic muzeu care spune povestea Parisului incepand din 1858. |
Catacombele Parisului
La sfarsitul secolului XVIII, in Paris aparuse o noua problema, destul de delicata : cimitirele deja existente se dovedeau insuficiente. In lipsa unui teren potrivit si a amenintarii izbucnirii unor epidemii, edilii vremii au luat o decizie controversata : sa mute cea mai mare parte a osemintelor in tunelurile unor cariere de piatra care nu mai erau folosite de mult timp. Decizia a fost anuntata oficial in 1785, anul in care au luat nastere sumbrele si in egala masura fascinantele Catacombe ale Parisului. Curajosii care vor sa descopere aceasta necropola subterana coboara in adancurile Parisului, la 20 de metri adancime, si trec pas cu pas prin vechile tuneluri, strajuite de oseminte. Umorul negru este prezent aici din plin, persoanele cu varsta peste 60 de ani avand acces gratuit. Complicata retea de tuneluri, aflata la sud de Sena, a fost folosita in timpul celui de al doilea razboi mondial ca sediu al Rezistentei franceze.
Le Palais de Chaillot
17, place du Trocadero
Situat in apropiere de Turnul Eiffel, palatul a fost construit pe dealul Chaillot, fiind un proiect comun al arhitectilor Azema, Louis-Auguste Boileau si Jacques Carlu, pentru Marea Expozitie din 1937. Este un edificiu in stil neo-clasic, compus din patru pavilioane si doua aripi, fiecare avand o lungime de 195 metri. Este decorat cu sculpturi si basoreliefuri specifice perioadei interbelice, precum si cu citate aurite din creatia lui paul Valery. Aici se gasesc mai multe muzee : Muzeul Omului, Muzeul Marinei, Muzeul Cinematografiei Henri Langlois, Muzeul Monumentelor Franceze, Teatrul National Chaillots, Cinemateca Franceza. Chiar in fata palatului se gasesc celebrele Jardins du Trocadero.
Place Vendome
Este una dintre cele mai faimoase piete din Paris, putand ajunge aici de pe Rues de Castiglione sau Rues de la Paix. Inca de la amenajarea piestei, in 1685, aceasta a jucat un rol central in istoria orasului si a Frantei. Acesta bijuterie a arhitecturii citadine a fost comandata de Regele Ludovic XIV, fiind creatia lui Jules-Hardouin Mansart. Arcadele minunat decorate ale cladirilor care inconjoara piata alcatuiesc un cadru special, intim, pe gustul aristocratiei franceze.
In centrul pietei se gaseste celebra Columna Austerlitz, ridicata de Napoleon, iar aici se gasesc numeroase magazine de lux si banci celebre. Daca ati ajuns aici va puteti opri si la Hotelul Ritz sau puteti vedea Palais de l'Elysee, resedinta presedintelui francez. Este locul unde luxul, eleganta si puterea se contopesc.
Place des Vosges
Cartierul Marais a fost mult timp un teren mlastinos, apoi teren agricol, iar abia in 1605 a fost transformat, cu mari eforturi, intr-o zona rezidentiala pentru aristocratia pariziana. Proiectul a dus la amenajarea Place des Vosges, piata fiind inconjurata de 36 de cladiri simetrice, fiecare cu arcade la nivelul parterului, ferestre mari si decoratiuni exterioare identice. In elegantul parc din centru au avut loc adesea dueluri, dupa toate regulile artei, fiind transate chestiuni de onoare si adesea cei implicati fiind grav raniti sau pierzandu-si viata. Intre 1832 - 1848 Victor Hugo a locuit in casa de la numarul 6, astazi muzeu municipal. In prezent in cladirile de epoca se gasesc numeroase galerii de arta, magazine de lux, cafenele pretentioase.
Place de la Concorde
Cunoscuta in trecut sub numele de Piata Ludovic XV, Place de la Concord a fost construita intre 1755 - 1775 de catre arhitectul Gabriel. In 1792 numele a fost schimbat in Piata Revolutiei, fiind instalata o ghilotina. 2800 de executii au avut loc aici, intre care si cea a Regelui Ludovic XVI. Abia in 1830 piata inconjurata de sinistra sa istorie va fi redenumita Place de la Concorde.
Obeliscul Luxor a fost instalat in centrul pietei in 1840, fiind un dar primit de rege din partea viceregelui Egiptului. Cele opt statui reprezinta cele mai mari orase ale Frantei, iar cele doua fantani au fost adaugate ulterior. Aici se gaseste si unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Franta, Hotel Crillon.
Place du Tertre
Place du Tertre este locul traditional de intalnire al artistilor amatori sau mediocri, si puteti comanda un portret, pentru o suma modica. Asa cum se intampla cu multe zone din Paris, si aceasta isi leaga numele de cel al Baronului Haussmann. Acesta a fost inca din timpul vietii un personaj controversat pentru proiectele sale de refacere a imaginii Parisului, demoland intre altele zone intregi de case, mai ales zone sarace. Dar in egala masura a fost cel care a sustinut involuntar dezvoltarea cartierului istoric Montmartre, anexat Parisului in 1860. In jurul anului 1880 a inceput si transfomarea satului Butte in spatiul destinat nenumaratilor pictori, graficieni, poeti si boemi care nu se mai simteau in largul lor la Parisul prea scump si elitist. Pe masura ce cartierul Montmartre devenea centrul boemei pariziene, si Place du Tertre capata statutul de loc de intalnire al artistilor , fiind martora aparitiei si dezvoltarii unor curente precum cubismul, suprarealismul, fovismul. |
Artisti celebri ca Renoir, Picasso, Braque, Cezanne si multi altii au lucrat aici si au avut ateliere in zona. Si astazi in Place du Tertre veti vedea artisti care lucreaza in voie, puteti asista la discutiile dintre ei, puteti cumpara lucrari, iar unele dintre ele sunt chiar reusite, la preturi modice.
La Defense
Puteaux 92800
Chiar daca este situat in suburbii, La Defense este un centru de afaceri de prima importanta, poate chiar cel mai valoros din intreaga Franta, cu o arhitectura futurista, impresionanta. Aici se gasesc CNIT (Centrul National al Industriilor si Tehnicii) sau Grande Arche, precum si sediile a 1000 de companii importante, 15 dintre acestea situandu-se in primele 50 din lume. In acest spatiu gigantic, intimidant, cu o suprafata de peste 160 de hectare va veti simti in alta Franta, o Franta a viitorului si afacerilor.
In La Defense se gaseste si unul dintre cele mai mari centre comerciale din Europa, Quatre-Temps, cu peste 250 de magazine. In timpul plimbarii vezi gasi din loc in loc sculpturi originale realizate de artisti contemporani precum Calder, Miro, Cesar si altii.
Beaubourg - Centre Georges Pompidou
Place Georges Pompidou,
Constructia acestei cladiri a inceput in 1968, in perioada in care presedinte era Georges Pompidou, fiind inaugurata in 1977. Majoritatea parizienilor au fost de-a dreptul socati initial de arhitectura cu totul neobisnuita : aparatele de aer conditionat, lifturile, scarile, se gaseau toate in exterior, ceea ce oferea o libertate arhitecturala surprinzatoare. Renovat si remobilat la sfarsitul anilor '90, centrul gazduieste in prezent Muzeul National de Arta Moderna si BPI (Biblioteca Publica de Informatii), dar ocazional aici se organizeaza si expozitii temporare.
Le Lion de Denfert
Place Denfert-Rochereau,
Piata Denfert-Rochereau poarta numele colonelului care a condus trupele franceze ce aparau orasul Belfort de atacurile armatei Prusiei, in timpul razboiului din 1870. In mijlocul pietei se gaseste astazi uriasa statuie din bronz infatisand un leu, o copie a Leului din Belfort, sculptat in 1880 de catre Auguste Bartholdi, mai cunoscut drept creatorul faimoasei Statui a Libertatii.
Lucrarea originala - un omagiu adus curajului aratat de trupele franceze - a fost scuptata de artist in Belfort, acesta realizand personal si copia din piata. In anii '70 a fost adaugat si un medalion cu figura colonelului Denfert Rochereau, montat in soclul statuii.
Observatorul din Paris
61, avenue de l'Observatoire
Fondat in 1667 de Colbert, Observatorul a fost gata in 1672, fiind cel mai vechi din lume inca in functiune. Cei care lucrau aici au avut mai multe realizari exceptionale, intre care stabilirea dimensiunilor sistemului solar (inca din 1672) si realizarea primei harti a Lunii. Observatorul este localizat chiar pe Meridianul Paris, calculat in 1667 si folosit pana cand cel de la Greenwich s-a impus, in 1884. Nu este insa deschis publicului, cu exceptia vizitelor organizate, cu ghid, in prima sambata a fiecarei luni. Dar nu trebuie sa uitati sa faceti rezervari cu o buna perioada de timp inainte, in scris, pe adresa Observatorului. Aici veti putea vedea atat mai multe telescoape de mari dimeniuni, domul Observatorului si o colectii de instrumente, majoritatea foarte vechi.
Orasul stiintelor si industriilor
30, avenue Corentin-Cariou
Cel mai important muzeu stiintific din Franta se gaseste in cadrul natural oferit de Parc de la Villette, si este renumit nu atat pentru exponatele sale diverse, cat pentru domul in forma de geoda si cinematograful futurist de aici. Expozitiile sunt organizate mai ales pentru copii, care pot sa inteleaga mai usor, cu ajutorul ghizilor, fenomenele naturale si stiintifice. Aici poate fi vazut un submarin adevarat, Argonautul, principala atractie pentru copiii veniti. Sunt organizate frecvent diverse expozitii temporare si exista si un Oras al Meseriilor, precum si o biblioteca multimedia pentru copii.
Les Arenes de Lutece
47, rue Monge
Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din intregul Paris, acest sit arheologic se gaseste in arondismentul 5 si poate fi atat de usor de trecut cu vederea. Si ar fi o pierdere pentru o vizita reusita la Paris. Aceste ruine romane au fost descoperite pentru prima oara in 1869, iar ulterior locul a fost amenajat si transformat intr-un muzeu arheologic in aer liber. Se mai pastreaza foarte bine urmele amfiteatrului roman, amintind de colonistii care au fondat orasul Lutetia, cum s-a numit initial Parisul. Dar in afara de valoarea istorica si culturala, este un loc de distractie si intalnire pentru parizieni.
Stade de France
ZAC Cornillon Nord
Unul dintre cele mai cunoscute stadioane, Stade de France este un simbol al victoriei Frantei la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998, dobandind astfel statutul de monument. Orice turist, mai ales daca este si microbist, va fi uluit de frumusetea si dimeniunile acestui stadion modern, cu 80.000 de locuri, unde au loc atat meciuri de fotbal cat si concerte sau alte evenimente sportive.
Mai 2007