In ultimii 80 de ani peste 160.000 de piese au disparut din muzeele Rusiei, potrivit unei inventarieri amanuntite cerute de presedintele Vladimir Putin, prezentata presei. Numarul este cel putin impresionant, demonstrand cat de putin au fost respectate masurile de securitate si prezervare a operelor de arta, multe dintre ele adevarate capodopere, ce pot fi gasite astazi pe piata neagra.
Investigatiile au inceput dupa ce Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg a ramas fara 200 de lucrari, in valoare totala de peste cinci milioane de dolari, ceea ce a declansat un imens scandal in societatea rusa si mai ales pe piata de arta. Vinovatul a fost descoperit in persoana unui curator care lucrase mult timp pentru muzeul Hermitage. Alaturi de sotul ei, aceasta a furat in timp peste 200 de piese, majoritatea fiind lucrari in argint sau mici lucrari decorative. Ulterior, presedintele Putin a cerut investigarea tuturor muzeelor din Rusia. In prima jumatate a anului 2007 au fost verificate peste 500 de muzee, de la cele regionale la cele municipale, iar rezultatele au fost cel putin alarmante.
Patrimoniul cultural al Rusiei nu este bine pazit, curatorii si resposabilii au salarii foarte mici, iar fondurile destinate muzeelor sunt insuficiente. Dupa toate probabilitatile, lucrarile disparute din muzeele rusesti au ajuns in posesia unor colectionari din Europa, Asia si America de Nord, fiind cumparate de regula ilegal, insa unele au ajuns sa fie licitate de case prestigioase.
Guvernul rus a anuntat ca in cel mai scurt timp vor fi gasite solutii pentru suplimentarea fondurilor destinate muzeelor si pentru inasprirea masurilor de securitate.
Iulie 2007