Putine sunt revistele românesti care sa se bucure de atâta respect precum cea datorata Junimii lui Titu Maiorescu, `Convorbiri literare". Nu numai în literatura, ci chiar în cultura autohtona ea a impus norma, a dat tonul. Spiritul critic, conditie obligatorie a maturitatii, prin paginile `Convorbirilor..." a fost injectat, uneori prin luari de pozitie ferme, exclusiviste, mediului nostru literar. Programul convorbirist, alcatuit, în principal, de Titu Maiorescu, s-a impus, în epoca, ca unic reper, oponentii, oricât de cultivati sau de talentati (sa-i amintesc macar pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, Al. Macedonski, dar si pe alti oameni de carte precum Anghel Demetrescu, Aron Densusianu), au fost condamnati la oprobriul public din cauza disidentei.
Rolul junimistilor, exercitat prin intermediul organului lor de presa, a fost unul sanitar; în paginile `Convorbirilor literare" s-a facut opera de mare pedagogie nationala, impunându-se acele criterii minime care sa permita exercitarea unui discurs cu pretentii de normalitate. Maturizarea literaturii nationale le datoreaza lui Maiorescu & Co. enorm, caci abia sub actiunea de multe ori justitiara, ba chiar vindicativa a acestora s-a ajuns la maturitatea necesara. Nu cred ca risc prea mult daca afirm ca aparitia unei asemenea intelighentii cultivate, cu interese aproape enciclopedice, cu gust, rafinament si atitudine necomplexata fata de actul literar nu tradeaza nicidecum o maturitate a culturii noastre, ci mai curând un primitivism al ei, daca privim lucrurile într-un context mai larg, european. Junimistii au fost primii europeni adevarati ai nostri, iar prelectiunile lor si întreaga paideia pe care s-au simtit datori a o dezvolta în paginile revistei nu raspund decât necesitatii cultivarii unui public prea putin deprins cu ale cartii. Cu alte cuvinte, totul tinteste catre o deschidere catre marea cultura europeana, fara a renunta la ceea ce ne e specific.
Seriile interbelice ale revistei `Convorbiri literare" se situeaza oarecum în prelungirea programului junimist, pe care discipolii lui Titu Maiorescu si, mai târziu, cei ai lor îl continua, chiar cu riscul repetitiei unor ticuri impuse de magistru, fara a mai avea însa nici anvergura si, la urma urmelor, nici motivatia ilustrului înaintas. Nici I. Bogdan, nici Simion Mehedinti sau I.E. Toroutiu nu mai reusesc sa reinstaureze spiritul junimist, chiar daca îsi afirma, cu totii, disponibilitatea de a `apela mereu la interventia legilor estetice" : punct forte al programului critic al lui Maiorescu. Cum, necum, revista apare fara întreruperi pâna în martie 1944, chiar daca uneori nu mai reuseste sa fie decât o palida reminiscenta a celei iesene din secolul al XIX-lea.
Cassian Maria Spiridon (9.IV.1950, Iasi), poet si eseist. Este fiul Mariei Spiridon, învatatoare. A urmat liceul la Negresti-Vaslui (1965-1969), apoi, între 1969 si 1975, Facultatea de Mecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti. A lucrat pâna în decembrie 1989 ca inginer mecanic si cercetator stiintific în diverse întreprinderi si institute. În decembrie ’89 a fost arestat deoarece a organizat si condus o miscare împotriva dictaturii comuniste. În ianuarie 1990 a fondat revista "Timpul" (care a aparut, sub conducerea sa, pâna la sfâsitul lui octombrie 1991). În noiembrie 1991 înfiinteaza Editura Timpul, pe care o conduce si în prezent. Între 1991 si 1992 lucreaza ca redactor la revista "Cronica", apoi la "Evenimentul zilei" (1992-1994). În 1994 a întemeiat revista "Poezia", iar în 1995 : "Caietele de la Durau". Este, din 1995, redactor-sef al revistei "Convorbiri literare", careia i-a stabilit un profil distinct. Prezent în diverse antologii din tara si strainatate. Tradus în franceza, engleza, germana, spaniola, suedeza, rusa, chineza, finlandeza, polona, ceha, albaneza, slovaca, araba s.a.
Laureat al unor numeroase premii, inclusiv al Uniunii Scriitorilor din România.
Volume publicate: Pornind de la zero (versuri), Junimea, 1985; Zodia noptii (versuri), Cartea Româneasca, 1994; Iasi, 14 decembrie 1989, Începutul Revolutiei Române (carte document) Timpul, 1994; Piatra de încercare (versuri), Junimea, 1995; De dragoste si moarte (versuri), Helicon, 1996; Intrarea în apocalipsa (versuri, editie bilingva, româna si franceza), Cogito, 1997; Arta nostalgiei (Poeme cuantice, versuri), Cartea Româneasca,1997; Întotdeauna ploaia spala esafodul (versuri), Axa, 1997; Atitudini literare, (critica si eseu), vol. I., Cartea Româneasca, 1999; Clipa zboara c-un zâmbet ironic (versuri), Dyonisos, 1999; Dintr-o halta parasita (versuri), Augusta, 2000; Pornind de la zero (antologie de versuri), Cartea Româneasca, 2000; Între doua lumi (antologie de versuri în româna, spaniola, franceza, engleza), Cogito, 2001; Uber den Wald (volum de versuri bilingv, româna si germana), Dionysos Verlag, Germania, 2002; Atitudini literare (critica si eseu) vol. II, Cartea Româneasca, 1992; Ucenicia libertatii (Atitudini literare III), Cartea Româneasca, 2003; Nimic nu tulbura ca viata, Dacia, 2004; Aries (antologie), Colectia Dictatura si scriitura, Junimea, 2004; Petre Tutea între filosofie si teologie, Cogito, 2004; Eminescu, azi, Junimea, 2005; Între doua lumi (antologie de versuri în româna, spaniola, franceza, engleza, germana), Ed. Fundatiei Culturale Poezia, 2006; Orizonturi duble (Atitudini literare/IV), Cartea Româneasca, 2006; Aventurile tertului, Junimea, 2006.
Marius Vasileanu: Ai spus într-un interviu ca poezia este cea mai înalta forma de manifestare a spiritului : îti propun sa pornim de aici discutia noastra!
Cassian Maria Spiridon: ...Reafirm acest, aproape un dicton sau precept: eu cred, în linie hegeliana, ca poezia este cel mai înalt tip de manifestare a spiritului si ca prin poezie avem posibilitatea sa deschidem o fereastra prin care sa ne vedem sufletul, prin care sa avem acces la intimitatea noastra. Si, ce este mai important, acolo ne putem întâlni cu Dumnezeu. Probabil vom ajunge, cu timpul, sa citim doar poezie si rugaciuni. Or, stim cu totii, poezia s-a nascut întâi ca o rugaciune...
Toate legile matematicii, ale mecanicii cosmice sunt de o mare poeticitate
: Se vorbeste si despre matematica, (în cele mai evoluate modalitati de manifestare ale ei), ca aduce adesea a poezie…
: Este foarte interesant ca toate formularile stiintifice, toate legile matematicii, ale mecanicii cosmice sunt de o mare simplitate si în acelasi timp de o mare poeticitate. Lumina este unda si corpuscul în acelasi timp. Este si materie, este si lipsa de materie, corespunde întrutotul tertului inclus, nu sînt în raport de exlusivitate. Tertul inclus este valabil mai ales în viata sociala, în lumea artistica, dar si în lumea politica... Nu exista o clara împartire pe alb si negru. Totul este combinat, importanta este capacitatea noastra de a percepe si a ne plia pe lumea coincidentelor care se contrazic. Fizica, despre care cred ca este cea mai frumoasa stiinta, este singura care are atingere cu filozofia… Nu putem acuza fizica ca ar fi lipsita de har poetic. Eu nu cred ca Einstein, când a ajuns la teoria relativitatii, nu era si poet…
: În cazul acesta, te-as ruga, nu întâmplator am adus discutia în aceasta zona, sa-mi talmacesti o eventuala metafora care face parte, poate, dintr-o poezie. Ce înseamna `ambutisarea neconventionala la rece a tablelor"?...
: Este o tehnica, relativ recenta, de deformare a tablelor prin metode diferite de cele clasice. Avem ceainice, cratite, oale care sunt ambutisate ori la rece, ori la cald. La cald, bineînteles ca exista niste forme, matrite care deformeaza tabla respectiva. Or, ambutisarea la rece presupune altceva. Pentru deformare nu mai avem o matrita mama-tata, adica mama fiind cavitatea, tata fiind obiectul care împinge tabla în cavitatea respectiva, ci avem doar mama, cavitatea, iar ca element de deformare folosim un lichid sub presiune. Acesta apasa asupra tablei, o deformeaza, si tabla ia forma cavitatii. Astfel obtinem, spre exemplu, vasul care ne intereseaza.
: …Cine ar fi crezut ca poetul Cassian Maria Spiridon este de formatie mecanic si a facut vreo 50 de inventii, printre altele, legate de ambutisarea la rece a tablelor!
: Este adevarat. Am proiectat inclusiv câteva utilaje, câteva masini care cred ca mai functioneaza si acum. Era o modalitate de a-mi asigura supravietuirea mea si a familiei în perioada comunista. Este limpede ca, daca as fi trait într-o tara normala, la 20 de ani as fi facut ceea ce fac si acum. Or, în perioada respectiva noi traiam într-o tara absurda, în care vocatia nu avea nicio importanta, iar sansa de a ajunge la o revista, la un ziar era nula pentru ca trebuia sa ai un dosar corespunzator : nu are rost sa însir lucruri pe care tineretul de astazi nu le întelege. În ’70 mi-au aparut primele poeme în `România literara" si în `Amfiteatru". Desi am debutat în ’70 în presa, prima mea carte a avut o odisee foarte lunga si, din pacate, a trebuit sa astepte 5 ani pâna la aparitie. Eu câstigând, cum era atunci, concursul de debut la Editura Junimea pentru anii 1979-1980. O carte, bineînteles, foarte bine prelucrata de cenzura vremii. Deja nu mai eram eu, simteam ca sunt postum, nu mai eram antum în acea carte. Au fost eliminate numeroase cuvinte de la `mitropolie" pâna la `sânge", `cenusa"… Prima mea carte, Pornind de la zero, nu ma mai reprezenta. În schimb, nu am cedat comandamentelor editurii care vroia neaparat sa aduc si niste `poeme luminoase" cu patria, cu partidul etc., etc. Din cauza aceasta au si durat atâtia ani `luptele" pentru aparitia cartii. Probabil sunt printre putinii autori care n-au scris poezii adecvate epocii, închinate conducatorului suprem...
Un cenzor nu avea nicio vibratie la viata si harul prin care poezia se exprima
: Hai sa le spunem, totusi, tinerilor de astazi, în ce consta mecanismul cenzurii pe atunci si care erau cuvintele, expresiile care deranjau!...
: Cu prima mea carte am avut probleme pornind de la titlu, ei fiind contrariati. De ce Pornind de la zero? Mi-au cerut un alt titlu. Am zis: putem porni de la 25, de la 48, de la cât vreti dvs… Tot nu erau multumiti. Atunci le-am propus Glasuirea bufonului, facând referire, bineînteles, la Ceausescu. La care, speriati, au zis: nu, nu, sa ramâna totusi Pornind de la zero. Daca inclusiv titlul, care este un titlu firesc pentru un debut, era negociat… Voiam acest titlu, asa cum Macedonski, de exemplu, a publicat Prima verba… Era un fel de a arata ca am intrat în scena... Am si un poem, Pornind de la zero pe tema acestei intrari în viata literara. Apoi, cenzorii se coborau la nivelul cuvintelor gen `cenusa", pentru ca exprimau o stare de dizolvare, de ardere; de asemenea `sânge", `mitropolie", `cruce" : tot ce parea mistic. În plus, distrugeau imaginile, metaforele, distrugeau tot ceea ce ar fi putut parea ca o `sopârla", ca o aluzie politica, erau foarte atenti la asa ceva. Desi, de exemplu, în aceasta carte sînt astfel de versuri: `poezia hacuita ca pleava pe arie". Ei bine, asta n-au taiat-o! Nu si-au dat seama ca de fapt ma refeream chiar la cenzura lor… Sa-ti povestesc o întâmplare foarte interesanta. Cartea a aparut în 1985 si, în 1987, ma întâlnesc cu cel care `m-a hacuit" centimentru cu centimetru. Dupa ce a lucrat cenzura, mai ramasesera 18 pagini, inclusiv pagina de garda, cu cuprins cu tot. Ma întâlnesc cu cenzorul, cu redactorul-sef, care ma opreste pe strada. Eu fiind suparat pe el pentru ceea ce mi-a facut, pentru ca am considerat ca nu asa se trimite în lume o carte… Ma opreste pe strada si zice: dom’le, ti-am citit cartea! Aseara ti-am citit cartea, dom’le, esti un poet extraordinar. Eu ramânând, normal, contrariat: pai nu ati citit-o acum doi ani, pentru a o edita? Atunci eu am citit-o ca sa caut sopârlele : mi-a raspuns… Abia acum o citise ca pe o carte de poezie! Nu ascund faptul ca l-am trimis la origini, i-am întors spatele si am plecat pentru ca asta era o dovada clara a unui cinism fara limite. Cartea nu-i interesa. Un cenzor profesionist nu avea nicio vibratie la sentimentele poetice, la viata si harul prin care poezia se exprima...
: Chiar asa, ce mai fac cenzorii de altadata? Care este viata lor? Fiindca în Iasi existau `Convorbiri literare", `Cronica", Editura Junimea? Nu mai vorbesc despre excelentele reviste studentesti `Opinia studenteasca" si `Dialog"… Sunt printre acei indivizi si unii care au pretentii de literati sunt ei niste nume?
: Cenzorii n-au fost cu nimic suparati, au pensii frumoase. Considera, probabil, ca au fost elementul de progres la vremea lor. Nu, nu sunt niste nume. Dovada ca aveau un nume atâta timp cât aveau niste pozitii-cheie. Doar atât. Daca ar fi fost cu adevarat niste nume ar fi avut o opera. Nu este cazul. Nu putem spune ca, de exemplu, un Virgil Cutitaru sau un Adi Andries ar avea o opera în spate... Nu au. Nu i-a oprit nimeni sa si-o scrie. Ei nu pot fi decât fosti cenzori la Editura Junimea sau la revista Cronica, sau în alta parte, dar nu sunt autori importanti.
Cum s-a nascut Frontul Popular Român din Iasi
: Apropiindu-ne de vremea noastra, nu as vrea sa uitam de momentele dramatice în care ai fost arestat înainte de revolutie. Putina lume stie astazi ca ai fost condamnat la moarte…
: Cred ca cei din generatia noastra cel putin, dar si generatiile mai vechi, stiu foarte bine care era situatia în România anilor ‘80 când, în afara faptului ca nu aveai lapte pentru copii, nu era ulei, nu era zahar, totul era pe cartela… Nu mai traiam, ci ne straduiam sa supravietuim. Multa lume a uitat aceste lucruri. Nu mai mult de doua ore de program TV. Curentul se oprea la orice ora. Era o stare de totala disperare. Nu mai exista speranta. Aveam doi copii, îi am si acum, slava Domnului, o fata si un baiat. Si stiam ca nici ei nu au nicio perspectiva într-o tara cum era atunci România, o tara total închisa, autarhica, în care dictatorul îsi pregatea feciorul care sa-i preia sceptrul. Nu vedeam alta solutie decât lupta fata catre fata cu dictatura. Nu credeam în trimiterea de scrisori catre postul de radio `Europa libera" pentru ca astfel de scrisori nu rezolvau mai nimic. Era limpede, regimul nu cadea cu o scrisoare, ca dovada ca numai asa a cazut, prin lupta de strada. În acea perioada lucram la un Institut de Cercetari, unde am realizat multe inventii pe tema discutata la început. Aveam prilejul de a vedea la postul TV de peste Prut ceea ce a devenit Republica Moldova, care a reusit sa reimpuna alfabetul latin, sa reimpuna limba româna ca limba de stat. Exista o emulatie nationala în partea de dincolo de Prut, dirijata de Frontul Popular din Moldova. Si discutam cu prietenii mei de la institutul unde lucram, sa facem si noi ceva. De aici s-a nascut ideea Frontului Popular Român. Stefan Prutianu, unul din prietenii de atunci si de acum, a avut ideea de a institui o miscare conspirativa piramidala. Cum? Fiecare vorbea cu trei prieteni în care putea avea încredere pentru a-i chema la mitingul din Piata Unirii de la orele 16, din data de 14 decembrie 1989. Fiecare anuntând la rândul sau alte trei persoane. Astfel era asigurata o crestere exponentiala a celor care erau anuntati. Bineînteles ca multi dintre cei contactati n-au pastrat aceste reguli conspirative. Nu aveam experienta luptei conspirative, dar nu vedeam alte solutii, încercam sa organizam o miscare cu caracter revolutionar. Atunci, între altele, am avut foarte multe contacte aici, în Bucuresti, la Uniunea Scriitorilor, de la Florin Iaru, la Ghighi Bejan. În data de 14 decembrie, noi, organizatorii, am fost pregatiti pentru a fi : si am si fost : în piata. La primele ore, la 8 dimineata, deja primul dintre noi fusese arestat de Securitate. La ora 16,00, noi am fost în piata. Ce ne propusesem sa facem în Piata Unirii la acest miting? În primul rând am fi vorbit despre situatia dezastruoasa a economiei, despre pauperitatea muncitorilor, despre genocidul cultural… Se stie, demonstratia nu a mai fost posibila.
Eu cred, în linie hegeliana, ca poezia este cel mai înalt tip de manifestare a spiritului si ca prin poezie avem posibilitatea sa deschidem o fereastra prin care sa ne vedem sufletul, prin care sa avem acces la intimitatea noastra. Si, ce este mai important, acolo ne putem întâlni cu Dumnezeu. Probabil vom ajunge, cu timpul, sa citim doar poezie si rugaciuni.
Piata era ocupata de `garzi patriotice", de militie si tipi în civil. Pe cladirile din jurul pietei erau cuiburi de mitraliera. În timpul anchetei mi-au aratat fel de fel de fotografii, era clar ca eram filmati, urmariti, ascultati. Erau masini de pompieri pregatite sa intervina cu tulumbe cu apa. Pe lânga masinile militiei, în jurul pietei stationau camioane cu prelate trase si cu motoarele pornite, cu numar de Sibiu, de Botosani… pline cu trupe antitero. Astfel, miscarea a fost înabusita, nu s-a putut coagula masa critica ce ar fi permis desfasurarea mitingului. A doua zi, arestarile au continuat. Liderii miscarii au intrat în puscarie. Sase dintre noi am fost în haine vargate, peste 60 au fost anchetati, sotii, frati, parinti.
Pe 25 decembrie 1989 trebuia sa fim împuscati
: Câti ani aveau copiii tai atunci? Erai constient ca te expuneai la niste riscuri majore?…
: Feciorul meu atunci avea 9 ani, fiica mea 13 ani. Eram sigur ca voi fi arestat, fapt pentru care nu mi-am implicat sotia. Nu a stiut nimic, a aflat dupa ce am fost arestat si a fost chemata la Securitate. Aici a aflat ca eu sînt unul dintre liderii miscarii. Pe 15 decembrie m-au ridicat. Ziua ma lasau liber la institut, seara ma luau si ma tineau pâna dimineata în ancheta. Ziua ma lasau, ca sa vada cu cine iau legatura. Pe 18 decembrie am fost îmbracat în haine vargate si bagat în celula. În momentul când am fost arestat m-am gândit ca sotia, nefiind implicata, va fi lasata în pace, si o sa creasca copiii mai departe. Bineînteles ca nu s-ar fi întâmplat asta, ar fi fost si ea arestata daca nu cadea regimul. Patru dintre noi, ma refer la Stefan Prutianu, Vasile Vicol, Ionel Sacaleanu si eu eram deja condamnati la moarte: pe 25 decembrie trebuia sa fim împuscati. Am aflat dupa aceea ca era stare de necesitate si, în acest context, tovarasa Ghitulica, ce era prim secretar al judetului, deja semnase ordinul ca noi sa fim executati. Dumnezeu ne-a dat sansa de a nu fi cei împuscati, ci dictatorul... Asta ar fi povestea cu miscarea revolutionara de la Iasi. Miscarea este recunoscuta, inclusiv în manualul de istoria românilor, ca semnal al începerii Revolutiei române. Curajul celor câtiva care au vrut sa organizeze aceasta miscare demonstreaza potentele natiunii. Faptul ca natiunea româna este în stare sa se salveze. Si eu cred în acest fapt.
: Dupa ’89 ai facut ziaristica…
: Dupa ’89, cum spuneam, am facut ce as fi vrut sa fac la 20 de ani : sa ma ocup de literatura, de publicistica. Imediat dupa ’89 am înfiintat revista `Timpul", pe care am coordonat-o pâna în octombrie 1991, dupa aceea am facut editura. De la revista `Timpul", am plecat la revista de cultura `Cronica", apoi am lucrat vreo doi ani la `Evenimentul Zilei", eram redactor de Iasi la `Evenimentul Zilei", în perioada lui Ion Cristoiu. În ’95, în primavara, am înfiintat revista de cultura poetica `Poezia", pe care o coordonez si astazi. Tot atunci am initiat `Caietele de la Durau". În decembrie 1995, Uniunea Scriitorilor, prin Comitetul Director, a decis ca eu sa preiau revista `Convorbiri literare" care ajunsese într-o situatie destul de trista.
: Voiam sa ajungem, desigur, la activitatea ta de organizator al vietii culturale, fiindca totusi e ceva remarcabil sa fii coordonatorul `Convorbirilor literare" si a înca doua reviste. Si a editurii Timpul. Si toate sa functioneze de ani de zile. Spune-mi care sunt formulele prin care reusesti sa le faci sa supravietuiasca fiindca traim totusi vremuri nu chiar usoare?
Nu exista carte de Eminescu sa zaboveasca în librarie
: Literatura fara dragoste nu se poate, fara generozitate nu exista. Daca noi nu suntem generosi, nu vom avea niciodata colaboratori de calitate. Neavând colaboratori, oricât de frumos ar fi ambalata o revista, oricât de frumos ar fi tiparita, ea este o revista moarta. Pentru ca, în fond, ce urmaresti prin publicatia respectiva? Sa prezinti situatia culturala a natiunii în acel moment. Ministerul Culturii si Cultelor nu a înteles un fapt esential: misiunea lui este de a sprijini prioritar cultura vie. Nu am nimic împotriva monumentelor, a vestigiilor, din contra, ele trebuie aparate si sunt dovada continuitatii noastre. Dar noi trebuie sa gândim ca, daca nu suntem atenti la cultura vie acum, peste înca 20 de ani nu o sa mai avem cultura, o sa avem numai vestigii, ceea ce este foarte grav. Uite, un lucru foarte important : `uzina" Eminescu, `uzina" Creanga, `uzina" Caragiale lucreaza la parametri maximi: nu exista carte de Eminescu sa zaboveasca în librarie. Nu la fel s-a întâmplat cu prima lui carte, cele o mie de exemplare s-au vândut în câtiva ani. Asa si cu autorii de astazi… Pâna în 2005, Ministerul Culturii, daca, de exemplu, asigura o suma pentru revista `Convorbiri literare", si decizia se lua abia în octombrie, suma era egal divizata pe numarul de aparitii si se decontau sumele, inclusiv pentru numerele tiparite pâna în octombrie. Or, acum, daca în octombrie ai încheiat contractul, decontarea se face doar pentru numerele care urmeaza sa apara. Aceasta regula poate fi valida la o carte pe care o editezi cu sprijin de la minister. Dar pentru o revista care apare din ianuarie pâna în decembrie, în fiecare luna, la data fixa, mecanismul impus este unul ineficient, spre paguba bunului mers al revistei.
: Si din motive, trebuie precizat, strict birocratice, fiindca ei nu se organizeaza astfel încât comisiile sa dea OK-ul în ianuarie!
: Este un mecanism greoi, prost gândit si facut anume sa împiedice buna desfasurare a activitatii culturale. Si acum, de exemplu, în martie, s-au împlinit 140 de ani de la aparitia primului numar din revista `Convorbiri literare". Am facut toate demersurile, înca din decembrie, am depus proiectul, asa cum au cerut cei de la AFCN pentru a solicita sprijinul financiar, necesar marcarii acestui eveniment. Comisia de evaluare AFCN a declarat proiectul necorespunzator, preferând la capitolul Educatie culturala organizatii gen Asociatia `Gaspar, Baltasar&Melchior", cu tema Lut Ars, Piscu 2007. Ceramica si explorare culturala, Liceul de arta `Plugor Sandor" din Sf. Gheorghe, cu tema Diversitatea ne uneste : arta si limba pentru educatie si prietenie, Primaria orasului Carei : 101 povesti de vacanta s.a. Contest componenta comisiei si o consider total necalificata. O astfel de atitudine, în care se prefera sprijinirea unei primarii (?!), de exemplu, si depunctarea celei mai vechi reviste literare românesti duce automat la descalificarea acestei comisii, a AFCN-ului si a Ministerului Culturii si Cultelor!
Visul meu era sa fiu într-o redactie, sa simt pulsul viu al literaturii
: Eu am vazut ceea ce poti remarca de altfel în putine reviste culturale, ca voi aveti la `Convorbiri" si mici tentative de reclama, ceea ce înseamna o alta sursa financiara. Trebuie sa subliniem asta, revista arata foarte bine de când ai preluat conducerea, merge înainte si merge frumos, este un salt calitativ remarcabil fata de ceea ce era înainte. Suntem condamnati ca, pe lânga aceste ajutoare care vin sau nu vin de la stat, sa mai apelam si la alte tipuri de finantari…
: Fara sprijinul primariei locale nu am fi putut supravietui. Este adevarat, si aici mecanismul este foarte greoi. Încercam prin aceste tablete de publicitate sa acoperim unele mici cheltuieli. Nu gasim firme puternice interesate de publicitate în paginile publicatiei, pentru ca revista `Convorbiri literare" nu are un tiraj prea mare.
: Este banal ceea ce spun acum, dar este limpede ca lipseste si din partea potentialilor sponsori o adecvare la branduri, pentru ca voi sunteti un brand urias. Ar trebui sa fie o onoare pentru ei sa apara cu reclama în `Convorbiri literare"…
: Mai importanta este eficienta publicitatii în rândul viitorilor beneficiari, nu onoarea de a fi prezenti într-o revista de asemenea prestigiu.
: Cineva remarca, daca nu cumva Mircea Ghitulescu, ca articolele tale din `Convorbiri", nu stiu daca sa le spun editoriale, articolele tale de atitudine, care au o nota cu totul aparte, sunt adesea adevarate studii…
: Sunt foarte documentate. Nu-mi pot permite altfel. Ma straduiesc, în articolele mele, sa fiu cât mai exact si sa evit improvizatia.
: Eu cred ca sunt putini poeti si redactori-sefi de reviste culturale care sa fi facut si vreo 50 de inventii tehnice... Ai o formatie carteziana, esti creativ si asta cred ca te-a ajutat sa fii un bun manager cultural.
: Fomatia mi-a fost propice unei activitati rationale foarte bine organizate. La terminarea liceului aveam posibilitatea de a ma înscrie la concurs, asa era atunci, la Medicina, la Universitate si la Politehnica. Am ales-o pe ultima. Credeam ca voi avea mai mare libertate ca inginer. E drept, visul meu era sa fiu redactor la o revista. Asta era visul meu sa fiu într-o redactie, sa simt pulsul viu al literaturii. Or, în acea perioada nu aveam nici o sansa.
: Este viata culturala ieseana de acum comparabila cu ceea ce a fost în trecutul ei?
: Sa nu uitam ca, pentru noi, perioada junimista intra în mitologie, ca si perioada interbelica, au devenit un mit pentru noi. Nu cred ca viata culturala difera foarte mult acum de cea de atunci. Numai ca, ni se pare noua, atunci era extraordinar, desi `Junimea" era un grup restrâns, de 30-40 de oameni, care se stiau între ei, colaborau, lucrau. Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu faceau revista si aveau colaboratori din tot arealul românesc si scoteau revista acolo, în laboratorul ei cu destula discretie. Sa nu ne închipuim ca Iasiul duduia de cultura, sau Bucurestiul, sau Timisoara. De fapt, cultura este o chestiune particulara, una mai putin publica.
: Bine, totusi, anumite cercuri, grupuri, au avut propria lor viata si asta a însemnat foarte mult la un moment dat : viata comunitara.
: `Junimea" sau grupul adunat în jurul revistei ar fi un exemplu. La fel, `Cercul literar de la Sibiu", sau grupul nostru, al `Caietelor de la Durau". Exista un grup de prieteni care consoneaza, îi preocupa aceeasi chestiune, spre exemplu, literatura româna contemporana si lucreaza întru aceasta. Îmi pare firesc ca orice grup literar sa-si afirme propriile idei.
`Junimea"?
: La `Casa Pogor" a functionat si dupa ’89 Cenaclul `Junimea", acum este cenaclul `Dacia literara", la care vin multi tineri. Nu mai este `Junimea", este Cenaclul `Dacia literara", sub patronajul revistei `Dacia literara". În orice vreme este binevenit un cenaclu, indiferent cum s-ar chema. Dar sa nu ne închipuim ca cenaclul de azi echivaleaza cu ceea ce însemna Societatea Junimea; care nu era doar un cenaclu unde se citea, ci se discutau si chestiuni de filozofie, de sociologie, : politica era interzisa :, dar filosofia, literatura, toate erau prezente acolo. Era un schimb de idei adecvate epocii si era, cum ar spune Lovinescu, calea prin care cultura româna s-a sincronizat cu cultura europeana. Atunci s-a nascut cultura româna moderna, gratie `Convorbirilor literare" si Societatii Junimea… Literatura româna moderna are vârsta revistei `Convorbiri literare", adica 140 de ani. Si speram ca revista `Convorbiri literare" sa însoteasca cultura româna, atât cât vor fi oameni cu iubire fata de literatura nationala. Cenaclurile sunt efemere, tin de un grup, grupul poate sa se disperseze sau sa se adune în alta forma, sunt chestiuni informale.
Îmi dau sarcini foarte grele pe care le si urmez
: Apropo de vremuri, aveai undeva câteva marturisiri de credinta, vorbeai despre relatia soarta-destin.
: Am o întreaga `teorie" : toti avem o soarta, dar destin au numai câtiva. Spre exemplu, Eminescu avea destin, nu avea numai soarta. Caragiale a avut destin. Amprenta destinului înseamna amprenta asupra unei personalitati creatoare în general, a aceluia care, prin creatie, misca si istoria. Când se strecoara prin lume, ca sa apelam la butada, se misca si lumea odata cu el. Asta înseamna sa ai un destin. Soarta, repet, avem toti. Odata ce ne-am nascut avem o soarta. În termenii transdisciplinaritatii, destinul este pe alt nivel de realitate.
: Am vazut ca ai scris despre Basarab Nicolesco lucruri foarte interesante… Cum putem sa fim stapânii timpului nostru?
: Ca sa fii stapânul timpului trebuie sa fii stapân pe tine. Sa nu te lasi manipulat de context. Sa nu te lasi furat de context. Un lucru o data început, trebuie finalizat. Nu ma las rapit de glasul sirenelor. Precum Ulise care a avut grija sa-si astupe urechile pentru a nu se lasa vrajit de sirene, asa nici eu nu ma las vrajit de sirenele efemerului. Ma stradui sa îmi respect programul. Îmi dau sarcini foarte grele pe care le si urmez.
: Este din ce în ce mai greu în ziua de azi…
: Este adevarat. Mai trebuie adaugat: e necesar sa lucrezi, dar nu este si suficient. E nevoie si de eficienta.
: Exista o eficienta a poeziei?...
: Poezia tine de har. Te viziteaza când crede ea de cuviinta. Nu spun: acum voi scrie trei poezii. Daca muza inspiratoare vrea sa ma viziteze, scriu, daca nu, nu. Poezia este o sansa a vietii. Este un continuu miracol. Este poarta noastra catre mister, cum ar spune Blaga. Ce noroc poti sa ai si în acelasi timp nesansa sa fii poet! Este aproape un blestem, o cruce pe care ti-o duci cu toata smerenia si în acelasi timp cu bucuria de a avea sansa sa fii cetatean al orasului ideilor : ca sa-l citam pe Kavafis.
Limpede e ca regimul comunist, instaurat, oficial, la finele lui 1947, dar activ înca de la finele razboiului, reteaza orice initiativa publicistica, impunându-si propriii sateliti; mai mult decât atât, lui Maiorescu i se spune, grosolan, `adio". Un articol cu acest titlu (Adio, domnule Maiorescu) publica, la 8 decembrie 1955, Georgeta Horodinca, în `Gazeta literara". Dupa ce îi tine o lectie de realism socialist, cu aplicatii din poezia propagandistica a vremii si îi trage un perdaf ca la carte, în timp ce spectrul invocat abuziv recunoaste, `perfid", desi cumva spasit, ca dreptatea se afla de partea procuroarei, aceasta nu îi mai acorda junimistului, în spiritul epocii, nici o sansa de `reeducare". Cu un ultim efort de demnitate, criticul arunca totusi: `Frumoasele arte si poezia mai întâi sunt repaosul inteligentei". Ceea ce îl face sa-i inspire politrucei urmatorul final antologic, dupa ce îi demontase sistemul de aparare a valorii estetice: `Degeaba, am izbucnit eu, nu sunteti recuperabil. Eram din nou enervata. Mi-am luat cartea sub brat si am dat sa ies. În prag m-am oprit sa spun numai atât: Adio, domnule Maiorescu! Dar el disparuse!" (s.m.). Hamletiana scena! Cât dramatism! Si câta arta a persuasiunii! Cum nu se lasa bietul Maiorescu cucerit de poezia lui Beniuc si de alesele simtaminte ale celor ce muncesc. Intelectual retrograd! Numai bun, prin urmare, de aruncat la cosul istoriei, cu tot programul sau critic. Ceea ce se si întâmpla, fara mari retineri, caci Ministerul Adevarului lucreaza.
Astfel stând lucrurile, e limpede de ce spiritul junimist devine indezirabil odata cu instalarea comunismului, care nu e interesat decât sa transforme literatura într-un instrument de propaganda. Revista reînvie, cu acest titlul, în 1970, continuând, de fapt, `Iasul literar". Reluarea titlului `sacru" nu e justificata însa de o revenire la sistemul valoric convorbirist, ci slujeste politica nationalista, de distantare de Moscova, care va pregati, nu dupa mult timp, cultul personalitatii pus la cale de Ceausescu. Prin urmare, arogarea brand-ului este mai curând abuziva decât îmbucuratoare.
Trebuie înteles ca programul maiorescian este legat de un anumit context, acela al confuziei valorilor, specific sfârsitului de veac XIX, cu unele pâlpâiri la începutul de secol XX, când samanatorismul amesteca nonsalant eticul, etnicul si esteticul, fapt ce a impus prelungirea sistemului maiorescian de catre E. Lovinescu.
Seriile de dupa 1970, conduse, pe rând, de Dumitru Ignea, Corneliu Stefanache, Corneliu Sturzu, Alexandru Dobrescu si, actualmente, de Cassian Maria Spiridon, privilegiaza, fiecare dupa puteri, atitudinile critice, dezbaterile polemice, dar fara a mai reusi sa faca opera de înalta pedagogie. De altfel, nici nu ar mai fi fost posibil, de vreme ce între timp literatura nationala s-a emancipat suficient încât sa nu se mai lase dirijata dintr-o redactie.
Acest lucru era posibil cu 140 de ani în urma, acum nu le mai râmâne urmasilor decât sa onoreze o mostenire care obliga prin prestigiu. Iar sarbatorirea datei, dincolo de festivismul inevitabil, trebuie facuta tocmai mentinând ca reper nu programul junimist în litera sa (imposibil de reiterat azi), cât mai ales acea exigenta fata de valoarea de la care Maiorescu si ceilalti nu au facut rabat. Aceasta este singura modalitate prin care spiritul junimistilor poate fi pastrat viu. Ceea ce nu e deloc o misie oarecare.
