Pentru unii e doar un loc unde pot sa bea o bere in timp ce vad un spectacol, dar pentru actori e un spatiu in care isi exerseaza libertatea interioara, fiindca pot alege ce joaca si cu cine fac echipa, spectacolele de aici fiind un rezultat al prieteniei dintre ei, care se si vede, benefic, printre "ochiurile" tesaturii fragile aratate spectatorilor. Tot despre prietenie e vorba si in spectacolul "Sta sa ploua", care strange in spatiul stramt de la Green Hours patru tineri actori considerati staruri ale generatiei lor - cu toata lipsa de box-office din teatrul romanesc - adica Tania Popa, Maria Buza, Antoaneta Cojocaru si Marius Manole.
Fetele fac parte dintr-o trupa muzicala aflata in stadiu de "vis", iar baiatul este proprietarul garsonierei in care locuiesc ele fara sa plateasca, fiindca stau prost de tot cu banii. Atat de prost incat actiunea principala a serii in care destinul lor se schimba esential este fierberea unor cartofi din care trebuie facut un piure pentru masa de seara. Piesa da prilejul fiecarui actor sa iasa "la rampa", e bine agrementata cu muzica - Vlaicu Golcea a compus un cantec cu care trupa numita "Sta sa ploua" vrea sa se afirme (cantec mai bun decat tot ce auzi pe la radiourile din Romania pe post de "noutate muzicala"), iar spectacolul e jucat cu chef, cu nervi, cu nuante acolo unde trebuie (regia tot Lia Bugnar). Pe scurt: merita sa faceti un drum la ceas de seara, e mai mult decat daca ati zari, de undeva de sus, aceasta mica drama, emotionanta si credibila. Cantecul spune ceva despre 10 lacrimi ramase la despartire, dar piesa si-a asigurat un happy-end care tine publicul de partea sa. cristina.modreanu@gandul.info