In restul revistei (care are un total de 48 de pagini) sunt dezbatute teme precum prezenta icoanelor in scolile romanesti, Legea cultelor sau atitudinea fata de problematica de gen - G. Andreescu, R. Cernea, Oana Baluta -, ca si alte teme de politica interna si internationala - Sabina Fati, Alexandru Vlad, William Totok. Bilanturi ale anului editorial si cultural 2006 semneaza I.B. Lefter, Alina Hordila si Tiberiu Stamate. O cunoscuta personalitate a exilului intelectual romanesc, Vera Calin, propune "Noi insemnari californiene". Cronici si eseuri despre autori si carti de literatura, istorie, filozofie, studii culturale, lingvistica mai semneaza Stefan Firica, Laura Pavel, Simona Vasilache, Ovidiu Pecican, Catalin Vasile Bobb, Adrian Nita, Mona Moldoveanu. Revista publica si un splendid poem de Serban Foarta. Nu lipseste rubrica "AltfelAltundeAltcum" a lui Mircea Horia Simionescu.
In paginile consacrate artelor, Dan Gulea, Gabriela Mihalache si Theodora Herghelegiu se ocupa de teatru, Alin Ludu Dumbrava propune un top al celor mai bune filme din 2006 si prezinta premierele inceputului de an 2007, pe teme de arte vizuale scriu Olivia Nitis si Raluca Nestor, iar Emil Dobriban acorda un interviu despre "land-art". "Cultura urbana", publicitate, mondenitate culturala sunt domeniile asupra carora gloseaza Gruia Dragomir, Eva Pervolovici, Cristian Munteanu, Svetlana Carstean. Iar in insertul "DANSemnal", editat in colaborare cu Centrul National al Dansului Bucuresti, semneaza Adriana Gheorghe, Valentina Chirita, Stefan Tiron, Dan Sociu, Viviana Musa si Mihaela Michailov. (D.C.)