Am avut prilejul sa asist la doua spectacole, descoperind in Irina Lungu o tanara cu glas cuceritor, condus cu finete, cu o coloratura perlata si acut stralucitor si sigur, o aparitie charismatica, expresiva, construindu-si personajul cu sinceritate, firesc, inteligent si credibil, cu o nota moderna, desi se incadra perfect montarii clasice, in decoruri si costume somptuoase. Aplaudata indelung, interpreta a reusit astfel sa convinga, simplu, zambitoare, dezinvolta dar perfect stapana pe arta sa, repurtand un succes deosebit intr-unul dintre cele mai dificile roluri, cel mai important sustinut pana acum la Scala.
Anterior, pe 3 iulie, Angela Gheorghiu aparuse pentru prima oara pe acea scena, spectacolul fiind transmis in direct si la postul nostru de radio, ascultatorii din tara constatand ca modul sau de a canta, maniera in care isi crea personajul, nu semanau deloc versiunii sale de la Covent Garden care, in 1994, i-a adus consacrarea. Apoi s-a aflat ca reactia publicului si a presei italiene a fost virulenta, astfel incat, ajungand la Milano, am citit cronicile (publicate partial si la noi) si... am asteptat sa vad, "pe viu", la a doua sa aparitie, ce si cum infuriase astfel. Ei bine, m-a frapat crisparea extrema, duritatea aproape violenta a gesturilor si a intregii atitudini, nesiguranta din prima arie, insotita de miscari ce pareau necontrolate ale capului si mainilor; aplaudata firav, solista a evoluat apoi corect in plan vocal, cu momente frumoase, dar la fel de rece, melodramatica si artificiala, aspect ce a culminant jenant in aria din final. M-am bucurat sincer ca de aceasta data melomanii au renuntat la teribilele "buu"-uri, auzindu-se chiar cateva "bravi". Si totusi, a fost departe de un debut de anvergura.
Chiar a doua zi, Elena Motuc, indragita si apreciata de italieni in special dupa reprezentatiile cu "Traviata" si "Rigoletto" la Arenele din Verona, a marcat, la randul sau, debutul absolut la Scala, vocea sa luminoasa, coloratura spectaculoasa, acutul sigur, supletea si lejeritatea cantului determinand o primire triumfala, soprana noastra adaugand astfel inca o scena pe care a cucerit-o si unde este deja asteptata cu nerabdare in noi roluri.
Cel putin straniu, imediat Angela Gheorghiu a anuntat ca nu se simte bine, fiind inlocuita in seara urmatoare de aceeasi Irina Lungu, care si la Roma, in urma cu cateva luni, dupa premiera in regia lui Zeffirelli, a preluat al doilea spectacol din acelati motiv. Coincidentele au si ele limite de credibilitate...
Parteneri le-au fost tenorul Ramon Vargas - un Alfredo cu glas calitativ dar... atat - si, alternativ, excelentii baritoni Leo Nucci si Roberto Frontali (in Germont), in timp ce la pupuitru s-a aflat renumitul Lorin Maazel, care a dezamagit, dovedind ca nu prea are tangenta cu genul liric (desi aniversa 50 de ani de la debutul la Scala), total indiferent, cu miscari stereotipe doar din incheietura mainii, "taxat" de altfel fara mila si de presa italiana.
Culmea ironiei, la noi s-a anuntat (doar) aparitia Angelei Gheorghiu pe scena milaneza, dar succesul a apartinut, fara dubiu, celorlalte doua soprane care isi urmeaza cariera fara a se preocupa de publicitate. Ma intreb daca si la urmatoarele spectacole (ce vor continua pana in 21 iulie) vor aparea "imbolnaviri" subite. Oricum, contestarea lui Maazel sau asocierea malitioasa a unora cu scandalul provocat in decembrie, pe acea scena, de Roberto Alagna, nu pot motiva o nereusita personala. Macar pentru ca... tot cu Maazel la pupitru, Irina Lungu si Elena Motuc au avut mare succes.
