"Satra" - un spectacol de anvergura, cu 85 de interpreti

In binecuvenita stradanie de a-i merita si respecta "firma" de teatru national, conferita in chip arbitrar de edilii locali, teatrul constantean si compania "Fantasio" ne-au poftit, la o premiera asteptata cu mare nerabdare cu "Satra", in adaptarea semnata de Beatrice Rancea si Andras Demeter. Tot Beatrice Rancea este regizoarea si coregrafa spectacolului, in vreme ce Jozsef Werner (decoruri), Liza Panait (costume) si Dorina Crisan Rusu (regia muzicala) sunt principalii colaboratori ai acestui demers artistic de mare anvergura, reunind nu mai putin de 85 de interpreti! Este vorba despre traditionala poveste de iubire dintre Loicu Zobar si Rada, cea inzestrata cu farmec irezistibil si farmece vrajitoresti, un love story din viata rromilor, amintind de celebritatea lui Romeo si a Julietei sale, ca o marturie pentru dimensiunile "mitologice" ale vietii tiganilor nomazi, populata de patos romantic, violenta si dramatism. Ea ni se infatiseaza intr-o montare baroca, potentata expresiv de scena turnanta (chiar daca mecanismele functioneaza uneori cam greoi), de inspiratul light-design si de video-proiectiile sugestive, de nu putine cantece tiganesti autentice (prelucrate de Eugen Doga) si dansuri pitoresti, intr-o ambitioasa ingemanare de impulsuri cromatice si sonore. Aceste calitati evidente, ce risca sa sfideze, firul narativ si sa estompeze consistenta si motivatia unor reactii si atitudini scenice, reusesc sa impuna in prim-plan cateva dintre virtutile poematice ale teatrului asa-zis "de imagine". In ciuda regretului pe care l-am simtit pentru o anumita lipsa de profunzime in desfasurarea conflictului si a relatiilor dintre numeroasele personaje trebuie remarcate tocmai amplitudinea si sincretismul restituirii acestui crampei din "mitologia" vietii rromilor, adeseori prezentat chiar in limba lor, ca un fapt artistic rar, daca nu chiar singular pe scenele noastre, la o asemenea dimensiune, in stagiunile de dupa anul 2000. Spectacolul acesta a trebuit sa se confrunte, desigur, cu uriase dificultati legate de interpretare (teatrala, coregrafica, muzicala), de armonizarea unor aptitudini si niveluri foarte diferite de pregatire, in cazul actorilor din trupa "de proza" si "de estrada" a teatrului constantean, la care s-au adaugat cei doi protagonisti timisoreni, apreciatul actor Andras Demeter (Zobar) si inca studenta Lavinia Raducan (Rada), secondati de multi alti tineri studenti si de elevi cuprinsi in cadrul invatamantului artistic. Asa se face ca in spectacol s-au ivit chiar si evolutii din randul aceleiasi familii (actritele Luciana Crudu si fiica ei, studenta, Ecaterina Crudu), in cadrul unei distributii, cum spuneam, foarte numeroase, dirijate energic de Beatrice Rancea si de Dorina Crisan Rusu. Din spusele celor care au vazut si spectacolul teatrului maghiar din Timisoara, bizuit pe aceeasi adaptare scenica, am inteles ca varianta de la Constanta este cea mai izbutita. Meritele cred ca revin tocmai celor doua realizatoare care au reusit sa integreze performantele individuale ale unor interpreti, ca venerabila actrita Ileana Ploscaru (batrana tiganca Lala), Andras Demeter (cu o iscusita stiinta a dozarii emotionale a evolutiei personajului principal), Lavinia Raducan (remarcabila prin tinuta scenica si calitatile vocale iesite din comun), Mirela Pana (mama Zobar), Liviu Manolache (Danilo), Iulian Enache (tata Zobar), Alexandru Mereuta (batranul Nur), George Calin (Antal), Florentin Roman (Ciulano) si nu numai acestia, sau aportul unor tineri ca Daniel Dragomir (Haralamb) si Elena Pahontu (Lala). Dincolo de unele lungimi, sinonime cu pierderea de ritm, de cateva ezitari ori incidente poate inerente, dar si de acea senzatie usoara de "citat" sau de picturalitate calofila - in dauna teatralitatii si adancimii conflictului -, spectacolul cred ca indreptateste bucuria entuziasta a publicului, oferindu-ne si unele secvente greu de uitat (ca acelea din final), pe masura travaliului impresionant al realizatorilor si a nadejdii noii conduceri a teatrului de a reveni in prim-planul vietii artistice romanesti. Un articol de Ion Parhon