In februarie 1998 Sarah Kane a fost gasita spanzurata, dupa ce o prima tentativa de sinucidere esuase cu ceva timp in urma. Imaginea fiintei androgine, purtand un tricou negru si o fusta rosie, atarnand cu gatul legat de o esarfa colorata intr-un colt al scenei in care se joaca spectacolul lui Andrei Serban, "Purificare", pare nimic altceva decat ilustrarea zguduitoare a acestei stiri despre ea. Dar ma tem ca este singurul lucru pe care autoarea si spectacolul celebrului regizor il au in comun.
....
De ce rele anume ne salveaza acest spectacol? Am fost intrebata, sub "amenintarea" unui microfon exact cand ieseam de la spectacol, in primele secunde de dupa final, cand socul (socurile) nu se atenuasera inca.
Mi-a luat alte cateva secunde sa ma regrupez si sa raspund: pe mine una spectacolul "Purificare" nu m-a vindecat de nici un rau, ba dimpotriva, mi-a injectat cateva picaturi otravite in organism, asa cum unuia dintre personaje i se face o injectie cu droguri direct in pleoapa, pentru ca efectul sa fie mai rapid. Desigur, acest tip de spectacol construit pe structura unei brutalitati explicite - curent inca agreat de regia moderna, desi in buna parte consumat deja - are publicul lui tinta. Fara indoiala, pe unii dintre membrii acestei audiente "cu destinatie fixa" i-ar putea vindeca de raul la care sunt expusi. E clar ca nu s-au inventat inca suficiente medicamente si terapii pentru cate tipuri de rau are omul contemporan de infruntat la acest inceput de secol XXI. Iar teatrul, s-a discutat adesea si se va mai discuta, poate si trebuie sa fie una dintre aceste terapii. Numai ca teatrul nu poate avea impact - oricate retete ar pune in practica - daca nu atinge gradul de intensitate capabil sa produca emotia.
....
Timp de doua ore si jumatate cat dureaza spectacolul, ritmul de derulare a evenimentelor este extrem de lax, iar acumularea de agresiuni devine la un moment dat insuportabila. E limpede ca regizorul a urmarit sa impinga spectatorul pana dincolo de limita suportabilitatii, dar ceea ce lipseste este eliberarea de tensiune. Prea putinele momente de poezie autentica de care sunt responsabili actorii sunt ingropate intr-un fluviu plin de aluviuni, care sfarseste prin a sufoca spectatorul.
Si e pacat: fiindca e vorba despre textul Sarei Kane, unul dintre cei mai controversati autori ai finalului de secol XX, fiinta contorsionata si disperata, acumuland parca in interiorul ei ultrasensibil intreaga gama a temerilor contemporanilor sai, transcriind spaime profunde dupa ce le-a filtrat prin propria-i constiinta, cu o hiperluciditate autodistrugatoare. Fiindca acest text este o excelenta replica moderna la piesa lui Shakespeare, "A douasprezecea noapte", tradusa in limbajul modern si hranita din imaginarul contemporan.
Spus direct: homosexualitate in scene explicite, abuz de droguri, schimbare de sex, prostitutie, violenta - forme de manifestare a unei libertati exersate pentru a atenua efectele unei disperari extreme de care sufera omul modern. Spus altfel: tema emotionanta a cautarii fratelui disparut, a dublului fara de care te descoperi incomplet, tema "purificarii" tot mai greu de atins pentru omul de azi, indepartat de credinta, pierdut, prea mic pentru o lume atat de mare - inspaimantatoare prin frumusetea si cruzimea ei... Te poti salva numai acceptandu-te asa cum esti sau schimband ce crezi ca e de schimbat pentru ca interiorul si exteriorul tau sa corespunda... Te poti purifica numai prin iubire, chiar daca "situatia indragostitului respins este asemanatoare aceleia a unui prizonier de la Dachau" (afirmatia lui Roland Barthes care a tulburat-o extrem pe autoare determinand-o sa scrie acest text).
...
Acesta e textul. Dar ce face regia? Multe scene de dans la bara (macar daca n-ar fi vorba despre o actrita extrem de puternica, a carei energie e chiar pacat sa se consume numai pentru acrobatii de acest tip), cateva scene de sex, momente lungi si plictisitoare de torturi bune de intors matele pe dos, momente in care te gandesti daca nu cumva receptarea unui spectacol de azi incepe sa pretinda de la spectator nu o sensibilitate anume ci un stomac rezistent, mai pe scurt spus "mult grotesc si doar un praf de poezie". Chiar si acolo unde ai avea de "prizat" respectivul praful - in scenele dintre Grace si spiritul fratelui absent, Graham - regia intervine autoironic, cu proiectii tip "enciclopedia" pe fundal, ca si cum ar vrea sa atenueze prin ras sarcastic orice "cadere" in emotie. Dar fara emotia eliberatoare (purificatoare?), textul Sarei Kane, sau alte texte din ceea ce criticii germani au numit cu sintagme ultraconsacrate curentul "Sange si sperma" sau "Noua brutalitate" nu sunt decat o suma de triste exhibitii.
...
Nu stiu de ce a ales Andrei Serban sa monteze acest text: poate pentru ca la un deceniu de cand a "izbucnit" in teatrul lumii Sarah Kane are inca un mare succes si s-a construit deja un mit in jurul figurii ei adolescentine. Poate pentru ca pare un "gest civilizator" sa aduci in Romania un mare autor dramatic ale carui texte n-au avut, din pacate, nici un impact asupra miscarii teatrale de la noi. Poate ca i s-a parut potrivit sa contrabalanseze cealalta alegere a sa pentru intoarcerea pe scena romaneasca dupa 15 ani lungi - Pescarusul. Poate, poate, poate...
Ca simplu spectator, care a urmarit spectacolul cu o compasiune crescanda pentru excelentii actori implicati, stiu numai ca nu a fost vorba despre o motivatie profunda, personala, asa cum textele acestei autoare - care pune bucati din ea insasi in cuvintele scrise - le cer regizorilor pentru ca spectacolele rezultate sa ajunga cu adevarat la public. Si ce poate fi mai trist decat o incercare de purificare fara efect purificator?
.....
Mai multe despre Sarah Kane, autoarea numita "acest Jimi Hendrix al teatrului britanic" spun articolele semnate in The Guardian de cineva care a cunoscut-o: dramaturgul Mark Ravenhill, cu care ea a impartit "faima" de "erou al noii brutalitati".
Au fost numiti "New Brutalists, the School of Smack and Sodomy, In-Yer-Face Theatre". Mark Ravenhill isi aminteste: "They're calling us the Blut und Sperma school in a German newspaper," Sarah told me one day. "What does that mean?" I asked. "Figure it out," she said with a smile.
(Textul din editia on-line este versiunea integrala a cronicii Cristinei Modreanu la spectacolul "Purificare")
Citeste:
http://arts.guardian.co.uk/features/story/0,,1589951,00.html#article_continue
http://arts.guardian.co.uk/features/story/0,,1933470,00.html#article_continue cristina.modreanu@gandul.info
Cristina MODREANU
