Jessica nu face decat sa traverseze strada - dar ce strada, una dintre cele mai luxoase din lume, Avenue Montaigne! - cu tava cu sucuri. Le duce la doi pasi, de la cafenea la teatrele de peste drum sau la faimoasele galerii Drouot-Montaigne. Si-a vazut visul cu ochii, mostenire de la bunica: sa respire aerul unei lumi fara griji, lumea luxului, care, crede ea, o tine numai intr-o veselie, de dimineata pana seara. Pentru micuta provinciala (Cecile de France), paradisul are culorile acestui microcosmos parizian, fara datari temporale, ca orice proiectie proprie a unui tinut de vis. Cei de care se va ciocni nu se simt, insa, in rai. Cu o abilitate gratioasa, ce ne aminteste de comediile americane ale anilor '50 -'60, mai ales de cele ale unui Stanley Donen, cineasta Daniele Thompson, aflata cu Intalnire pe Avenue Montaigne (Fauteuils d'orchestre) la al treilea film, ii transfera eroinei sale statutul unui delicat curier care poarta firele naratiunii de la unul la altul dintre multele personaje. Va descoperi oameni exasperati, alteori de-a dreptul nevrozati, fugind de ceva, daca nu de cineva. O actrita de comedie si de seriale vrea sa treaca de la Feydeau la teatrul marilor probleme, ba chiar direct la asumarea rolului celebrei intelectuale a secolului, Simone de Beauvoir. Scena intalnirii cu regizorul american in cautare de diferite Simone si de aferentii Sartre este, in interpretarea mereu nastrusnicei Valerie Lemercier si a lui Sydney Pollack, de tot hazul. Mai departe. Jessica va cunoaste un pianist celebru (Albert Dupontel), cu nervii la pamant care, in plin concert Beethoven, lasa balta totul, un colectionar trist si discret (Claude Brasseur), posesor al unui Sarutul de Brancusi, o veche lucratoare a teatrului (Dani), gardiana in pragul pensionarii, vesnic indragostita de Becaud. Lumea vazuta de aproape, dintr-un "fotoliu de orchestra", cum se spune locurilor din fata la un spectacol, este fragila ca insasi ideea de fericire. P.S. Traducerile filmelor franceze dovedesc, pe zi ce trece, ca limba lui Voltaire a ajuns, la noi, un grai mort. Daca "Peche Melba" devine, in romaneste, "Para Melba", nu mai e nimic de facut. Culmea este, insa, in cazul filmului de fata, deriva atotstapanitoarei engleze. Trebuind sa gaseasca echivalentul pentru Puce a l'oreille, rostit de Valerie Lemercier in engleza (varianta ei) pentru a fi inteleasa de regizorul american, "Flea on the ear", traducatoarea noastra stabileste un record, zicandu-i "puricele anului"! magda.mihailescu@gandul.info
Magda MIHAILESCU