Aflat la apogeul unei cariere artistice spectaculoase, numarand peste 40 de spectacole de teatru in 30 de ani de activitate, cu numeroase premii in palmares, bun cunoscator al mediului teatral national si international - regizorul Alexandru Dabija debuteaza la Teatrul National Radiofonic, cu un spectacol avand la baza un text al tanarului dramaturg Marius Damian - actor, licentiat al Academiei de Arta Teatrala Szeintgyorgy Istvan din Tg. Mures. In anul 2004, la Gala Tanarului Actor HOP, Mangalia, - a primit Premiul pentru Cel mai bun actor. Textul sau, "Pauza regelui", scris intr-o cheie moderna, cu umor, simplu, dar incitant si pentru regizori, si pentru actori, propune o tema de meditatie: "Am avut si inca mai am o fascinatie pentru tema <<regelui si a alaiului sau>>. Astfel am invatat sah si, desi nu sunt un bun jucator, asa de mult imi plac piesele... Banuiesc... ca toti sau, ma rog, aproape toti avem undeva, ascunsi in imaginatie: un anume rege, o anume regina, un bufon cu zurgalai, un strajer si, de ce nu, pentru cei care fac din acest fapt o obsesie, o intreaga armata. Fiecare cu ciocarliile lui! Am luat aceste personaje si le-am aruncat intr-o poveste absurda si, gasesc eu, trista. Trista pentru ca, in momentul in care regele isi ia o pauza iesind din teren, toate celelalte personaje definite in raport cu El, isi pierd sensul. Hotararea fiind decisiva, apare dezordinea, valorile sunt date peste cap, iar aflarea unui nou ax este imperios necesara. Ce se alege atunci de intreaga curte? Timpul cere un nou conducator, o noua ideologie... Putem compara valsul cu miscarile hip-hop? Nu, cel mai probabil nu, dar timpul le pune in aceeasi categorie - dans. Si asta pentru ca azi e posibil orice, pana si faptul ca regele isi poate lua o pauza, nu?", marturiseste Marius Damian. Din distributia spectacolului fac parte Marcel Iures (foto stanga), Emilia Dobrin, Cristian Iacob, Marius Damian, Constantin Draganescu.
Saptamana Vova
Ion Vova (foto dreapta), actor si regizor important al Teatrului National Radiofonic, a sarbatorit pe 28 septembrie cea de-a 90-a aniversare. Cu aceasta ocazie, Radioul, caruia i-a dedicat 50 de ani din viata, a hotarat sa-i dedice la randul sau o saptamana intreaga, incepand cu 29 septembrie manifestata concret prin emisiuni si spectacole difuzate zilnic pe posturile Radio Romania Cultural si Radio Romania Actualitati. In zilele urmatoare vor fi difuzate mai multe spectacole regizate de Ion Vova. Astazi, la ora 00.00, "Judecata" de Cehov. Maine seara, la ora 19.00: Spectacolele serii. Fonoteca de aur. "Tartuffe" de Moliere, iar la ora 00.00, Teatru scurt, "Un as" de Sos Gyrgy. Vineri, la ora 00.00, Teatru scurt. Triptic francez: "Prajitura" de Jules Renard, "Cat costa o palma" de Georges Courteline, "Spovedania" de Maupassant. Iar sambata, tot la ora 00.00, Teatru scurt. "Articolul 214" de Caragiale. (M.A.)