Totusi, sa nu devenim si noi prapastiosi: apar carti. Destule, multe chiar, bune. Cum este si acest roman al unei ilustre necunoscute, Mariana Dragan Ionita. O profesoara de la capat de Bucuresti, fara antecedente literare sau cenacliere. Debuteaza in forta cu proza, cu un roman neasteptat de matur. Un roman de factura clasic traditionala, unde proza e proza, personajele au personalitate si contur, iar epicul intamplarilor se inlantuie de la sine. Suntem aruncati in plina istorie a inceputului de secol XX, suntem plasati in fabuloasa geografie a spatiului ce incaleca Dunarea. Oamenii, eroii cartii, sunt supusi propriului destin, cel din istoria mica a fiecaruia, cel din istoria mare a lumii nord si sud dunarene. Un univers rural-urban morometian balcanic, cu inserturile de duritate ale celor trecuti prin rasucirile dramelor familiale, o lume cu romani, dar si machedoni, bulgari si rromi, obligati si adaptati sa supravietuiasca impreuna, alaturi, unii cu altii. Case, pamant, dobitoace. O proza "curata", cu totul inactuala, extrem de atent compusa si fara digresiuni jurnalistice, eseistice, demna mai repede de Marin Preda, Slavici si Kazantzakis, decat de modernii Danilo Kis si Milorad Pavici, ca sa ramanem in spatiul prozei balcanice. Carute, cai, ploi, glod, razboi, bani, sentimente, resentimente, dragoste, dar si ura, blesteme si voia-lui-Dumnezeu, cu barbati aprigi si femei pe masura se aduna in paginile acestui roman de mare forta epica. "Oameni fara nume" (Editura Irecson, 2007) a Marianei Dragan Ionita da nume unei lumi apropiate noua in timp si spatiu si da glas unor personaje veridice mult neglijate de proza ultimilor ani. Scris in contracurent cu ce se practica in arta literara actuala, romanul-roman al unor fiinte cu identitate si personalitate, dincolo de statutul lor social, ne face increzatori in virtutile acelei literaturi care nu se naste la televizor.
Acea lume romaneasca, balcanica, prin care s-au miscat si nelinistitul Panait Istrati si fabulosul Stefan Banulescu, unde dintre ape si stufaris apar nelinistile prezentului si fantomele trecutului. Irealul realului, realitatea timpului risipit. Istoria. Cu acest prilej ne aducem aminte de proza din "Ingerul a strigat" a lui Fanus Neagu, o carte care ar merita recitita, dincolo de simpatiile si antipatiile noastre de moment. Sau de durata. Nu stim daca Mariana Dragan Ionita va intra in istoria literaturii romane, visul de aur al celor care azi stau mai mult pe la televiziuni si emit judecati de valoare, in loc sa comita carti, dar suntem convinsi ca "Oameni fara nume" (volumul 1, deci are si urmare) merita o lectura mult mai atenta, decat aceste simple, vagi, observatii. Impresii la repede ochire. Unde sunt vremurile cand Iorgulescu, Manolescu, Simion, Valeriu Cristea, Ulici, Dimiseanu, Crohmalniceanu si Raicu, Papahagi si Val Condurache, Pruteanu si Cistelecan si, nu in ultimul rand, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca se bucurau de cartile debutantilor? Dar, cine stie, nu-i exclus ca Andrei Gheorghe, Turcescu si Mircea Badea sa le ia locul.
