- Ai aflat mai multe despre Europa de Est cand ai montat anul trecut Orient Expres la Schaubuhne?
- Un lucru am aflat cu siguranta: emigrarea e un subiect la ordinea zilei in aceasta parte din lume.
Anul trecut Schaubuhne a comisionat mai multi dramaturgi din Europa de Est pentru acest spectacol "de grup". Nu le-a fost pusa nici o conditie, li s-a spus doar cu cate personaje sa fie textele, in rest au avut libertate totala. Cand le-am primit, am constatat ca in toate era vorba despre dorinta de a pleca din tara, despre conditia si dramele emigrantilor, de aceea am avut si ideea cu trenul in ale carui compartimente se povesteau aceste istorii personale. Nu pot sa spun ca am aflat mult mai multe, dar am cunoscut niste oameni si problemele lor. Apoi, tot anul trecut am citit piesa Gianinei Carbunariu.
- Poti sa faci un efort si sa-ti amintesti care a fost primul tau gand cand ai citit Kebab?
- Da, nu trebuie sa ma gandesc prea mult, primul gand a fost ca vreau sa montez piesa. Pe urma, cand am aflat ca o voi putea face chiar la Schaubuhne am fost de-a dreptul incantat.
- Cum v-ati documentat pentru montare - tu si actorii - ati citit ziare, v-ati uitat la stiri sau stiati deja cate ceva despre Romania?
- Eu am vizitat Romania impreuna cu parintii mei cand eram copil, dar nu pot sa spun ca stiam multe despre ea. Oricum, nici nu era nevoie, fiindca noi am incercat sa evitam cliseele si sa vorbim despre niste oameni care traiau o situatie, iar asta nu avea neaparat ceva de-a face cu nationalitatea. Daca am fi insistat pe asta, ar fi fost ca si cum tu, daca ai monta o piesa germana, ai imbraca interpretii in spielhosen si i-ai pune sa bea bere. Ce m-a atras pe mine la piesa este relatia de dependenta care se naste intre acesti trei tineri care, desi ar putea la un moment dat sa se rupa unii de altii - si ar avea toate motivele sa o faca, atat fata care e exploatata, cat si Bogdan, studentul care este in pericol de a fi compromis de "afacerea" cu site-ul porno pe care Voicu, prietenul fetei, il obliga sa-l faca - ei nu se despart, ci raman impreuna, fiind despartiti numai de moarte. Am incercat sa vorbim despre aceasta relatie, dar si despre insingurarea unor oameni dezradacinati si dezumanizati, de faptul ca nu-si gasesc locul in lume. Problema dezradacinarii este una foarte actuala, defineste contemporaneitatea, iar noi o stim si gratie biografiei noastre: interpretul lui Bogdan, Rafael Stachowiak, este polonez si a parasit tara in care s-a nascut cand avea patru ani, mama Leei Draeger, interpreta Madalinei, provine din Cehoslovacia, iar tatal meu este chilian. Asa ca... amestecul ne defineste.
- Acest interes pentru Romania, care a crescut dupa integrarea europeana, este unul de conjunctura sau se bazeaza pe o curiozitate reala? Cum vede un artist acest lucru?
- Poate ca interesul porneste de la politica, dar daca rezultatul este ca se intalnesc niste oameni care sunt preocupati de arta in egala masura e un lucru bun. Anul acesta am fost la o intalnire a oamenilor de teatru in Cehoslovacia si am cunoscut acolo multi artisti din estul Europei, printre care si pe romanii Peca Stefan si Ana Margineanu, cu care am ramas prieteni, corespondam, sunt sigur ca ne vom mai intalni... Acum am intalnit-o pe Gianina Carbunariu. Acesti tineri seamana cu tinerii din Berlin sau din New York, nu cred ca a fost asa pana acum, dar odata cu generatia lor, care e in contact cu lumea, diferentele s-au sters aproape complet, iar ei sunt cetateni ai lumii. Cred ca asta a fost posibil si gratie artei, gratie teatrului in cazul de fata. cristina.modreanu@gandul.info
