"Meseria mea este sa le spun oamenilor povesti"

Parcurs:1986:Monteaza si joaca in piesa lui Bernard Marie Koltes, "In singuratatea campurilor de bumbac". Pana la moartea dramaturgului, va monta aproape toate piesele acestuia. 1994:Regizeaza filmul "Regina Margot" care primeste la Festivalul de la Cannes Premiul juriului si Premiul pentru interpretare feminina, pentru actrita Vima Lisi.2001:Realizeaza filmul "Intimacy", in limba engleza, creatie pentru care obtine Ursul de aur la Festivalul de Film de la Berlin. Filmul are un succes exceptional in intreaga lume.2003:Filmul regizat de Patrice Chereau, "Son frere" (Fratele lui), primeste Ursul de argint pentru cel mai bun regizor, la acelasi prestigios festival berlinez.Sambata seara, cand a acordat interviurile programate de organizatorii festivalului, actorul si regizorul Patrice Chereau sosise in Romania de numai cateva ore si se pregatea pentru un program incarcat in cele trei zile de popas la Bucuresti. Cunoscutul actor si regizor se afla pentru a doua oara in tara noastra, prima lui vizita datand din 1990, cand a participat la programul "Printemps de la liberte", coordonat de criticul de teatru de origine romana Georges Banu. Atunci a avut generozitatea de a juca spectacolul fara decoruri, al caror transport ar fi fost prea costisitor, acum a acordat un "bonus" admiratorilor sai din Romania, fiind de acord ca, pe langa spectacolul pe care l-a jucat duminica seara in cadrul Festivalului National de Teatru, "La legende du grande inquisiteur" (Legenda marelui inchizitor), sa fie proiectat la Institutul Francez filmul "Une autre solitude" (O alta singuratate), o privire din culise asupra procesului de repetitie pentru un spectacol de teatru. In ciuda programului incarcat, calculat minut cu minut, Chereau a stiut sa zambeasca tututor celor pe care i-a intalnit. Ati fost citat de revista Inrockuptibles, care spunea ca ati invatat mai mult din film decat din teatru, ceea ce e surprinzator, data fiind bilografia dvs. bazata in principal pe teatru.- Fac multe lucruri in viata mea, e complicat: fac teatru, opera, film. Uneori se intrepatrund in aceeasi perioada, sar de la una la alta. N-as fi putut sa spun asta, nu e adevarat, cei de la Inrockuptibles n-au ascultat bine. Poate am spus altfel: cand se pune problema cum am invatat sa coordonez actorii, sunt sigur ca am invatat totul din teatru si mai nimic din film, adica exact invers decat am fost citat. Fiindca in cinema nu te ocupi in principal de actori, din pacate. Cand mi se spune ca actorii sunt buni in filmele mele, stiu foarte bine ca asta se intampla gratie faptului ca inainte sa fac film am facut teatru. Asta nu m-a determinat sa lucrez in film ca in teatru, dar m-a ajutat sa inteleg cum functioneaza actorii, sa le cunosc mecanismele interioare si sa pot declansa in ei reactiile juste. Tot ceea ce stiu despre actori am invatat din teatru. Cand eram actor in teatru cred ca am facut cu adevarat foarte bine un singur rol, cel din piesa lui Bernard Marie Koltes, "La solitude des champs de coton" (In singuratatea campurilor de bumbac). Inainte de asta n-am fost bun. Stiu sa fiu un actor bun cu cine imi place sa lucrez. Acum fac in teatru numai lecturi, ceea ce nu este acelasi lucru. Esti un pic actor si mai mult regizor. - Credeti ca ati rezonat cu acest rol mai bine fiindca era vorba despre un text contemporan?- Nu, ci pentru ca textele lui Koltes sunt complicate, alcatuite din lungi monologuri, si trebuie sa-ti pui mereu problema cum sa faci ca sensul adanc al spuselor lui sa ajunga la public. Am invatat mult montand piesele lui, cum sa faci sa se auda sensul, sa iasa la suprafata, sa se infiltreze in constiinta spectatorului, intr-un fel sau altul, pana la finalul piesei. - Ce se schimba pentru regizor, cand monteaza un text contemporan?- Multa vreme am montat si am jucat in piese clasice, apoi am primit primul text al lui Koltes. Diferenta a fost ca in aceea epoca am inceput sa conduc un teatru si am vazut cat de greu este sa convingi un regizor sa puna in scena un text contemporan. Acest tip de text nu satisface egoul artistic al unui regizor, de aceea ei le evita. Dar am descoperit, ca director de teatru, ca exista o necesitate de a monta texte contemporane si a le discuta apoi cu publicul, pentru ca acesta sa inteleaga prin teatru ceea ce i se intampla in viata. Teatrul ca institutie are datoria de a face asta. Am urmarit apoi intreg traseul lui Koltes si am montat aproape toate textele lui, iar ca actor am inteles ca este o mare bucurie sa aduci publicului un text nou.- Vorbiti adesea despre gustul pentru risc in arta. Este el la fel de important si pentru o viata traita din plin?- Gustul pentru risc e foarte important in viata artistica. In viata de toate zilele poti sa-ti permiti sa traiesti linistit, fara mari complicatii, la o intensitate moderata, sa zicem. Dar in arta nu se poate, daca nu ai gust pentru risc. Riscul, pentru mine, inseamna sa nu refaci ceea ce ai facut deja - asta poate fi valabil si in viata obisnuita. Am facut mult teatru, acum fac mai putin, apoi m-am oprit ca sa fac opera cativa ani, apoi am trecut la film. Dar tot ceea ce fac este, de fapt, o singura meserie, chiar daca formele difera: sa spui povesti care sa atinga oamenii care le asculta, sa le fii ghid pentru trairea unei fictiuni. Dar trebuie sa schimbi mereu perspectiva... Imi place sa schimb, imi place schimbarea... De-asta am ajuns si sa fac film, destul de tarziu in cariera. Iar la inceput nu aveam curaj, am fost foarte nefericit o vreme. De altfel, asta e ceea ce stiu cel mai bine sa fac... Abia cand am inteles ca trebuie sa fac pur si simplu ce-mi place, sa le dau timp actorilor mei, ca sa inteleaga ce doresc de la ei, abia atunci cand m-am simtit liber, nu prizonier al unei industrii, a devenit foarte simplu sa fac film. Asa am reusit sa gasesc o nota personala in cinema. - Ati fost tentat sa parasiti teatrul pentru ca este o arta in pericol, asa cum observati intr-un interviu? De-asta faceti mai ales film in ultimii ani?- Cred ca teatrul este in pericol, dar acesta nu este un motiv pentru a-l abandona. Dimpotriva. Cand ceva ce iubesti e in pericol, lupti ca sa-l aperi. Si nu e in pericol din cauza aparitiei cinematografului, ci televiziunea l-a ucis.- L-a ucis deja?- Da, asa cred, fiindca azi ai spectacolul la tine acasa. S-au construit alte obisnuinte in viata de toate zilele, ai televiziune, ai filme pe DVD, totul la dispozitie. Asta inseamna ca trebuie sa faci lucruri cu totul exceptionale ca sa convingi oamenii sa iasa din casa, sa plateasca biletul, sa riste - fiindca este si aici un risc, iata - de a trai o experienta impreuna cu oameni necunoscuti. Si nici nu mai sunt multi autori contemporani de valoare, din pacate. Cand nu era decat teatrul prin care sa te exprimi, cand numai cuvantul avea forta de a crea fictiunea, erau mult mai multi autori, acum multi au abandonat aceasta barca... Apropo de abandon, si el este o forma de a ucide. cristina.modreanu@gandul.infoCristina MODREANU