"Ii spun 'lirism elementar'", zice Marius Ianus despre poezia din acest ultim volum. Ce naiba inseamna asta?
Raspunsul trimite la trei chestii: (i) una simpla, (ii) una si mai simpla, (iii) una asa si asa.
Chestia simpla e ca Ianus nu se ascunde in spatele cuvintelor. Unul dintre putinele lucruri pe care poetii buni le au in comun cu poetii prosti e ca incearca sa abureasca.
Consuma cuvintele cu un randament jenant de mic: pentru ca majoritatea acestor cuvinte sunt de decor, fac parte dintr-o recuzita. Smecheria e aceeasi cu a iluzionistilor care va iau ochii de la mainile lor umpland scena cu fum si cu efecte pe care scrie mare: "Uau, aici e rost de ceva Magie". Iar in timpul in care ochii urmaresc formele de fum si formele ceva mai concrete ale asistentelor de scena, iluzionistul a luat iepurele de sub masa si l-a bagat in palarie. Ei bine, Ianus nu le are - in sensul ca nu-l intereseaza - cu astfel de efecte. Isi tine mainile la vedere.
Chestia si mai simpla e ca poezia lui Ianus chiar este elementara. Dar nu in sensul dificultatii problemei "1+1=?", ci in sensul ca spune ceva fundamental despre ce mai e prin zona.
Chestia asa si asa e ca Ianus ia fata chiar si atunci cand scrie prost. Nefiind o inima de plastic care pompeaza snaga de plastic intr-o mana de cuvinte de plastic, textele lui Ianus nu depind de dispozitia de moment a cuvintelor de a fi sau nu dragute si bine intinse. Acel cineva care va vorbeste din poeziile lui Ianus este cu mult mai important/ interesant decat metafora x, versul y sau faza z. De ce? Pentru ca lucrurile pe care le spune (ceea ce inseamna mai mult decat o forma sau alta de exprimare) va va schimba ceva indaratul privirilor.
Pana la urma asta poate fi o definitie onorabila a poeziei: cutare rosteste niste cuvinte, iar acele cuvinte se incarca de toata electricitatea unui discurs care marcheaza. Orice ai juca dupa aia, nu o mai faci de la scorul de 0-0. mihai.iovanel@gandul.info
