Prezentat ieri in cadrul unei conferinte de presa, festivalul va avea ca tema "Corpul". "Tema festivalului este Corpul, artistii invitati si spectacolele lor vorbesc despre corp in diferite nuante stilistice, este un spectacol foarte divers, ca formula si continut. Am incercat sa ofer pentru Sibiu un program de evenimente in spatii neconventionale, in Piata Mare, in Muzeul Astra, pentru a apropia dansul contemporan de public, dar vor fi spectacole si in spatii conventionale, precum Teatrul Radu Stanca din Sibiu", a declarat Cosmin Manolescu, precizand ca Festivalul "Sibiu Dans 2007" marcheaza zece ani de activitate a Fundatiei Proiect DCM (organizatoarea evenimentului), fiind a cincea manifestare de acest gen. Programul festivalului va cuprinde peste 19 spectacole de dans contemporan, 8 seri de filme, 2 ateliere de dans si o masa rotunda internationala ce vor avea loc in diferite locatii din Sibiu. In plus, festivalul va aduce la Sibiu peste 50 de artisti dansatori si coregrafi din 12 tari. Totodata, in cadrul celor doua saptamani de festival vor fi proiectate filme despre dansul contemporan. Astfel, la Studioul de Filme Astra, va fi prezentat "Kinetika-Laboratorul corpului", realizat si produs de Bogdana Pascal, si "Lumea Dansului", realizat de Silvia Pospaescu. In plus, vor fi prezentate filmele "La danse en voyage" - Karine Saporta, "In Memoriam Dominique Bagouet", dar si portrete cu Mihai Mihalcea, Vava Stefanescu, Florin Fieroiu, Razvan Mazilu si Manuel Pelmus. "Sibiu Dans 2007" este realizat in parteneriat cu Muzeul Traditiilor Populare "Astra" din Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, Teatrul Gong Sibiu, Institutul Francez din Bucuresti, Ambasada Olandei in Romania, Forumul Cultural Austriac la Bucuresti, Institutul Goethe din Bucuresti, Centrul National al Dansului Bucuresti, Dezibel Media, CulturesFrance, Pro Helvetia Zurich, Dance Theater Workshop/Suitcase Fund New York si Institutul Suedez din Stockholm. (M.A.)