Opera comica plina de melodii fermecatoare ce "imbraca" inspirat naivitatea simpatica a subiectului, pusa in scena de regizorul austriac Tamas Ferkay in scenografia imaginata de Razvan Draganescu, "Braconierul" a beneficiat de o miscare simpla si logica, decoruri parca decupate din cartea cu povesti (cu panouri desenate, casute sau un pomisor care "se misca" amuzant, schimband ambianta, si o "trasura", o masa de biliard sau un interior cu trimitere la Roma antica), personaje bine conturate, in costume adecvate tipologiei - ingrediente cu impact imediat la public, inteligent gandite de realizatori, compensand astfel faptul ca umorul german nu prea "prinde" la noi. Interpreti simpatici, excelent alesi pentru fiecare rol in parte, reusind sa rosteasca textul in limba germana cu acuratete si dictie clara, oaspetii - baritonul Dorin Mara, tenorul George Martin (sositi din Germania) si regizorul Tamas Ferkay (si) in ipostaza de actor-cantaret - integrandu-se firesc in echipa teatrului, din care s-au remarcat cu deosebire sopranele Diana Tugui - intr-un continuu progres atat vocal, cat si scenic -, Mihaela Popa - facand un nou pas intr-o cariera ce se anunta promitatoare - si Magda Gruia-Negoescu - ideala pentru Gretchen -, dar si Daniela Iliuta sau Dragos Draniceanu. Un cor bine pus la punct, cu o sonoritate omogena si placuta (pregatit de Pavel Topov), o orchestra care, depasind uvertura destul de dificila, a evoluat corect, reusind, sub conducerea alerta si temperamentala a dirijorului George Zamfir, o coordonare reala cu scena, buna dispozitie si implicare efectiva (si afectiva) au asigurat succesul unei productii aplaudate cu placere de public.
Un efort cu totul deosebit (productia fiind "construita" intr-un timp record) si un nivel artistic ce merita subliniate pentru ca, pe langa munca, se simte permanent bucuria cu care se lucreaza, emotia cu care se sprijina artistii intre ei, dorinta generala ca spectacolul sa "iasa" cat mai bine, aspecte care, din pacate, lipsesc in alte teatre (unde, tocmai de aceea, chiar si puse la punct, reprezentatiilor le lipseste "ceva" - spiritul de echipa, umbrit sau chiar desfiintat adesea de indiferenta, de egocentrism, de suficienta). Este cu adevarat reconfortant sa vezi o trupa unita, un entuziasm sincer, iar pentru asemenea calitati umane, pentru dragostea fata de scena "lor", toti cei care contribuie la realizarea spectacolelor la Teatrul Liric din Craiova trebuie sa fie aplaudati. Si iata ca acum, de sarbatori, au oferit melomanilor, pentru prima oara in Romania (cred ca titlul nu a figurat nici in repertoriul trupelor de gen din veacul XIX), o partitura incarcata de verva, de zambet, ideala pentru un dar de Mos Craciun. Anca FLOREA
