Cum vede un actor si, mai nou, un director de teatru starea actuala a teatrului romanesc?
Teatrul romanesc este un teatru traditionalist. Din fericire sau din pacate, teatrul romanesc e incadrat in niste principii foarte clare. Unele mai sanatoase, altele mai putin sanatoase. Si acum, ca sa vin oarecum pe strada mea, pentru ca am devenit destul de egoist, vorbesc mai mult despre teatrul pe care-l construiesc decat despre celelalte teatre... stim foarte bine ca tinerii nu aveau sansa unui teatru dedicat lor. Acest lucru se intampla la Metropolis. Mai mult de-atat, Romaniei ii lipsea ceea ce se numeste teatru de proiect. Eu sunt adeptul teatrului de repertoriu, cu trupa fixa, si el trebuie sa ramana, pentru ca e un bun castigat al nostru, de a avea trupe fixe, de a incadra totul intr-o politica repertoriala. Iar, pe de alta parte, cred ca exista foarte multa imaginatie, foarte multa energie, uneori chiar disperari ale unor colegi care joaca de multa vreme, care au initiativa, au putere de munca si cred ca lor le trebuie acum un spatiu in care sa-si depuna proiectul, care sa fie analizat si, evident, sa fie si finantat. Cred ca ceea ce tot numim noi teatru alternativ nu este chiar cea mai corecta formula. Pana acum teatru alternativ insemna sa te descurci cum poti, sa te duci in tot felul de zone, in care esti gazduit, agreat, fie ca e bar sau pod, si sa faci totul numai din placere. Dar, din pacate, nu e suficient. Si-atunci, cred ca sistemul trebuie sa fie mult mai permisibil. Ca peste tot in lume, sa existe teatre de stat, cu o politica repertoriala, cu o trupa fixa...
Asta numiti teatru traditionalist?
Si asta. Dar ma refer si la stilul de abordare. Tocmai de-asta cred ca acum e important sa apara si teatre de proiect. Finantate, sustinute, intr-un sistem coerent. Si un argument cu care m-au convins a fost ca eu, fiind profesor la UNATC, stiu foarte bine ce probleme au tinerii. Ei stiu ca termina facultatea, unii sunt chiar copii cu mare talent, dar pe care nu-i stie nimeni pentru ca n-au locurile lor in care sa se afirme. Acum, din pacate, nu mai exista nici Casandra... Asta este cea de-a doua chestiune. Iar cel de-al treilea aspect, foarte important, si este dovedit in spectacolul lui Felix Alexa, dupa fratii Presniakov, "In rolul victimei", e ca se vorbeste de un fals conflict de generatii. Eu, spre exemplu, sunt rodul intalnirii mele cu marii actori si marii regizori in varsta, care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt, imprumutand din experienta lor, jucand alaturi de ei... Si iata ca in spectacolul lui Felix Alexa asta e una din sanse. Actori importanti cum sunt Razvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dan Astilean joaca alaturi de niste tineri absolut senzationali si au format o echipa atat de frumoasa, incat au ajuns sa-mi spuna "Dom'le, noi ne intelegem atat de bine, ne mai lasi sa mai lucram impreuna?" Asta e tot. Cred ca in profesia asta cel mai greu e cand faci tusa. Si uneori nemeritat. Ca sunt actori, dar mai ales actrite, care, ajungand la o anumita varsta, nici foarte batrani, dar nici foarte tineri, nu prea mai sunt distribuiti. Pentru mine sa fii tanar inseamna sa fii creativ. Si poti fi creativ si la 80 de ani, daca iti da Dumnezeu sanatate. Ma intreba cineva ce inseamna teatrul tineretului, adica numai tineri? Nu. Pentru mine, energie creativa egal tanar.
Povestiti-mi cum s-a realizat schimbarea intre Theatrum Mundi si Teatrul Metropolis. De ce pe spatiul fostului Mundi? Si Theatrum Mundi isi propusese sa fie un teatru de proiect...
Dar nu i-a iesit... Din pacate. De obicei evit sa vorbesc de rau. Theatrum Mundi, in atatia ani, in afara de cateva exceptii, nu avea performanta. Trebuie sa recunoastem. Era un teatru in care se investeau bani si nu prea stia lumea unde sa vina. De pilda, mama. "Am auzit ca esti director." "Da, mami." "Unde, mami?" "La Theatrum Mundi." "Unde e asta, mama?" "Pai uite, ii dadeam eu explicatii... stii unde e Casa de Cultura Mihai Eminescu?" "A, da, esti director la Casa de Cultura?" Deci mama stia ca aici fusese o casa de cultura, nici nu stia ca intre timp existase un teatru. Si mama este iubitoare de teatru. Ea, intr-un fel, mi-a format gustul. De mic copil ma tara prin teatre, vedeam toate spectacolele, inca de la 11-12 ani. Iar faptul ca lumea nu stia unde sa vina mi se parea nedrept pentru spectacolele chiar foarte bune care erau aici, vorbesc de acele cateva exceptii... De fapt, nu am schimbat Theatrum Mundi, ci, profitand, de un spatiu pe care Primaria il avea, care era prost folosit, devenise un CAP falimentar, am preferat sa fac o firma productiva. A trebuit sa iau hala aia unde cadea acoperisul, de au preferat sa mute statia de autobuz... ca traim in Romania, sa nu uitam lucrul asta. Au preferat sa mute statia de autobuz, ca sa nu cada acoperisul. Si inca un lucru care e neesential, poate, pentru publicul larg. Aici un apartament functioneaza cu 24 de kw si teatrul asta functiona cu 32. Bagai patru reflectoare, sarea totul in aer. Apoi, era o cladire a carei consolidare era asteptata de toata lumea. Statea sa cada. Tot ce vedeti acum, ca suntem pe final, suntem la detalii, a suportat in primul rand o consolidare. Si lipsa de confort. Nici apa calda nu era. Nu mai vorbesc de caldura. Deci, chiar asta mostenisem, un CAP. Dar asta a fost si provocarea mea. Sa construiesc un teatru. Un teatru cat se poate de modern, si vorbesc nu numai de facilitati. Chiar si aspectul, designul. E un stil pe care-l intalnim la Viena, Hundertwasser... M-am cam saturat, apropo de traditional, sa vad numai plusuri, si alea pline de praf, sa vad mochete roase si pline de guma de mestecat... Ca actor, imi doresc sa intre publicul intr-un loc in care confortul sa fie pe primul plan. Dovada ca, ati vazut, noi nu avem scaune, ci fotolii.
Si cum planuiti sa faceti teatrul sa fie vizibil? Dincolo de infrumusetare, omul tot neinformat poate fi. Care este strategia?
Eu l-am denumit teatru-hipermarket. Aici, in aceste spatii, si asta este conceptul meu ca manager, in afara faptului ca vor fi expozitii, va fi Phonic Cafe-ul, unde se va asculta teatru radiofonic, va fi o varietate de spectacole. De-asta spun hipermarket, pentru ca aici poti intalni absolut orice gen. De la debuturi pana la nume bine cunoscute precum Mariana Mihut, Olga Tudorache sau Mircea Albulescu, Claudiu Bleont.
O sala de lectura... Asta presupune ca veti cumpara carti. Va fi o biblioteca cu specific de teatru?
Nu neaparat. Dar, in afara lansarilor de teatru pe care le vom gazdui, vom avea si o biblioteca audio prin acel teatru radiofonic, cu inregistrari puse la dispozitie de Radio Cultural.
Va fi acces gratuit la aceste inregistrari?
Da. Si va spun si de ce. Pentru cei mai in varsta, care stiu ce important era teatrul radiofonic, va fi o mare bucurie sa aiba un loc in care sa poata asculta inregistrari pe care Radio Culturalul n-are intotdeauna timp sa le reprogrameze. Iar pentru cei tineri, poate ca asa, usor-usor, vor vedea ca, daca am ajuns intr-un loc, inseamna ca am avut si niste inaintasi. Si poate asa vor afla sau nu vor uita de Grigore Vasiliu Birlic sau de Toma Caragiu, Dem Radulescu si asa mai departe. De aceea, prefer sa fie gratuit. Ca macar gratuitatea sa-i indemne sa asculte.
Care e statutul teatrului din punct de vedere financiar, in acest moment? Finantarile se fac pe proiect sau sunt finantari pentru intreg teatrul si dvs le distribuiti?
Da, e o finantare pentru intreg teatrul si aici trebuie sa recunosc ca am avut o mare sansa cu actuala conducere a municipiului, primarul Adriean Videanu, colegul nostru, actorul Romeo Pop, care e acum presedinte al Comisiei de Cultura, Culte si Invatamant, si domnul Marius Paunita. Trebuie sa specific aceste trei nume pentru ca am avut sansa sa ma ajute. Pe cele mai bune proiecte care ne parvin le aprobam si le finantam integral. In lunile octombrie-noiembrie, teatrul Metropolis va avea 10 premiere. Mai aratati-mi un alt teatru care se poate mandri ca in octombrie-noiembrie scoate zece premiere. Proprii. Una din mostenirile grele ale Teatrului Mundi a fost ca nu aveam nimic in repertoriu. Eu, practic, puteam sa fac un teatru foarte frumos fara nici un spectacol. A trebuit sa construiesc nu numai un teatru, ci si un repertoriu. Si aici vreau sa le multumesc in mod special colegilor mei care au lucrat in zgomot de pickhammere si nu e o gluma. Dar, datorita lor si nebuniei noastre de a face teatru, cred ca incepem sa construim un teatru normal, frumos.
Pe care il numiti cel mai modern din Bucuresti...
In afara faptului ca e o sala multifunctionala, in afara faptului ca am cumparat peste 160 de proiectoare, deci o varietate imensa de lumini, suntem singurul teatru cu surround, adica nu mai sunt boxele ca la nunta...
Cum ati descrie proiectele primite pana acum? Ce anume asteapta teatrul?
De obicei lumea se bate pentru mize mari, vor sa faca spectacolul vietii. Aici, mai mult decat orice, important e ca spectacolele au un subiect si un mesaj in acelasi timp, nu e pus, asa, doar de frumusetea textului... Dar, mai ales, au poveste. Nu sunt spectacole care se intrec in metafore. Nu trec cai albi pentru ca avem o scena imensa si trebuie s-o umplem cu ceva, cu un tanc, cu un elicopter. Fiind o sala mica, calitatea spectacolului sta foarte mult in calitatea povestii si, mai ales, a interpretarii actoricesti. E ca la film. Actorul e foarte aproape de tine si-i vezi ochiul, ii vezi lacrima, nu trebuie sa impinga vocea ca sa te emotioneze, ci, pur si simplu, ii auzi soapta. E un teatru care vreau sa ofere comunicare. Comunicare a unui mesaj, a unui subiect, a unei idei, a unei pareri. Si ea nu trebuie manifestata batandu-ne cu pumnii in piept. Adica urland. Ci razand sau plangand. Exact cum sunt si mastile noastre.
Si ati acceptat mai degraba povesti contemporane?
Acum sunt povesti contemporane. Tot ceea ce vom avea pana in noiembrie sunt piese de foarte mare importanta precum fratii Presniakov, care au luat premiu la Venetia pentru cel mai bun scenariu. Sunt piese contemporane, dar de top la ora asta in lume. Si urmeaza din mijlocul stagiunii "Visul unei nopti de vara" si "Hamlet". Deci piese clasice, dar care vor fi tratate modern. Cu doi mari regizori. Respectiv Dragos Galgotiu si Bocsardi Laszlo.
Cum sunt alese proiectele?
Pana acum m-a interesat in primul rand subiectul. De-acum incolo Teatrul Metropolis beneficiaza de un board de prima mana: Alexandru Tocilescu, Olga Tudorache, Horatiu Malaele si Dragos Buhagiar. Sunt angajatii teatrului, in calitate de consultanti. Un alt lucru important: am semnat un parteneriat cu UNATC. Cele mai bune spectacole ale masteranzilor vor fi gazduite de Teatrul Metropolis. Primul spectacol este pus in scena de profesorul Gelu Colceag, cu clasa de masteranzi a UNATC. Va fi un proiect care se va desfasura in fiecare an, cu atat mai mult cu cat Casandra nu mai exista. M-am gandit ca asa as face un foarte mare bine viitorilor mei colegi. Primul proiect va iesi in noiembrie, produs in colaborare. Pentru ca eu am gasit de cuviinta sa si platesc actorii. Adica sa nu fie doar un examen de absolventa. Spectacolul intra in repertoriul teatrului si, practic, ei vor fi angajatii teatrului cat se va juca acel spectacol.
Inteleg ca dvs nu vreti sa jucati in acest teatru...
Cred ca e mult mai bine sa-mi pastrez obiectivitatea. Si, de asemenea, pentru ca traim in Romania... Si toata lumea va spune: "Sigur, nu-i ajungea cat joaca, si-a mai tras si-un teatru". Prefer sa le dau satisfactie prietenilor de teatru. Imi place ideea de a ma pune in slujba colegilor mei. Am descoperit aceasta noua preocupare. Un alt lucru pentru care nu vreau sa joc e pentru ca eu cred ca e mai bine sa fiu un artist independent, ca sa fiu chemat, decat sa se simta cineva obligat sa ma distribuie pentru ca sunt director... Vreau sa-i scap de frica pe regizori...
Cum se impaca latura artistica cu cea de manager?
Nu stiu cum se impaca, dar stiu un singur lucru, ca iubesc atat de tare teatrul, incat am fost in stare sa invat si cum se numesc materialele si cum se pune un cablu. Cred ca e atat de frumos ca la 40 de ani sa construiesti un teatru... E o intalnire unica. Pana acum am avut sansa sa fac teatru. Acum am sansa sa fac un teatru. Si as fi avut doar doua optiuni. Sa fiu un las si sa spun "Nu, tati!", ori sa-mi iau inima in dinti, sa nu mai am timp de nimic altceva si sa zic "Hai!". Eu zic ca merita. Merita pentru ca mi-e frica de faptul ca, daca ma odihnesc in astia cativa ani cat traversez planeta, in mia aia de ani care urmeaza n-am ce sa povestesc. Sau, cine stie? Poate ca o mie de ani am visat la chestia asta. Mi s-a dat cadoul asta, trebuie sa-mi fac treaba, pe urma ma duc sa ma culc...
