Cand am vazut un titlu intins pe doua pagini, intr-un cotidian central de mare tiraj, cu numele lui Zambaccian, am fost convins ca iar este vorba de Dl Adrian Nastase. De vreo doi ani, numele marelui colectionar de arta a fost juxtapus, cu totul si cu totul abuziv, cu personalitatea si problemele locativ-juridice ale fostului prim - ministru al Romaniei. De data asta criticul de arta si infatigabilul jurnalist Tudor Octavian, bun cunoscator al vietii si pietei artistice autohtone, relanseaza interesul opiniei publice - si de ce nu al autoritatilor, prin "organele abilitate", formula ambigua care ar vrea sa taie cheful curiozitatii excesive al celor din afara "sistemului" - despre Colectia-Muzeul K.H. Zambaccian.
Informatiile din cuprinsul articolului, cat si postura civica a semnatarului vizavi de situatia actuala a colectiei, ne fac solidari, fara rezerve, cu punctele de vedere avansate. Am dori sa venim cu cateva completari, nici macar inedite.
La 1 martie 1947 se inaugura Muzeul Zambaccian, prin donatia unui numar de 205 de picturi, 36 de sculpturi si numeroase lucrari de grafica. Muzeul se deschidea intr-o cladire construita special de Zambaccian, din propriile lui venituri, detaliu care scapa de multe ori comentatorilor. Mutandu-se in aceasta noua eleganta resedinta, repetam, special construita ca sa adaposteasca colectia, viitorul muzeu - Zambaccian locuise pana atunci relativ modest undeva in zona Vasile Lascar - Piata Gemeni - fericele donator, mai de voie, mai de nevoie, ies acum la iveala ca situatia din epoca nu a fost foarte duioasa si senina, amenintari voalate si sugestii otravite precipitand un gest altminteri cu totul lipsit de interese, stipuleaza in actul de donatie cateva detalii extrem de relevante si pentru situatia de azi a muzeului. Mai intai sa mentionam ca importanta colectie de arta franceza a fost expusa abia dupa moartea colectionarului. Stim bine "comandamentele estetice" ale epocii, care nu coabitau cu decadentismul artei moderne, dar era si prudenta fostului om de afaceri ajuns academician si membru PCR (din 1945) de a sti la adapost cele cateva unice lucrari semnate de Monet si Renoir, Sisley si Bonnard, doi frumosi Utrillo si doi Matisse, plus singurul Cezanne din Romania, oricat am zice ca acel "Cap de fetita" nu este dintre capodoperele impresionismului.
O corespondenta dintre Zambaccian si Pallady, care ne-a trecut prin mana si prin fata ochilor, confirma avatarurile si contextul achizitionarii acestei lucrari. Campigli si Corot, un mic Delacroix si o "Corida" de Picasso - citam din memorie, ba chiar putem preciza actualei conduceri a muzeului cum erau aszate/panotate in camera de la etaj - completau, chiar asa, modest, fata de marile achizitii ale lui Frieck, Sciukin sau Morozov, ca sa dam doar cateva nume de mari colectionari, americani sau rusi. Dl Tudor Octavian clameaza astazi absenta a numeroase lucrari de pe simezele muzeului. Fapt consemnat, remarcat si criticat de la redeschiderea din 1997, dupa ce 20 de ani Muzeul Zambaccian fusese abuziv desfiintat, contrar oricaror reglementari juridice. Fara sa fie nationalizat - nici nu se putea, din moment ce era in propietatea... statului, incalcand toate detaliile stipulate in actul de donatie. Nepotul colectionarului, Jacques Zambaccian a fost intimidat si apoi aburit cu un post de custode la marele colhoz numit Muzeul Colectiilor.
Spatiul nu ne permite sa intram in detaliile acelui nefericit moment, cand au fost desfiintate muzeele/colectiile Oprescu, Dona, Avachian (Garabet, eminentul profesor de vioara si nu pictorul, Hrandt) iar altele care urmau sa apara (Weinberg) s-au risipit aiurea. Despre Muzeul Zambaccian: explicatiile puerile, din 1997, ca orice muzeograf poate avea o alta viziune asupra unei colectii nu tin. Nu ar indrazni nimeni de la faimosul Frieck din New York sa schimbe ceva din preferintele si gustul colectionarului. Dar la noi merge orice! Cum adica bustul lui Iorga, de Oscar Han, ajunge sa fie instalat in fata Institutului de Istorie. Sumedenie de lucrari au disparut si zac, in cel mai bun caz, prin depozitele MNAR - cu ce drept?, altele, precum cele de Horia Damian si Vanatoru stau incuiate in biroul unui, zice se, contabil. Care contabil, ce contabil? Adica in biblioteca muzeului, parte din muzeu, unde erau lucrari de grafica si o buna asezonata biblioteca cu volume de istoria artei. Chiar asa, unde sunt? Ce cauta un contabil in spatiul muzeal? Cui foloseste "aerarea" - in termenii utilizati cu gratie de angajatii de astazi - cand o minima etica vizavi de memoria donatorului ar fi facut sa fie estompate initiativele "estetice"? Am epuizat deja spatiul bombanelilor noastre, dar o refacere "Ad integrum" a colectiilor desfiintate ar reda Bucurestilor prestigiul de odininioara. Sa nu uitam: unde se gaseste colectia de covoare orientale a acad. Oprescu? Vom reveni.
Bedros HORASANGIAN
