«Teatrul e plăcere, e patimă, e boală»

Personajul din reclama la pateul de ficat care l-a făcut mai savuros, Thizbe, din “Visul unei nopţi de vară sau Rică din “O noapte furtunoasă” şi-a pus viaţa în slujba artei şi nu a regretat nicio secundă, în ciuda situaţiei financiare actuale destul de dificile a oamenilor de cultură de la noi din ţară.   Acum nouă ani Emil Boroghină l-a racolat în echipa naţionalului craiovean şi de aici nu a mai plecat. “Totul a început în 1998, atunci când, la Budapesta, Emil Boroghină m-a văzut în proiectul «Visul unei nopţi de vară» şi mi-a propus să mă ancorez în echipa din Bănie. Acum, tot ceea ce fac are legătură cu Teatrul Naţional Craiova”, a relatat actorul. Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului “Ediţie Specială”, Nicolae Poghirc vorbeşte despre pasiunea sa pentru teatru. Reporter: Ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră? Nicolae Poghirc: Teatrul este mai mult decât orice pe lume, este întreaga mea viaţă. Încă de la grădiniţă mi-a plăcut scena şi de atunci mi-am dat seama că îmi doresc să fiu actor. Pentru mine arta nu este nimic obligatoriu, eu respect mai mult legile nescrise ale teatrului. Este pasiune, plăcere, bucurie aproape de patimă, e boală, e casă, este tot ce mă face fericit. Rep.: Care sunt personajele cărora le-aţi dat viaţă şi care v-au plăcut cel mai mult? N. P.: Nu aş putea să spun că unul singur m-a făcut cel mai fericit sau nu. În diverse perioade, rolurile pe care le-am jucat mi-au plăcut enorm. Din timpul petrecut la Timişoara, un rol la care ţin foarte mult este Emilian, din piesa “Proştii sub clar de lună”. Apoi Popluhar, din piesa “Păpuşarii cehi”, Thizbe, din “Visul unei nopţi de vară”. De când fac parte din echipa Teatrului Naţional Craiova, Rică, din piesa “O noapte furtunoasă”, Crăcănel, din “D’ale carnavalului”, şi multe altele mi-au plăcut foarte mult. Rep.: Din actorii alături de care aţi jucat la Craiova, cu care aveţi o relaţie specială? N. P.: Eu sunt un om sociabil şi mă înţeleg bine cu oricine. Am colaborat foarte bine şi îi stimez în primul rând pe îndrăgiţii Ilie Gheorghe, Valer Delakeza, Tudor Gheorghe, Mirela Cioabă şi Leni Pinţea. Îmi sunt foarte dragi şi cred că sunt adevărate valori ale Teatrului Naţional Craiova. Aici, în Bănie, publicul are nevoie şi de tineri, care să aducă o schimbare artei, prin optimismul şi bucuria vârstei. Rep.: Care este secretul succesului în teatru? N. P.: Seriozitatea, puterea de muncă, perseverenţa, farmecul personal, toate astea te pot ajuta să fi un actor care se face plăcut spectatorilor. Nu poate fi vorba de succes în această meserie în afara publicului. Agreez să mă fac plăcut şi să îmi simt publicul aproape. Rep.: Cum este actorul Nicolae Poghirc în spatele scenei? N. P.: Un om normal, care are grijă de familie, cu sentimentul că niciodată nu fac suficient pentru cei dragi sufletului meu. Familia îmi dă puterea să merg de fiecare dată mai departe şi mi-aş dori să pot acorda mai mult timp vieţii personale, însă eu mi-am dedicat viaţa teatrului. Rep.: Ce trăiri are un actor? Pe scenă sunteţi mereu zâmbitor şi pus pe şotii, oamenii vă văd numai vesel. Aşa sunteţi şi în realitate? N. P.: Aş răspunde plecând de la un vers cu băieţii care plâng, spunând că şi actorii plâng. Un actor are frământări teribile, stări sufleteşti la extreme. Aduce pe scenă episoade din viaţa reală şi nu este uşor să trăiască pentru semeni altă viaţă, pentru a-i face să zâmbească. Pentru că actorul este cel care face ca mesajul unui text să ajungă la public, trebuie să intre foarte bine în pielea personajului, chiar dacă poate trece prin momente mai grele din viaţă sau dacă nu se simte bine. Asta facem mereu, supăraţi sau nu. În clipa în care urcăm pe scenă, noi, actorii, trebuie să fim veseli pentru publicul nostru. Rep.: Poate trăi decent un actor din salariul pe care îl primeşte? N. P.: La noi în ţară, situaţia actorilor este destul de dificilă. Asta deoarece nu se poate compara salariul cu acela al unui actor din Slovenia sau Ungaria. Este foarte greu, motiv pentru care fiecare dintre noi încearcă să facă şi altceva. Mi-aş dori ca lucrurile să evolueze şi pentru noi şi să ne dedicăm tot mai mult pasiunii noastre, însă fără a avea grija banilor. Rep.: Ce schimbări aţi aduce teatrului pentru a atrage cât mai mulţi craioveni la spectacole? N. P.: Publicul are nevoie de forme noi de teatru, cum ar fi café-teatru, teatrul underground, teatrul dans, forme care reprezintă un nou centru de interes atât în rândul tinerilor, cât şi în rândul celor care iubesc arta în esenţa ei. Cred că este foarte important ca teatrul de operă, ca formă, să ajungă la un nivel artistic onorabil, pentru că publicul are nevoie mare de acest gen. Craiovenii vin la teatru, însă nu pot spune că sălile de spectacole sunt pline aşa cum erau cu ani în urmă. Invitaţie la culturalizare Rep.: Ce mesaj aveţi pentru oltenii care vă admiră? N. P.: Dragii mei, vă aştept în număr mare la teatru, să uităm împreună de grijile cotidiene, inerente de altfel, care ne macină şi să zâmbim ca fraţii. Noi, actorii, avem rolul de a vă binedispune şi asta vom face mereu. Îmi doresc ca acum, când facem parte din Uniunea Europeană, să ne unim forţele şi să avem o ţară cu o cultură dezvoltată. Eu sunt un om sociabil şi mă înţeleg bine cu oricine. Am colaborat foarte bine şi îi stimez în primul rând pe îndrăgiţii Ilie Gheorghe, Valer Delakeza, Tudor Gheorghe, Mirela Cioabă şi Leni Pinţea. Îmi sunt foarte dragi şi cred că sunt adevărate valori ale Teatrului Naţional Craiova. Aici, în Bănie, publicul are nevoie şi de tineri, care să aducă o schimbare artei, prin optimismul şi bucuria vârstei.   Nicolae Poghirc   CARISMĂ ŞI PERSEVERENŢĂ Seriozitatea, puterea de muncă, perseverenţa, farmecul personal, toate astea te pot ajuta să fi un actor care se face plăcut spectatorilor. Nu poate fi vorba de succes în această meserie în afara publicului. Agreez să mă fac plăcut şi să îmi simt publicul aproape.   Nicolae Poghirc   ÎN PIELEA PERSONAJULUI Un actor are frământări teribile, stări sufleteşti la extreme. Aduce pe scenă episoade din viaţa reală şi nu este uşor să trăiască pentru semeni altă viaţă, pentru a-i face să zâmbească. Pentru că actorul este cel care face ca mesajul unui text să ajungă la public, trebuie să intre foarte bine în pielea personajului, chiar dacă poate trece prin momente mai grele din viaţă sau dacă nu se simte bine.   Nicolae Poghirc