Coregraful, in varsta de 51 de ani, a montat anul trecut `Simfonia fantastica" la Opera Nationala din Bucuresti, cu dansatorul Razvan Mazilu in rol principal. Gigi Caciuleanu, desi conduce companii nationale de dans in strainatate, este totusi putin cunoscut in Romania. El va dansa impreuna cu Baletul National Cilian la Sibiu la sfarsitul lunii mai in cadrul Festivalului International de Teatru.
EVZ: Ati plecat in anii 70 din tara. De ce ati ales o cariera in afara Romaniei ? Gigi Caciuleanu: Doua tari mi-au incredintat pana acum directia trupelor lor nationale: Franta - atat unul din primele centre coregrafice nationale din lume, la Rennes, timp de 15 de ani, cat si Compania "Gigi Caciuleanu" din Paris ulterior, iar mai recent Chile - unde sunt de mai multi ani director artistic al Baletului National din Santiago. Franta, Chile. Nu, Romania… Pretul pe care a trebuit sa il platesc nu putea fi altul decat cel al plecarii din tara. Am ales libertatea. Cat despre "traiul mizer" al acelor ani nu acest lucru m-a gonit. Idealul meu nu era sa imi "iau" blugi si masina. Blugi aveam si atunci, iar masina nu am nici acum!...In cazul meu, m-am "hranit" cu poezie, teatru, carti de tot felul, muzee, muzica, si din lumea atat de bogata a lui Miriam Raducanu… Intotdeauna nu mi-a fost frica decat de un singur lucru: sa nu ma tradez pe mine insumi. Nici pe mine, nici arta mea.
Care a fost reteta succesului dvs? Da, trebuie, fara doar si poate, sa "tragi" de tine. De corp si de creieri. Sa te lupti si cu morile si cu vantul… Munca insa nu este totul. Secretul este pana la urma este tot "banalul" 100 % … transpiratie! Cateodata solutia unui dans iti poate veni intr-o clipa, peste noapte, tot asa cum zeci de nopti de insomnie sau zile intregi de transpiratie ar putea foarte bine sa nu dea nici un rezultat. Oriunde ai fi, trebuie in primul rand sa nu-ti fie frica sa ramai tu insuti, sa incerci sa nu te inspaimanti de faptul ca nu semeni cu nimeni altul. Sa fii inconjurat de prieteni si colaboratori siguri si sa nu-ti fie teama de faptul ca au tot atat de mult talent (sau poate chiar mai mult) decat tine. Cred ca inainte de toate trebuie sa ai vocatie si sa crezi in ea, sa nu-ti tradezi drumul cu nici un pret, chiar daca uneori ar fi mult mai simplu si mai comod sa te lasi dus de diversele "curente" din jur. In cazul meu m-am "hranit" cu poezie, teatru, carti de tot felul, muzee, muzica, si din lumea atat de bogata a lui Miriam Raducanu…
Ce rol are poezia cuvantului in coregrariile avangardiste imaginate de dvs? Un balerin are intotdeauna la indemana numai gesturile sa exprime cuvintele unui spectacol. In spectacolele mele am folosit intotdeauna, cu foarte putine exceptii, cuvantul rostit. De multe ori de catre mine, cateodata de actori sau chiar de catre dansatori; cred ca vocea, ca si respiratia, face parte din corpul uman, sunt emanatii ale lui precum si gestul. Iar verbul este cel care ne diferentiaza de lumea necuvantatoarelor si, pentru mine, dansul fiind prin excelenta poezie, cum oare as fi putut sa nu folosesc pe scena metafora vorbita, soptita sau strigata din rarunchiuri tot atat de fizica precum si imaginea dansata? Am inventat chiar si un cuvant pentru a defini aceste momente de convietuire intre coregrafie si poem: "Choreme". Asa precum si cantecul nu este altceva decat cuvant si muzica.
Care sunt pe viitor proiectele la care lucrati? Din februarie, am inceput un proiect de creatie in Franta pentru Conservatoarele din Annecy si Chambery reunite. {i un ciclu de Master Class si conferinte la Roma. Luna aceasta voi fi la Santiago unde incepe stagiunea 2007 a Baletului National Chilian in cadrul careia voi monta doua piese noi. Voi fi in mai-iunie impreuna cu baletul national Cilian la Sibiu si mi-as dori foarte mult sa dansam cu aceasta ocazie si in alte orase ale tarii : Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi. Este un vis in care mai cred.
De ce nu lucrati mai mult in tara? Bineinteles, ca visul meu ar fi o companie Gigi Caciuleanu in Romania unde sa pot relua intregul nostru repertoriu care s-a bucurat de succese in lumea intreaga, dar este necunoscut in marea lui majoritate in Romania. O companie "Gigi Caciuleanu" la Bucuresti pe modelul companiei lui Pina Bausch la Wuppertal sau "Picolo Teatro" al lui Strehler din Milano sau al brechtianului "Berliner Ensemble"… Un vis! Cu materialul existent in repertoriul nostru am putea asigura cel putin 10 stagiuni intregi de acum incolo. Nu vreau sa judec pe nimeni, dar, intr-adevar, cred ca Romania nu stie inca sa-si valorizeze artistii. Mai ales in dans, care este ruda saraca a artelor. De exemplu, marei doamne a dansului romanesc (si nu numai romanesc) Miriam Raducanu nu i s-a dat posibilitatea sa aiba nici macar cativa metri patrati de sala unde sa-si poata exersa arta. Nici vorba de un teatru. Nu exista nici macar o monografie dedicata unei artiste fara pret, cum este domnia sa.
Daniela Bitire
