Nae Caranfil a scris, in urma cu 18 ani, povestea realizatorilor primului film romanesc de fictiune, "Independenta Romaniei" (1911), tanarul si orgoliosul regizor Grigore Brezeanu (Marius Florea Vizante) si bogatasul Leon Popescu (Ovidiu Niculescu) - producatorul care se credea trimis de Dumnezeu sa fie patron al artelor.
"Restul e tacere" va fi cea mai scumpa pelicula din cinematografia nationala postdecembrista: 2,4 milioane de euro. S-au apropiat, cu bugete de 1,5 milioane de euro, "Filantropica" (2001) lui Caranfil si "Cum
mi-am petrecut sfarsitul lumii" (2006), regizat de Catalin Mitulescu.
EVZ: De ce ati ales ca al cincilea lungmetraj din cariera sa spuna povestea primului film romanesc de fictiune?
Nae Caranfil: N-am ales nimic. Scenariul acestui film l-am scris acum optsprezece ani si, cu inconstienta acelei varste, l-as fi realizat chiar atunci, ca debut.
Viata a vrut altfel, si mi-a amanat - cu intelepciune, as zice - acest megaproiect, oferindu-mi o "incalzire" de aproape doua decenii. Si inca ceva: "Restul e tacere" nu e povestea primului film romanesc de fictiune. E povestea oamenilor care au facut acel film.
Scenariul a inceput sa primeasca premii inca din 1995, de ce a ajuns atat de tarziu sa se transforme intr-un film?
A avut o viata grea scenariul asta. A existat o tentativa esuata de a-l realiza in 1994, apoi a fost ipotecat de o banca impreuna cu restul activelor companiei franceze de productie care detinea, la acea ora, drepturile (companie ajunsa in situatie de faliment), l-am recuperat dupa doi ani, m-am plimbat cu el pe la diversi producatori straini care, intimidati poate de anvergura proiectului, imi explicau ca "filmele despre filme nu fac public".
Si lor, ca si dumneavoastra, incercam sa le explic ca nu e vorba despre "un film despre un film", ci despre "un film despre oameni care fac filme", asa cum se fac filme despre oameni care fac tot felul de lucruri, de la aeronave sau spaghete, la crime si copii.
Ce anume v-a fascinat la subiect?
Vremurile si oamenii. Ce vremuri! Un inceput de secol XX aiuritor, in care cele mai formidabile inventii isi dau mana cu cele mai sublime opere de arta si cu cele mai puerile utopii... Un Bucuresti delirant, la intersectia a trei imperii, ocupat sa petreaca pana la epuizare...
Ce oameni! Un papitoi arogant de 19 ani ce amesteca frustrari si orgolii intr-un proiect cinematografic de o ambitie gigantesca, invers proportionala cu statura lui.
Un "producator" mesianic si vizionar, care converseaza direct cu Dumnezeu, dar la alt nivel decat Gigi Becali! Am vrut sa traiesc vremurile astea si sa ma misc in preajma acestor oameni, fie si numai pe durata unui film.
Regizorul roman cel mai cunoscut pentru filmele istorice este Sergiu Nicolaescu. Filmul dv. este primul care se intoarce la istorie, de la Revolutie incoace. Care va fi diferenta?
Mare. In primul rand, eu nu fac film istoric. Eu fac un simplu film de fictiune inspirat de o intamplare reala, or, asta
n-are nimic de-a face cu "epopeea nationala", cu domnitorii sau bataliile pe care cinematografia socialista le-a "cantat" timp de decenii.
Ca povestea mea se petrece intr-un moment istoric precis, ca acest fapt implica, productiv vorbind, o desfasurare de forte mult superioara celei pe care ar cere-o, de exemplu, un film de actualitate cu trei cocalari in spatele blocului, asta e foarte adevarat.
Dar promit solemn ca nu voi viola teritoriul lui Sergiu Nicolaescu, nici al filmelor de evocare istorica realizate de alti cineasti de-a lungul timpului.
Bataliile mele nu se vor a fi cele "reale", de la 1877, drept urmare nu vor fi nici realiste: sunt incercarile unor nebuni adorabili de la 1910 de a se juca de-a razboiul in fata unei cutii de lemn numita "aparat de filmat". Diferenta, credeti-ma pe cuvant, va fi esentiala.
Ultima pelicula, "Filantropica", a fost unul dintre cele mai mari succese de public din ultimii 16 ani. Ce-i va convinge pe romanii care fac sali pline la pelicule gen "Wedding Crashers" sa intre la "Restul e tacere"?
Printre altele, faptul ca vor rade la fel de tare. Banuiesc ca vor si plange putin. Si isi vor aminti poate cu nostalgie ca Romania n-a aratat totdeauna in halul in care arata azi.
Regizor de la 24 de ani
Nae Caranfil (46 de ani) si-a inceput cariera in 1984, la Studiourile "Buftea", ca asistent de regie. A pus in scena piese de teatru (1988-1990), la Bucuresti si Piatra-Neamt, si a scris primul scenariu de film, "Restul e tacere", la Bruxelles (1988-1990).
Debutul in lungmetraj l-a facut la Paris (1991), unde a filmat "E pericoloso sporgersi", prezentat in premiera mondiala la Cannes, in sectiunea "Quinzine des Realisateurs" (1993). Au urmat "Asfalt Tango", filmat in Romania (1995), si "Dolce far niente" (1997), o coproductie franco-italiana.
In 2000 a inceput sa lucreze la Filantropica, care detine locul doi in topul celor mai vizionate filme romanesti, cu peste 113.000 de spectatori.
