Targ cu mestesuguri, mestesugari si bucate traditionale
30 august – 1 septembrie 2013, in curtea MNTR
Bucurestenii si turistii sunt ivitati in perioada 30 august – 1 septembrie 2013 la Targul cu mestesuguri, mestesugari si bucate traditionale, organizat in curtea interioara a Muzeului National al Taranului Roman.
Program: zilnic intre orele 10:00-18:00
INTRAREA LIBERA !
La targ vor participa mesteri populari si mestesugari, artisti plastici si artizani, dar si producatori traditionali de produse agro-alimentare.
Publicul larg este asteptat sa viziteze targul unde mesteri, mestesugari si producatori traditionali vor expune obiecte din ceramica, icoane si sculpturi, straie populare minutios lucrate, obiecte din lemn, din piele, din lana sau margele care ne vor incanta prin ingeniozitatea lor, facute cu multa migala si cu mult suflet.
Gastronomia traditionala este prezenta prin diverse preparate culinare sanatoase si deosebit de gustoase: branzeturi, zacusca, placinte, cozonaci, turta dulce, dulceturi si miere.
Pe aleea Samurcas, iubitorii de antichitati pot gasi obiectul mult dorit la colectionarii de arta.
Pentru ca ziua sa fie pe deplin reusita, bucatari priceputi ofera mancare proaspat pregatita pentru toate gusturile.
In zilele de sambata si duminica, intre orele 10.00-17.00, pentru copii sunt organizate ateliere de creativitate:
- Atelierul „Tehnica Modelaj Fimo (pasta polimerica)”, coordonat de Cerasela Busuioc (Ela), unde copiii invata sa gandeasca creativ, ajutandu-i sa-si imbunatateasca performantele .
- Atelierul „Linguri din lemn pictate si Papusi” (indrumator Daniela Iacob), unde sunt pictate linguri decorative si sunt confectionate papusi din linguri de lemn.
Inscrierile se fac in limita locurilor disponibile, la telefon: 0726 717 145 si pe mail: office@decocraft.ro, pentru primul atelier, respectiv la contact@sforicica.ro si 0745 400 955 pentru cel de-al doilea.
Toate materialele folosite la ateliere sunt puse la dispozitie de catre coordonator, iar la final obiectele realizate vor fi luate, de copii, acasa. Varsta de participare 4+. Costul unui atelier este de 25 lei.
Organizatorul evenimentului: Fundatia Kogaion 115
28 august 2013
I. C.
editor artline.ro