"Sunt inca destule schelete in dulapurile scriitorilor"

Lansam din acest numar o dezbatere care are ca miza oportunitatea deconspirarii fostei Securitati in domeniul ravasit de tranzitie al culturii romanesti. Societatea noastra, in ansamblu, traverseaza un segment de istorie care pare favorabil rostirii adevarului intreg despre mecanismul care a distrus valorile umane si spirituale, in timpul regimului comunist, sau a incercat sa si le subordoneze pe cele care au avut puterea si curajul sa iasa la lumina cu tavanul in cap. S-a pus, in ultima vreme, problema deconspirarii Securitatii nu doar in politica, ci si in alte straturi ale societatii noastre, cum ar fi Justitia, Biserica, sportul etc. E cat se poate de firesc ca si cultura sa intre in conul de lumina al acestei actiuni benefice de asanare morala a Romaniei, in ansamblul ei. Am considerat ca e oportun sa incepem demersul nostru cu punctul de vedere al criticului literar Gheorghe Grigurcu, o mare personalitate literara si o constiinta activa a Romaniei de azi nu doar pentru ca la cei 70 de ani ai sai, impliniti de curand, are intelepciunea unei perspective lucide asupra climatului artistic romanesc, ci - mai ales - pentru ca de-a lungul celor 16 ani de tranzitie a fost una din vocile ferme care au pledat pentru reforma morala a culturii. Intrebari pentru oamenii de cultura I-am adresat criticului literar Gheorghe Grigurcu (cat si altor oameni de cultura) urmatoarele intrebari: 1. Care e punctul dvs. de vedere despre deconspirarea Securitatii in societatea romaneasca? 2. Considerati ca e oportun sa fie deconspirati scriitorii si oamenii de cultura care au colaborat cu Securitatea? 3. Cum le veti mai recepta opera dupa aflarea adevarului? Pagina noastra ramane deschisa tuturor punctelor de vedere. Raspunsurile vor fi publicate in ordinea sosirii lor. "Adevarul e intotdeauna necesar" 1. Deconspirarea este un moment al restabilirii adevarului, iar adevarul e intotdeauna necesar, fie ca apare la timp, fie ca intarzie. Securitatea a fost o institutie monstruoasa, ce mai incoace si incolo, criminala, iar colaboratorii sai pot fi suspectati de postura de complici. Asa incat se cuvine sa incepem cu criminalii ca atare, cu "cadrele" Securitatii, care se bucura azi de pensii considerabile si adesea se lafaie in locuinte de lux. Propun sa li se taie pensiile si sa primeasca in locul lor un ajutor social precum nevoiasii acestei tari, sa fie scosi din locuintele lor daca se va dovedi - si se poate dovedi in majoritatea situatiilor - ca au fost luate cu japca. Turnatorii, asadar, complicii lor, se cuvine sa dea socoteala si ei pentru ce au facut. Ticalosiile lor, nu putine, sa fie pedepsite fara crutare. Cred ca informatorii se impart in doua categorii: pe de o parte indivizii lipsiti de scrupule, care au slujit politia politica de buna voie pentru a avansa in cariera, a pleca in strainatate, a-si asigura puzderii de beneficii, iar pe de alta, cei ce au fost fortati sa colaboreze prin mijloacele santajului si ale terorii. Ii am in vedere mai ales pe fostii detinuti politici amenintati cu represalii (nu o data amenintati cu moartea), nu doar ei, ci si familiile lor. Intervine si nuanta unei anume credibilitati, a naivitatii celor care au fost astfel imbroboditi incat au crezut pana la un punct ca-si fac "datoria patriotica". Poate in ultima situatie se gaseste si Mona Musca. Am impresia ca osandirea fara drept de apel ce i s-a aplicat - practic eliminarea din viata politica - este excesiva, raspunzand, din pacate, notiunii de "vanatoare de vrajitoare ". Am apreciat-o pe Mona Musca drept un om politic luminat si eficient, a apreciat-o astfel o tara intreaga, iar inlaturarea ei are si un substrat politic. Nu stiu daca prevaleaza aici justitia sau dorinta de-a scapa de un rival cu atat mai vartos cu cat acesta - dovada de buna-credinta (si implicit de cainta ) a sustinut Legea lustratiei. Fara sa intentionez a folosi in chip inoportun semnul egalitatii, ma gandesc la inlaturarea de pe scena politica a unor oameni de buna calitate, si chiar din aceasta pricina incomozi, precum Valerian Stan sau Victor Ciorbea, ca si la marginalizarea disidentilor nostri veritabili in favoarea, evident, a renegatilor. Excesul strica oricum. Fiecare caz se cuvine analizat si sanctionat in parte. "Adrian Paunescu - victima lui St. Aug. Doinas?" 2. Fara indoiala, dar nu prin acceptarea unor situatii caricaturale precum cea in care un Adrian Paunescu facea pe victima lui Stefan Aug. Doinas, iar un Vadim se proclama imaculat, masurand "de sus" confrati precum Alexandru Paleologu, Ion Caraion, Dan Amedeo Lazarescu. Suspecti sunt, indiscutabil, cei care au petrecut mult timp in strainatate inainte de 1989, facand inainte ca si dupa aceasta data, insemnate cariere universitare, academice, publicistice. La fel de suspecti sunt autorii - unii coincidenti cu categoria indicata in fraza anterioara - care, dupa ce au cochetat cu opozitia anticomunista, catre finele "epocii de aur" au virat energic spre slujirea puterii iliesciene, cu rasplata corespunzatoare. Sa ne indreptam, prin urmare, atentia spre marii arivisti si duplicitari, spre "victoriosii" obisnuiti a pluti in doua luntri. "Imaginea omului, filtrata prin opera sa" 3. Si aici as vrea sa semnalez o bizarerie. Nu-mi amintesc sa existe pagini de compromis in cartile unor Alexandru Paleologu sau Stefan Aug. Doinas (cu exceptia unui volum de debut chinuit) nici sub trecutul regim, nici sub cel postdecembrist. In schimb, oscilatii, oportunisme, mal gros postideologic in textele unor "democrati" cu mai multe fete. Imaginea literara se cade filtrata prin cea a omului, dar si imaginea omului prin cea literara. Sunt incredintat ca exista inca destule schelete ascunse in dulapurile unor scriitori ce s-au fatait voluptuos intre epoci, carmuiri, meridiane. Un articol de Ion Zubascu si Dan Stanca