“Guénon, filosof esoteric francez contemporan, nu trateaza simbolismul crucii in sens restrans, crestin, si nici intr-unul restrictiv din punct de vedere al imaginii efective a obiectului de referinta. El este discutat in primul rand din perspectiva metafizica, aceasta fiind, sustine autorul, si cea mai importanta. Apoi semnificatia sa este regasita in interpretarea altor structuri cu aceeasi virtute explicativa dar cu o, daca putem spune astfel, geometrie diferita, cum este Arborele cu sarpele incolacit in jurul trunchiului sau tesatura cu firele sale intersectate. Firul rosu este mentinut de unghiul unic de abordare a intregii lucrari ce rezoneaza, de altfel, si cu pozitia autorului: sensul simbolic al unui fenomen sau al unui lucru nu il exclude pe cel istoric. Aceasta pentru ca, de fapt, cel din urma este conditionat, caci derivat, din principiul metafizic, care este cel esential de raportare. Celelalte niveluri de interpretare sunt contingente. In acest sens crucea reprezinta un soi de busola de orientare in mijlocul starilor multiple de existenta a ceea ce este real: Fiinta.
Despre autor:
Rene Guenon s-a nascut la 15 noiembrie 1886, in Blois, pe malul stang al Loirei. In 1904, a venit la Paris, inscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. In 1908, Guenon era deja implicat in frecventarea tuturor "scolilor" ocultiste ale epocii. Initiat in Francmasonerie, in Ordinul Martinist, student al Scolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figura cunoscuta in miscarea ezoterica de atunci. In acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar Rene Guenon a devenit seful acestuia. Prin acest Ordin, Guenon a incercat, urmand o cale mai putin ortodoxa, sa influenteze mentalitatea occidentala; din pacate, incercarea s-a dovedit un esec si peste doi ani Rene Guenon a desfiintat Ordinul Templului.
In 1909, Rene Guenon a ajuns membru al Bisericii Gnostice, cu numele de Palingenius. Perioada 1908-1912 este foarte enigmatica. In aceasta perioada, Superiores Incogniti il investesc pe Rene Guenon cu functia de restaurator al Traditiei primordiale in Occident, mai precis, cu rolul de transmitator si talmacitor al adevarurilor absolute, in vederea modificarii mentalitatii occidentale. Oricat de absurda ar putea sa para cititorului modern aceasta referinta la Superiores Incogniti, ea, inteleasa asa cum trebuie, explica functia lui Guenon. Aceasta functie de transmitator, Guenon o va indeplini pana la disparitia sa din lumea fizica. Intre 1909 si 1912, realizarea metafizica (cel putin teoretica) a lui Guenon era un fapt implinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci ce prevestesc cartile de mai tarziu. Fiindca initierea sa era una "universala", Guenon a "particularizat-o", ajungand initiat in hinduism, daoism si Masonerie. Iar in 1911-1912, Rene Guenon s-a atasat de traditia islamica, luand numele de "slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia.
Desi opera sa, ca sambure spiritual, dar si ca expunere discursiva, era deja constituita, abia dupa zece ani Rene Guenon a inceput sa-si publice cartile. Primul razboi mondial l-a impiedicat sa se manifeste mai repede, si doar in 1921 ii apare prima carte, despre traditia hindusa. In deceniul urmator, el si-a publicat toate scrierile fundamentale, si tot acum devine "inima" si "intelectul" revistei Etudes Traditionnelles.
Pe de alta parte, este tot mai convins ca activitatea sa in Occident nu va reusi sa converteasca mentalitatea acestuia spre Traditie si sacru; de aceea, la 5 martie 1930, dupa moartea sotiei, a parasit definitiv Franta, stabilindu-se pentru tot restul vietii la Cairo, in Egipt. Din acest moment va adopta toate riturile si cutumele musulmane, fara a-si abandona functia universala. In 1934 s-a casatorit cu Fatima, fiica cea mare a seicului Mohammad Ibrahim. Au patru copii, doua fete si doi baieti, ultimul nascut dupa moarea lui Guenon. Desi "sihastrit" in Egipt, Guenon a continuat sa exercite o influenta peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apareau in Etudes Traditionnelles, corespondenta de o vastitate uluitoare si cartile scrise in perioada celui de-al doilea razboi mondial au completat Opera sa. La biroul sau din camera de lucru din Cairo, Guenon citea rabdator toate cartile trimise spre recenzare, toate scrisorile primite de la diversi corespondenti, oricat de inepte ar fi fost aceste carti si scrisori. Si cu rabdare de maestru spiritual, raspundea tuturor.
Desi a declarat raspicat ca nu accepta discipoli, Rene Guenon a influentat pe multi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator, cel care si-a schimbat intreaga viata si opera datorita lui Guenon, a fost AnandaCoomaraswamy. Scrierile acestuia sunt, dupa ale lui Guenon, cele mai puternice si mai sincere din domeniu traditional, cele care pot fi luate ca referinta fara nici o ezitare. Dar cea mai mare speranta (din punct de vedere initiatic) Guenon si-a pus-o in Frithjof Schuon, care, trecut la islamism, a instituit o "cale initiatica" pentru Europa. Acestei cai i s-au atasat romanii Mihai Valsan si Vasile Lovinescu. Dintre alti "invatacei" mai cunoscuti, ii vom mentiona pe Titus Burckhardt si Martin Lings. Mihai Valsan a devenit, dupa moartea lui Guenon, redactorul sef al revistei Etudes Traditionnelles, si a inceput publicarea operei postume a acestuia.
Dupa o suferinta fizica intensa, Rene Guenon paraseste lumea fizica la 7 ianuarie 1951. Corpul sau a fost adapostit in mausoleul familiei sotiei.
Mircea A. Tamas