Apărut într-o nouă ediţie la Editura Leda (Grupul Editorial CORINT, Bucureşti 2007 - traducere şi note de Răzvan Taliu), prefaţatorul Dan Grigorescu precizează: “Puţine au fost personajele prozei din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea care să fi stârnit atâtea controverse câte au cunoscut discuţiile purtate în jurul lui Dorian Gray. Unii critici l-au privit ca pe un descendent al eroilor romanului gotic… (…) Romanul a fost considerat de unii critici ai vremii (şi chiar de mai târziu) o adevărată apologie a viciului, sfidătoare dovadă a cinismului scriitorului. Fără îndoială, faptele înfăţişate în carte demonstrează că Wilde nu ocolea o problemă atât de spinoasă într-o ţară puritană, cum era Anglia victoriană”.
Romanul, semnat de Oscar Wilde, apărut în 1890, este considerat capodopera sa. Cum despre această scriere au fost publicate, în timp, mii de pagini, mai important ni se pare să cităm din Prefaţa acesteia, care aparţine tot autorului:
• Artistul este creatorul lucrurilor frumoase.
• Scopul artei este de a se revela pe sine şi de a-l ascunde pe artist.
• Criticul este cel care poate transpune într-un alt mod sau o altă substanţă impresia sa despre lucrurile frumoase.
• Critica cea mai înaltă, ca şi cea mai modestă, este o formă de autobiografie.
• Cei care găsesc înţelesuri urâte în lucrurile frumoase sunt corupţi fără să fie încântători. Aceasta e o greşeală.
• Cei care găsesc înţelesuri frumoase sunt cei cultivaţi. Pentru aceştia există speranţă.
• Ei sunt aleşii pentru care lucrurile frumoase înseamnă doar Frumuseţe.
• Nu există cărţi morale sau imorale. Cărţile sunt bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot. (…)
• Niciun artist nu are preferinţe etice. O preferinţă etică la un artist este un manierism stilistic de neiertat.
• Viciul şi virtutea sunt pentru un artist materie primă destinată artei.
• Când criticii nu cad de acord, artistul este în deplin acord cu el însuşi.
• Putem ierta un om pentru că a creat un lucru util, atâta vreme cât nu-l admiră. Singura scuză pentru crearea unui lucru inutil este admiraţia sa neostoită.
• Arta este cu totul inutilă.
Datorită acestei Prefeţe, merită să începi romanul, citind: “Parfumul bogat al trandafirilor plutea în atelier şi când briza uşoară de vară trecea printre copacii din grădină… (…) În mijlocul camerei, prins pe un şevalet ridicat, se afla portretul în mărime naturală al unui tânăr de o extraordinară frumuseţe…”
