- interviu cu Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal "George Cosbuc” Festivalul s-a incheiat, toate spectacolele s-au jucat cu sala plina, a fost un real succes; ce reprezinta pentru Bistrita actuala editie? S-a observat un comportament de public profesionist al bistritenilor, in sensul aplaudarii doar la sfarsit, chemarea la rampa a actorilor de mai multe ori, ca la teatrele din marile orase. S-a putut remarca prezenta masiva a tineretului in sala, ceea ce este un semn imbucurator; directorul teatrului din Satu Mare spunea: "Daca Bistrita nu are un teatru profesionist, are un public profesionist”. S-a pus problema capacitatii salii de spectacol si la festivalul "Bistrita Folk”, acum, de asemenea; ce vor face autoritatile avand argumentul publicului pentru un teatru? Eu multumesc mediei locale pentru ca de vreo luna a vorbit constant despre festivalul de teatru bistritean, fapt care a avut un mare rol in informarea publicului. Satisfacerea nevoii de teatru in Bistrita va fi anul viitor rezolvata tot prin microstagiuni cu teatrele care ne-au vizitat. Cu unele am si discutat deja, cu directorii lor, a caror prezenta aici este un semnal de privire cu seriozitate a Bistritei.
Vom incerca sa montam o piesa cu actori din Bistrita, iar mai incolo, s-ar putea ca factorii locali sa ia in calcul chestiunea unui teatru in municipiu. Autoritatile trebuie sa gaseasca o solutie nu prea indepartata... Poate 2008, fiind an electoral, sa aduca noroc in acest sens, dar eu am gasit intelegere totala la Consiliul Local, actiunile noastre au fost sprijinite si poate de aceea am si reusit, vazand ca suntem sustinuti. Eu nu sunt membrul niciunui partid, nu fac politica, dar am avut sustinere din partea tuturor membrilor Consiliului Local. Aveti deja ganduri pentru editia de anul viitor? Da, am discutat cu scriitorul Cornel Udrea si credem ca anul viitor festivalul se va derula pe parcursul intregii luni, cu doua spectacole pe saptamana, spre ziua lui Rebreanu, patru zile vor avea loc comunicari stiintifice cu privire la teatrul contemporan si chiar vom discuta despre o sectiune de creatie dramatica internationala.