Aici, rautatea si ticalosia omeneasca sunt puse la lucru. Un personaj frivol al zilelor imbogatitilor, adica ale noastre, manipuleaza doua spirite ratacite, pe el si pe ea, casatorindu-i numai spre a-si bate joc de ei. O lume a ororilor transpare dupa un inceput oarecum linistit, o poveste din Canada, a unei tinere emigrate acolo cu sotul sau, nici ea prea fericita. Nici nu iti dai seama, cititor fiind, cand aluneci in toata mocirla romaneasca tipica pentru aceste vremuri si impotriva careia scriitorul nu este decat o voce care striga in desert. Nici "Proorocii Ierusalimului", romanul lui Radu Aldulescu, nu e o carte senina.
Acest prozator, s-a observat de la prima sa aparitie pe piata cartii romanesti, prefera spatiile marginale, personajele de la marginea societatii, care colcaie asemenea unor viermi si se exprima intr-un limbaj care surprinde pe cititorul obisnuit cu o alta lume si o alta limba. Tot romana, fireste. Mihai Zamfir, prefatatorul acestei editii, definitive, crede ca acest limbaj este cel care da originalitatea cartilor lui Radu Aldulescu. Tot Mihai Zamfir observa "lenta deambulare" a personajelor, care cuprinde: "mai ales ratari, rataciri inexplicabile, disparitii ale unor prieteni apropiati care se evapora fara urma, intamplari neverosimile", desigur un alt punct de originalitate a unui prozator care s-a detasat, de la inceput, de orice pluton literar i-ar fi iesit in cale. Un articol de Nicolae Prelipceanu
