Ovidiu Nahoi: Cand ati plecat in exil va gandeati ca va fi asa de lung?Mihai I: Da, stiam ca va fi lung.
O.N.: De ce, va dadeati seama ca Romania va ramane multi ani sub comunism? Din acest punct de vedere, da. Noi, cei cativa care eram atunci, am avut o idee clara despre acest lucru. Si atunci am hotarat sa mergem in Occident, in America, in special, ca sa le spunem tuturor ce se intampla cu adevarat in Romania.
Laurentiu Ciocazanu: Aveati impresia ca ei nu stiu ce se intampla?In orice caz, nu erau foarte interesati. Asta era impresia mea. S-a intamplat chiar sa avem cateva obstacole. Singurul lucru care s-a putut intampla a fost la Londra. Am tinut la hotel o conferinta de presa si am citit un document in care spuneam exact ce se intamplase in Romania, ca o tara straina venise la noi sa schimbe totul.
De acolo am plecat in Statele Unite, la New York. Insa am vazut imediat ca si acolo isi bagasera coada KGB-istii... Atunci cand vaporul cu care calatoream a acostat pe chei, mi-a fost dat sa vad lozinci, pancarte enorme, cat vedeai cu ochii, pe care scria, in engleza: `Trimiteti-l pe Mihai acasa asa cum v-a trimis si el copiii la razboi`. Deci reiesea ca eu ii trimisesem pe americani la razboi. Era o diversiune. Dupa aceea am plecat de la New York la Washington, unde am fost primit de presedintele Trumann.
L.C.: Si cum a fost intalnirea cu presedintele american de-atunci?A fost singurul sef de stat in exercitiu cu care m-am intalnit. Altfel, eu intotdeauna m-am intalnit cu fostii si cu viitorii. Niciodata cu cei in functie. Se fereau de noi, asta este... Doar cu Trumann m-am vazut pentru un sfert de ora. I-am spus despre ce se intampla in Romania, el asculta si tacea. Asta a fost. La sfarsit mi-a spus ca spera ca nu peste multa vreme Romania sa-si recapete libertatea.
L.C.: Ati avut vreun moment senzatia ca ei traiau un sentiment de culpa fiindca lasasera Romania prada sovieticilor?Nu... prea putin.
O.N.: S-au implinit 50 de ani de la revolutia maghiara. Atunci cand au izbucnit acele evenimente ati avut impresia ca se poate schimba ceva, ca a sosit clipa eliberarii Europei de Est de sub sovietici?Nu. Impresia mea a fost - si am vorbit cu prietenii nostri atunci - ca nu avea sorti de reusita. Fiindca era clar ca sovieticii nu vor sta cu mainile in san. Nu aveam mari sperante.
L.C.: Dar in 1989 aveati sperante mai mari? Intr-un fel, ne-a luat prin surprindere, dar imediat ne-am dat seama ca de data aceasta se va schimba ceva. Si de aceea, imediat am fost gata sa ma intorc, la sfarsitul anului 1990 si dupa aceea. Apoi am mai incercat de cateva ori. A venit ambasadorul nostru de la Berna sa-mi spuna ca sa nu cumva sa mai incerc sa ma intorc, ca se inchid frontierele. De fapt, mi-a citit un document, iar eu am cerut sa-mi dea o copie. A refuzat.
O.N.: Dar in tot acest timp, cat ati fost in exil, ati reusit sa mai pastrati legatura cu persoane care ramasesera in Romania? Direct, nu, pentru ca era foarte periculos. Dar aveam informatii destule. Incet-incet, aflam ce se intampla.
L.C.: V-ati simtit vanat de Securitate si dupa ce ati plecat din tara?Nu am simtit ceva anume, dar mi-era foarte clar ca eram spionati din toate colturile.
O.N.: V-ati gandit ca ati fi putut forma un guvern romanesc in exil, asa cum avusesera, de exemplu, polonezii in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial?Nu, asa ceva era imposibil, si asta in special din cauza americanilor. Desigur, in afara exista un Comitet National Roman, care era un fel de guvern in exil. Dar cand mi s-a sugerat asta am refuzat. Te izbeai tot timpul de un zid si te gandeai cum poti face o gaura in acest zid ca sa ajunga ceva in mintile oamenilor.
Odata, eram invitat de regina Angliei la o vanatoare. Imi amintesc de un domn de varsta mijlocie, cred ca era lord, caruia i-am povestit cate ceva despre ce se intampla in Romania, iar el a avut obrazul sa-mi spuna: `Sigur ca vorbiti asa fiindca v-au dat afara`. Ei bine, asta intelesese el, asa ca n-am mai discutat. Era inutil.
REPARATIE
`In mandatul lui Emil Constantinescu am primit pasaport romanesc`
O.N.: Dar de Emil Constantinescu ce spuneti acum? V-ati fi asteptat la mai mult de la presedintele Constantinescu?Da. In anumite privinte a fost chiar de neinteles. In prima parte a mandatului, intr-adevar au fost multe lucruri care pareau sa mearga bine, apoi, nu stiu ce s-a intamplat... Eu am discutat cu el despre anumite reparatii pentru familia noastra, dar niciodata despre altceva. Auzisem ca intr-o vizita in Statele Unite le spusese romanilor de acolo ca, daca va castiga alegerile, va face ceva pentru a ma ajuta sa revin... Sau asa ceva.
Va spun ca nu vorbiseram despre asa ceva, si eu nu puteam controla astfel de declaratii. Totusi, in 1997, atunci cand era Constantinescu presedinte, am fost invitat in tara si a venit un functionar de la Ministerul de Externe care mi-a inmanat pasaportul romanesc. La inceput, un pasaport obisnuit, de culoare rosie. Cand am ajuns in oras, mi l-au luat si l-au schimbat imediat cu un pasaport diplomatic. Acesta a fost primul gest de reparatie fata de noi.
REALISM. Maiestatea Sa este convins ca vremurile s-au schimbat atat de mult incat revenirea monarhiei este putin probabila.
Cazul Intoarcerii de la aeroport
`Am descoperit un bilet in bagaje pe care scria: `Ne e rusine``
L.C.: Dupa 1990, tot v-a trebuit un deceniu ca sa veniti in tara. Credeati ca va dura atat de mult sa va intoarceti acasa, in Romania? Nu. Si de aceea am tot incercat sa revin. La un moment dat, am mers cu avionul la Zurich, de unde nu am putut pleca pentru ca nu aveam viza de Romania. Nu a putut pleca avionul din aceasta cauza! Alta data, am fost la Paris, in 1994. Comandantul de bord a venit sa vorbeasca cu noi si ne-a spus: `Chiar daca nu aveti viza, noi va luam`. Dar asta a fost o exceptie. Apoi, cand am ajuns in tara si nu am fost lasati sa iesim de pe pista aeroportului, i-am auzit spunand - cam asa s-ar traduce din frantuzeste - `halal democratie!`.
O.N.: Le-ati purtat pica ofiterilor care nu v-au lasat atunci sa parasiti pista aeroportului si sa intrati in tara? Cum i-ati privit, cu ingaduinta sau cu suparare?Erau intr-adevar ofiterii care nu ne lasasera sa intram, iar acolo mai erau si Dinu Patriciu si inca cineva - ei ne facusera invitatia. Nu stiu cum reusisera sa ajunga pe pista, dar erau acolo.
O.N.: Ce-ati simtit cand ati vazut ca se comporta asa cu Maiestatea Voastra?Drept sa spun, nu ma asteptam la mare lucru. Eram deja obisnuit cu comportamentul lor. Oricum, a fost ceva absurd. Pana la urma, ne-am intors la Paris si de acolo in Elvetia, dar bagajele noastre reusisera sa iasa si au revenit mai tarziu.
Atunci cand le-am primit, am descoperit, pe una dintre etichetele acelea care se pun pe bagaje in aeroport, un mesaj: `Ne e rusine de ce s-a intamplat si va iubim`. Nu stiu nici acum cine l-a scris. Probabil cineva dintre cei care purtau bagajele in aeroport.
L.C.: L-ati iertat pe fostul presedinte Ion Iliescu pentru faptul ca ati fost impiedicat de mai multe ori sa veniti in tara in timpul mandatului sau?Nu, nu pot spune... Dar nu neaparat pentru ceea ce mi-a facut mie, acestea sunt chestiuni personale. Ceea ce s-a intamplat cu tara e insa altceva. Este adevarat, dupa aceea a spus in public ca a gresit fata de mine.
Politica romaneasca dupa 60 de ani
`Certurile politice de azi par ramasite de tip sovietic`
L.C.: Va simtiti acasa in Romania?Da, acum sunt liber, pot sa ma misc cum doresc, pot sa ma intalnesc cu cine doresc. Pe de alta parte, sunt lucruri care ma ingrijoreaza.
O.N.: Ce va ingrijoreaza?Certurile politice, faptul ca vom avea probleme la intrarea in Uniunea Europeana, iar politicienii se ataca unul pe celalalt. Si inainte de razboi erau dispute politice, dar mai mult in perioadele de alegeri. Acum sunt tot timpul si pe un ton care nu era intalnit atunci. Eu am impresia ca acestea sunt inca ramasite de tip sovietic. Sovieticii se atacau tot timpul intre ei, foarte violent. La noi, lucrurile nu erau in halul acesta. Cred ca ar trebui sa fie mai cumpatati.
L.C.: Tineti legatura cu anumiti oameni politici?Ma mai intalnesc din cand in cand... M-am mai intalnit, de exemplu, cu domnul Tariceanu, dar la fel de bine si cu domnul Iliescu, atunci cand era la Cotroceni. Ne-am intalnit, am luat masa... dar sa discut politica cu ei, asta nu, in niciun caz.
L.C.: Simtiti ca in tara s-a schimbat radical atitudinea fata de Maiestatea Voastra?Este adevarat ca atitudinea fata de mine s-a schimbat. Chiar si in dimineata aceasta, in Bucuresti, oameni de pe strada, din autobuze, din taxiuri, din masini incepeau sa-mi faca semne de simpatie... Asta nu se intampla cu catva timp in urma. Sau era mai rar. Acum e mai des.
Topul `Mari Romani`
`M-am bucurat cand l-am vazut pe Regele Carol I in acest clasament`
O.N.: Credeti ca institutia regalitatii mai poate juca un rol in societatea romaneasca?Sigur ca poate. Numai ca aici este o dificultate. Inainte de razboi, tot ce era legat de monarhie si de regalitate facea parte din viata de zi cu zi a Romaniei. Si pentru copiii si tinerii din scoli, si pentru cei mai in varsta. Dar sovieticii au venit si au daramat totul. Sa vii acum si sa incerci sa pui aceste lucruri la loc este foarte, foarte greu.
L.C.: Iata totusi ca Regele Carol I a fost votat al doilea in clasamentul `Marilor Romani`. Ce parere aveti?Nu am vazut gala, dar am urmarit emisiunile si am citit cu interes ce s-a scris in ziare despre acest concurs. M-am bucurat cand am vazut prezenta Regelui Carol I in acest clasament. Parca m-a uns pe suflet.
Le-am spus si tinerilor cu care m-am intalnit, si studentilor: atunci cand Carol I a venit aici, in pline certuri dintre familiile princiare, a venit cu ordinea germana. Daca nu batea cu pumnul in masa, nu se facea nimic in aceasta tara. Le-am spus asta tinerilor si le-a placut foarte mult.
O.N.: Dar ce spuneti despre Antonescu? Si el a iesit printre primii zece.Asta n-am prea inteles-o...
O.N.: Multi il considera un bun roman.Da, nimeni nu poate spune ca nu a fost un patriot. A fost un ofiter, isi iubea tara. Dar felul in care a procedat... asta e cu totul altceva.Avea o anumita parere despre mine, distorsionata din cauza tatalui meu. Avusese dificultati cu el si credea ca si eu voi fi ca el. Asa ca-si baga nasul peste tot.
De altfel, aghiotantii mei de la Curtea Regala erau numiti, in cea mai mare parte, de el. Nu faceau altceva decat sa trimita rapoarte la el. Apoi, mai era relatia lui cu mama mea, pentru care el avea un mare respect. Si ea a reusit, intr-o anumita masura, sa-l faca sa mai domoleasca chestiunea cu evreii.
O.N.: Atunci cand l-ati arestat v-ati gandit ca urma sa aiba soarta trista pe care a avut-o?Din cauza lui, stiam ca va fi asa. Atunci cand am facut ceea ce am facut, i-am cerut mai intai sa faca armistitiu si sa termine razboiul. El a refuzat net, spunand ca si-a dat cuvantul ca ofiter in fata lui Hitler sa mearga pana la capat. Si aranjamentul pe care-l aveam deja, cu cele patru partide, a fost ca, daca el refuza, atunci nu avem altceva de facut decat sa-l eliminam.
O.N.: V-a parut rau pentru el atunci cand l-ati arestat?Nu e vorba ca mi-a parut rau. Era forta majora, era in interesul tarii. El a refuzat sa faca pace, iar tavalugul rusesc ameninta sa vina peste noi. Asta nu era cu putinta. Nu aveam incotro.
L.C.: Erati foarte tanar pentru o asemenea decizie. Nu v-a fost niciun moment teama la gandul ca s-ar putea sa nu reuseasca?Da, dar mai era un alt lucru. Anume ca aveam toata tara in spatele meu. Am avut si Armata. Cand s-a dat ordin sa se termine, nu a miscat unul.
L.C.: Putea Romania sa aiba alta soarta intre Hitler si Stalin? Dupa ce l-am arestat pe Antonescu am anuntat imediat ca revenim de partea aliatilor nostri traditionali. Asa ca sovieticii, care in razboi erau de partea anglo-americanilor, au venit intr-un fel ca aliati de-ai nostri, si totusi s-a intamplat ceea ce s-a intamplat. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca veneau aici ca adversari. Praf ne-ar fi facut!
Oameni cu har
Doua intalniri emotionante
`In iunie 1999 am fost invitati la ceremonia de 900 de ani de la fondarea Ordinului de Malta. Cu acea ocazie ne-am intalnit cu Papa Ioan Paul al II-lea. Mi-a facut o impresie cu totul deosebita fata de ceilalti doi Papi cu care ma intalnisem mai inainte. Poate si pentru ca, intr-un fel, era de-ai nostri, din Est. Era deja in varsta si bolnav, dar avea ceva in ochii lui care nu se poate explica. Si mi-a spus ca spera ca Romania sa mearga inainte, fara Securitate. Stia perfect situatia.`
`Cand am fost prima data la Curtea de Arges, a venit la mine o femeie in carucior. Am dat mana cu ea si am trecut mai departe. Am aflat de-abia dupa aceea ca era Elisabeta Rizea. M-am suparat si le-am spus celor care erau cu mine: de ce nu mi-ati spus? Haideti sa mergem la ea, sa stam de vorba. Mai tarziu ne-am dus la ea acasa. Se adunase multa lume acolo. Cand am intrat in casa, ea era asezata undeva pe un pat, nu putea merge, era bolnava. Eu am vrut sa stau langa ea, sa stam de vorba. I-am rugat pe ceilalti sa mearga in curte, fiindca nu pentru asta eram eu acolo. Am ramas si am vorbit doar cu Elisabeta Rizea.`
Ce spune despre....
Iuliu ManiuEra un om cu principii foarte ferme. Nu-l puteai intoarce.
Ion I.C. BratianuEra mai flexibil decat Maniu.
Emil BodnarasEra fals. Teribil de fals. Era politicos cu mine, dar se vedea ca e fals.
Gheorghiu-DejEra initial ministru. Era doar de forma, in realitate se ocupa de alte lucruri.
HitlerEra ca un bloc de gheata. Nu avea niciun fel de interes in afara de al lui. Privirea lui te tintuia.
Intalnire istorica la moscova
`I-am spus lui Putin: ati recunoscut ca si noi am facut ceva bun in razboiul acesta`
O.N.: Aveti impresia ca Romania a depasit stadiul de tara invinsa, acum ca a intrat in NATO si va intra in UE?Va voi povesti un lucru care cred ca este semnificativ. Am fost invitat de presedintele Putin, la Moscova, la serbarea de 60 de ani de la victoria impotriva nazismului. Cand am primit invitatia, aproape ca nu mi-a venit sa cred.
O.N.: Atunci ati considerat ca nu mai suntem o tara invinsa?Nu m-am putut abtine sa nu-i spun ceva lui Putin, la festivitatea de la Kremlin. Dupa discursul lui, interpretul mi-a spus ca va fi o mica ceremonie in care sase persoane, printre care si eu, vor primi medalii comemorative.
Cand am ajuns la microfon, am primit medalia din partea presedintelui Putin si dupa aceea l-am tras putin deoparte - vorbeste englezeste, nu aveam nevoie de interpret - si i-am spus: acesta este un semn prin care voi ati recunoscut ca si noi am facut ceva bun in razboiul acesta.
Momentul de sinceritate
`Nu dorim sa ne implicam in politica. Politica noastra este Romania, si nimic altceva`
Cum ati primit, in 1992, propunerea lui Radu Campeanu de a candida la presedintie?Nu am luat-o in serios.
Iata insa ca in Bulgaria, Regele Simeon a intrat in viata politica si ca prim-ministru a avut succese.Noi ne bazam pe alte metode de a ajuta tara decat aceasta. Dar si noi facem destul. Iar faptul ca Principele Radu este insarcinat special al guvernului, asta pentru noi inseamna foarte mult. Unii romani spuneau ca ar trebui sa ne implicam mai mult in viata politica.
Dar nu, nu dorim sa ne implicam in viata politica. Putem face, poate, mai mult fara sa fim implicati direct in politica. Politica noastra este Romania, si nimic altceva.
Ati fost vreodata interesat de revenirea Romaniei la monarhie?Bine, dar acesta trebuia sa fie destinul meu.
Cum ati fi dorit sa se intample?Este foarte greu de spus acum.
Va mai fi Romania monarhie vreodata?Eu as spera, dar... acum lucrurile s-au schimbat foarte mult.
Mai conduceti masina?Da, conduc, dar nu prin Bucuresti, e prea aglomerat.
Dar la calculator lucrati?Da, am un computer nou. Petrec zilnic timp in fata calculatorului.
Laurentiu Ciocazanu, Ovidiu Nahoi
