Lier poseda un numar neasteptat de atractii turistice pentru proportiile sale, fapt pentru care a fost supranumit Micul Bruges. Orasul cu circa 33,000 locuitori se afla in provincia Antwerp, in nordul Belgiei, si asigura vizitatorilor o experienta incantatoare. Pentru iubitorii artelor plastice, Lier are o rezonanta speciala fiind locul unde s-a nascut pictorul Isidoor Opsomer (1878-1967).
Ca orice asezare civilizata cu radacini milenare, Lier isi respecta trecutul punand in valoare elementele urbane care ii cofera eleganta si atmosfera distinsa pe care o transmite. Lier a fost fondat probabil in epoca romana, insa prima mentionare documentara soseste abia in secolul al VII-lea.
Legenda spune ca asezarea a fost infiintata de Sf. Gummarus, un nobil de la curtea regelui Carolingian Pepin cel Scurt (714-768) care ar fi sihastrit aproape de raul Nete. Biserica ridicata in cinstea patronului spiritual al localitatii in secolul al XIV-lea dainuie si astazi, si reprezinta principalul punct de atractie gratie arhitecturii gotice. In Lier, toate asezamintele culturale alcatuiesc o zona compacta, asa incat este mai putin relevant in ce ordine le vei vizita.
La fel ca majoritatea oraselor flamande, Lier are o piata centrala (Grote Markt) medievala cu primarie in stil rococo si o clopotnita (belfry) construita in anul 1369. Un alt obiectiv de interes este turnul Zimmer (Zimmertoren).
Din cate se cunoaste, turnul a facut parte initial din zidurile orasului dar a fost transformat in ceas astronomic de Louis Zimmer, la inceputul secolului XX. In interior, ceasul a fost dotat cu un planetariu ce afisa nu mai putin de 57 cadrane astronomice, pentru care autorul a fost felicitat calduros de Albert Einstein.
Alte doua biserici care merita cateva clipe de atentie sunt: biserica Sf. Margarite (sec. XVII) si capela Sf. Petru. Ultimul mare obiectiv turistic din Lier poarta numele Beguinage si nu este altceva decat un grup de cladiri folosite prin secolul XIII de surori din Biserica Romano-Catolica. Locuintele Beguinage fac parte astazi din patrimoniul mondial UNESCO.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.
editor artline.ro