Filmul, un documentar de lung-metraj premiat in Franta, Romania, Ungaria si Spania si vazut deja pe trei continente, vorbeste despre un fapt petrecut in Romania in vara anului 1959, cand un grup mascat si inarmat a pradat filiala CEC Giulesti, furand 1.600.000 lei (circa un milion de dolari).
Regizorul Alexandru Solomon alege o modalitate foarte ingenioasa de a prezenta cele petrecute, apeland la o reconstituire a "Reconstituirii" - filmul facut de Securitate si de Virgil Calotescu. Au fost intervievati anchetatori, judecatori, rude, vecini si prieteni ai faptasilor, colegi de celula s.a.m.d.
La 15 ani dupa ce comunistii luasera puterea, o asemenea "scapare" era de netolerat, cu atat mai mult cu cat, odata prinsi, faptasii s-au dovedit a fi intelectuali si demnitari, si, mai mult, evrei. Ceea ce regimul a calificat drept o miscare sionista trebuia pedepsit exemplar.
Astfel, autorii jafului au fost pusi sa isi joace propriile roluri in filmul reconstituirii facut de Ministerul de Interne, a urmat un proces-spectacol, filmat si el. Si, in mod ironic, eroii reconstituirii au fost condamnati la moarte inainte de premiera".
Filmul lui Alexandru Solomon vorbeste despre toate acestea, fara pretentia de a oferi raspuns la toate intrebarile, oferind insa, dupa cum se arata in publicatia "Time Out" din Londra, "o emotionanta, uneori absurda si desori captivanta incursiune in viata din spatele Cortinei de Fier".