"Luminile pentru suflet"

O noua expresie a ofensivei spectacolului "nonverbal" a luat nastere nu de mult, ca efort creator al unor artisti romani, tanarul pianist Cristian Niculescu, stabilit in Germania, si actrita Carmen Ungureanu, de la Teatrul National din Bucuresti, bine cunoscuta din evolutiile sale remarcabile in spectacole ca "Toujours l'amour", "Costumele" sau "Made in Romania", concepute de Dan Puric. Despre pianist ati putut afla cate ceva din presa scrisa, in urma numeroaselor sale concerte realizate cu Orchestra simfonica a Filarmonicii "G. Enescu", Orchestra nationala si Orchestra de camera Radio din Bucuresti sau cu filarmonicile din Ploiesti, Cluj, Iasi, Targu Mures si Craiova, dar si ca ecou al participarii sale stralucite la unele concerte de camera, desfasurate in Germania si S.U.A., iar in toamna la Concertul comemorativ dedicat lui George Enescu, oferit in Germania de prestigioasa Filarmonica din Berlin. Initiat si finantat de Institutul Cultural Roman din Bucuresti, intr-o fructuoasa conlucrare cu Institutul Cultural "Titu Maiorescu" din Berlin, spectacolul de muzica si pantomima "Luminile pentru suflet" este cladit pe un scenariu realizat si interpretat de Carmen Ungureanu, in acordurile pianului, prin care Cristian Niculescu gaseste un ingenios si expresiv liant emotional intre acest "teatru coregrafic" si pagini muzicale de Chopin, Liszt, Schumann, Verdi sau... Charlie Chaplin. Prima intalnire cu publicul a avut loc chiar la Berlin, dupa care, gratie actritei-manager si remarcabilului om de cultura Angela Amecke (organizatoarea festivalurilor internationale din Menden, in nordul Germaniei), o fidela admiratoare a reprezentatiilor lui Dan Puric, spectacolul de pantomima si muzica "Luminile pentru suflet" a reinnoit succesul berlinez printr-o sarbatoreasca demonstratie de virtuozitate desfasurata la Menden. Peste putina vreme, spectacolul va avea loc si la Roma, sub auspiciile Accademiei di Romania, tot din initiativa Institutului Cultural Roman, dar, din spusele protagonistilor, aflam ca acest nou demers artistic "fara cuvinte", pregatit la Bucuresti, a primit deja magulitoare invitatii de a reveni in Germania, la Berlin, Potsdam si Sarsbruck. In spectacol, momente de un remarcabil lirism, uneori insotite de solare conotatii umoristice, ori o delicata si captivanta trezire la viata a personajului feminin dintre ramele tabloului "de epoca", sub impulsul seducator al muzicii, pentru ca in final eroina sa revina la imaginea "eternizata" din tablou (ca in filmul "Undeva, candva"?), isi afla o fericita si discreta complementaritate in florilegiul muzical ales in chip inspirat de Cristian Niculescu. Dincolo de talcurile metaforice si de transparenta sa poetica, spectacolul da seama de disponibilitatile creatorilor si interpretilor nostri de a construi noi si noi punti intre lumea teatrului, a muzicii, a filmului sau a picturii, potrivit unui sincretism si el semnificativ pentru eclectismul artelor din acest inceput al celui de-al treilea mileniu. Nadajduim ca, dupa Berlin, Menden si Roma, acest spectacol va putea fi vazut si la Bucuresti, acolo unde, in fapt, s-a ivit scanteia nasterii sale.Un articol de Ion Parhon