Adrian Pintea ar fi implinit luna aceasta, pe 9 octombrie, 53 de ani. Sotia sa, Lavinia Tatomir Pintea, lanseaza maine, de la ora 16.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, volumul „Lectie de iubire cu Adrian Pintea”, aparuta la Editura Cartea de Weekend. EVZ publica in exclusivitate fragmente si fotografii din acest volum.„Nu e un gest exibitionist sau o incercare de a expune, pe taraba, intimitatea noastra, asa cum au spus rauvoitorii”, povesteste Lavinia Tatomir. Cartea, de 200 de pagini, este structurata in trei parti: cu articole aparute in presa despre povestea celor doi, cu poezii si texte inedite ale lui Adrian si cu un jurnal al sotiei sale, scris dupa moartea acestuia, pe 8 iunie.Artistul suferea de cativa ani buni de o ciroza hepatica intr-o stare foarte avansata, care i-a afectat partea dreapta a inimii.Salvarea a venit odata cu casatoria lui cu bioenergeticiana Lavinia Tatomir, „fata care aduce ploaia”. Legatura lor a fost pecetluita in fata lui Dumnezeu, in 2001, la Capela Catolica din Craiova. Cei doi s-au cunoscut cu doua zile inainte de premiera spectacolului „Hamlet”, de la Craiova, pe 3 ianuarie 1997, „intr-o iarna superba, cum numai in orasele de provincie mai exista”.„Desi exista o mare diferenta de varsta (douazeci si sase de ani), comunicarea noastra a fost cat se poate de fireasca - aceasta ducand la o tulburatoare poveste de dragoste”, marturiseste Lavinia.In oglinda
Ea„Iubirea mea draga,
Iti multumesc pentru cei sapte ani minunati petrecuti alaturi de tine! Am fost norocoasa ca te-am intalnit la momentul potrivit, ca ne-am iubit statornic, cu fidelitate totala, calm si echilibrat, intr-o lume plina de tentatii la tot pasul, unde nelinistea si incertitudinea in dragoste sunt ridicate la rang de virtute!Iti multumesc frumos ca nu m-ai dezamagit afectiv niciodata!Iti multumesc ca intre noi doi nu au ramas cuvinte nespuse, ca ne-am fost suficienti unul altuia, pentru o viata.Acum inteleg: soarta m-a ales sa-ti fiu mireasa. Am trait alaturi de un geniu prea putin inteles si pretuit, langa unul dintre cei mai frumosi, daruiti, rafinati si mari intelectuali ai Romaniei. Acum inteleg dorul si sfasierea ce ma incercau, recitind la infinit cele cateva versuri ce-ti apartin, dedicate mamei tale, Maria, in urma cu ani buni:
„Mama, la oras este sublim,bine c-am fugit la timp de-acasa,bine ca m-am ratacit! Amin!Sa-mi cantati cand am sa stau pe masasi-am sa dorm de toate cate suntsi-oi visa ca-s vesel, in pamant,radacina la o stea frumoasa...”
ëntr-o lume guvernata de pornografie, „n care sexualitatea este exacerbata, abrutizata de alcool si droguri, cu false modele de o imoralitate ce aminteste crepusculul vechilor civilizatii, aceasta carte nu este un gest exhibitionist, ci „ncercarea mea de a reformula definitia iubirii reale, deopotriva psihica si fizica.
Te voi iubi vesnic, Omul vietii mele!”Cu dragoste, Lavinuca - Miresuca Ta
El„RugaciuneDoamne, atata iti cer:Sangele meu sa ajunga in cer;Pruncul meu sa rada mereuLipit cu lipici de sufletul meu!
Femeia mea sa simta ca esteFemeia cea buna din frumoasa poveste.
Caii mei liberi sa pascaPe muntele meu de acasa...Gandul meu puternic in toatesi intamplate si neintamplate!
Viata mea, visul curatAl unui copil inca neintamplat! si un fluier frumos si usorSa vorbeasca-ntre codri, mangaitor!si un bun armasar de arama si focSa-mi aduca din lunca iarba leacului: joc! Visul in odaieMa uit la tine, draga mea femeie Si mi se face-n graba dor de tine. Cand intri-abia-n odaia de zi si de lumina...
Ingerul meu nu mai stie cui vorbeste mie sau tie.El rade-necat de aceasta Incurcatura maiastra!Mana mea canta prin aer un cantec nou despre mana ta.Ochiul meu se inchide zambind. Stie ce vei visa.
Pasul meu e mai sigur de cand Umbli tu-n locul meu pe pamant. A plouat pe mare cu flori din rai Am tresarit. Am plans. Tu dormeai...”Adrian Pintea
Dragostea din vis„Stelele care cad se duc pe un cer”
In capitolul final din carte, intitulat „Dragostea din vis”, Lavinia Tatomir povesteste ca si-a visat sotul dupa inmorman-tare si ca dragostea lor continua dincolo de moarte. Adrian Pintea vegheaza asupra fiintei iubite, „copilul-femeie pe care l-a crescut” si care acum invata sa infrunte un Bucuresti ostil.
EVZ: De la ce a pornit ideea acestei carti?Lavinia Tatomir: Ideea mi-a venit dupa plecarea fizica a lui Adi, pentru ca am dorit sa-l prezint pe el asa cum era: un barbat foarte tandru, un spirit foarte cald, un spirit pur. Un om corect, discret, pe care l-am adorat. Cartea nu are scene intime fierbinti, nu s-a dorit a fi un gest exibitionist, nu am dorit sa expun relatia noastra intr-un mod vulgar, ci am incercat sa prezint o poveste de dragoste adevarata, cu o putere a exemplului. Noi am trait sanatos si frumos. Iubirea noastra nu a fost in niciun caz maladiva, ci una constructiva.
Ce aduce nou acest volum despre imaginea lui Adrian?Pe langa articolele din presa, am selectat o parte din corespondenta noastra zilnica, timp de 7 ani, cu cele mai frumoase poezii de dragoste pe care le-am primit zilnic de la el, cu biletele noastre, alaturate unor fotografii inedite, care nu au mai fost publicate in reviste sau ziare. In partea finala, am o surpriza totala, un capitol intitulat „Dragostea din vis”, in care incerc sa demonstrez ca dragostea continua si altfel, dupa moarte. Eu sunt convinsa ca suntem impreuna, dar acum invatam iubirea altfel. Durerea mea este co-plesitoare, incerc sa raman un om normal, sunt insa convinsa ca dragostea nu se opreste aici.
Ce scrii in „Dragostea din vis”?Povestesc in acest capitol niste vise pe care le-am avut dupa ce el a plecat dincolo. Pentru ca, dincolo de a fi iubiti, noi am comunicat, am vorbit de o altfel de existenta, eram convinsi ca exista ceva dincolo de aici si acum. L-am visat mereu, l-am simtit altfel de acolo, de sus, de undeva. Adrian credea cu tarie in versurile celor de la „Taxi”: „Stelele care cad nu pier, se duc pe un cer”. De ce atatea rautati pe seama ta, dupa moartea lui Adrian?Exista acuzatii nefondate, nedrepte la adresa mea. Am amaraciuni mari, intr-o perioada in care as fi avut nevoie de liniste, pentru a-mi plange durerea din suflet. Am descoperit insa rautati gratuite, neadevaruri rostite in public. Sunt singura care incearca sa-i conserve cu adevarat memoria. Ma doare cel mai tare ca peste Adrian se lasa uitarea.
Cum va „supravietui” durerii Lavinia Pintea?Trebuie sa recunosc ca sunt intr-o perioada de cautari. E o lume foarte cruda in jurul meu, de care Adrian a incercat sa ma protejeze cat a putut. Bucurestiul fara Adrian e ostil, viata fara el e o realitate dura, pe care trebuie sa o infrunt.Nu stiu daca voi ramane in Bucuresti. Lucrurile care ma tin in Bucuresti sunt mormantul lui Adrian si cei cativa prieteni adevarati, oameni de buna-credinta, care au ramas in jurul meu. Invat pentru rezidentiat. Adrian a tinut enorm sa ajung un medic foarte bun. Ii voi respecta dorinta.
