Muzeul Naţional de Artă al României, Ambasada Regatului Spaniei în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti organizeaza miercuri, 28 aprilie 2010, de la orele 17:00, conferinţa Goya în literatură susţinută de domnul Leonardo Romero Tobar, profesor de literatură spaniolă la Universitatea din Zaragoza.
Conferinţa are loc în cadrul expoziţiei Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya (Sălile Kretzulescu) şi îşi propune să surprindă relaţionarea dintre artele vizuale şi literatură, cu referire la modul în care figura lui Francisco de Goya s-a reflectat în artă şi literatură, din secolul al XIX-lea până în zilele noastre.
Conferinţa va fi suţinută în limba spaniolă, cu traducere simultană în limba română. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere la numărul de telefon (021) 313 30 30, interior 923.
Creaţiile lui Goya, precum şi biografia artistului au fascinat şi inspirat numeroşi creatori spanioli şi străini, formulele literar-artistice ale câtorva dintre cei care au valorificat subiectele goyeşti în roman, poezie, teatru, cinematografie fiind prezentate în cadrul conferinţei.
Leonardo Romero Tobar a predat, ca profesor invitat, la universităţi din SUA şi Europa şi este fondator şi membru a numeroase asociaţii ştiinţifice. Preocupat de studiul literaturii spaniole din perspectivă istorică şi comparatistă, a publicat şi editat mai multe lucrări în acest sens: Panorama critică a romantismlui spaniol (1994), Literatura şi istoria ei (2006); Literatură şi naţiune (2008, editor), Cărţile de călătorie, realitate trăită şi gen literar (2005, editor). În prezent el pregăteşte un studiu pe tema Goya, un subiect literar.
« Opera artistică a lui Goya e un document de prim ordin pentru contextul istoric, e o mărturie de viaţă, încărcată de zbucium şi furie, despre o societate la fel de zbuciumată şi, în egală măsură, despre un moment de ruptură de principiile clasicismului în cultura occidentală. În jurul anilor 1830, avangarda franceză a epocii, Hugo, Musset, George Sand, Gautier, îi aduceau lui Francisco de Goya un omagiu explicit în scrierile lor. O jumătate de veac mai tîrziu, un roman spaniol avea să marcheze magistral funcţia simbolică a picturii lui Goya în literatura fin de siècle: Maja desnuda (1906) a lui Vicente Blasco Ibañez, o poveste despre lumea pictorilor care au trăit anii 1900 ca trecere de la boema romantică la gloriile succesului, pentru ca, foarte aproape de vremurile noastre, în 1997, în romanul lui Muñoz Pelles, El cráneo de Goya, magia marelui artist să treacă dincolo de mediul artistic şi epoca istorică » (Leonardo Romero Tobar)
Expoziţia în cadrul căreia se va desfăşura conferinţa prezintă cele 80 de gravuri ale lui Goya din seria Capriciilor, prin care artistul ilustrează ironic slăbiciunile şi viciile umane: corupţia, prostituţia, şarlatania, vanitatea, infatuarea şi stupiditatea. Mesajul este accentuat şi de comentariile originale ale lui Goya ce însoţesc lucrările.